dobd calit de not stagiar dupa efect stagiului si promovarii Ex de definitivat Flashcards
cine poate fi NP?
ce conditii tb sa indeplineasca?
NP poate fi cel care îndeplinește următ condiții:
a) e cetățean român, cetățean al unui stat mb UE, cetățean al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau cetățean al Confederației Elvețiene și are domiciliul sau reședința în Ro;
- dovada se face cu acte elib de aut ro cpte
b) are capacitate deplină de exercițiu;
- dovada se face printr-o declaratie pe proprie raspd a pers, din care rezulta ca nu a pierdut si nu i-a fost restransa cap de ex al drepturilor civile
c) e licențiat în drept;
- dovada diploma de licenta obtinuta in Ro / diploma obt in tara straina, dar echivalata sau recunoscuta de aut Ro
d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni;
- dovada se face cu certificatul de cazier judiciar / echivalentul acestuia elib de aut cpta din statul/statele al carui cetatean e
e) se bucură de o bună reputație, constatată în condițiile stabilite prin statut;
- dovada prin scrisoare de recomandare de reg, de la angajator, organizaţia profesională, universităţi, instituţii sau altele asemenea + certificat de cazier fiscal / echiv acestuia, elib de aut cpta din statul/statele al carui cetatean e
f) cunoaște limba română;
- dovada - atestatul de cunoaştere a lb RO.
- Cunoaşterea lb române se prezumă la cetatenii ro
g) e apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției;
- dovada cu certificat medical si aviz psihologic elib de unitati sanitare + cab psihologice acreditate cf legii si cu care Un / Camerele au incheiat protocoale de colaborare
h) a deținut timp de 2 ani calitatea de notar stagiar, a absolvit INR și a promovat examenul de definitivat / a exercitat timp de cel puțin 6 ani o funcție de specialitate juridică și a promovat concursul de admitere în funcția de NP.
- pt concurs stagiari dovada se face cu Hot Cons Un de validare a rezultatelor examenului
22 L + 5 R
pt a putea deveni notar stagiar ce conditii mai tb sa indeplin in plus?
in plus fata de cele valabile la 22L - dobd calit de NP
- cond de la 22L de la a ) la g)
- sa promoveze examenul pt stagiari
- sa dovedeasca ca a achitat toate taxele pt sustinerea examenului
- doctrina Buzincu –> angajamentul ca va incheia cu INR ct de pregatire, daca va fi declarat admis la examen
24(1)L
cine organizeaza examenul pt stagiari?
INR organizează, pe posturile aprobate de Cons Un, într-o zi lucrătoare, la o dată stabilită de Psd Un, examenul / concursul de dobândire a calității de notar stagiar
deci organizeaza INR la solicitarea Cons Un
24(2)L
in ce consta proba la ex stagiari?
1 proba scrisa teoretica;
test grila;
min 7.00
cine aproba nr de posturi pt stagiari?
Cons Un aproba nr posturi pt stagiari, dupa consultarea Coleg Direct ale Camerelor
24(4)L, 7R
cand si cum poate fi invalidat examenul pt stagiari?
-numai in cazul nerespect pcd pvz de L, R sau R priv ex stagiari
- Cons Un invalideaza examenul
- INR va organiza fara plata taxei de participare un nou concurs numai pt candidatii care au fost admisi sa participe la concursul invalidat
6(2in1)R
cine aproba tematica si bibliografia pt ex stagiari?
- Cons Un aproba tematica si bibliog –> avizate de MJ
se publ pe pag UN+INR+Camere cu min 90 zile inainte de data examenului
ce cheltuieli tb sa suporte stagiarul pe perioada desfas stagiului?
- cheltuielile de pregătire stabilite de INR.
- Nefrecventarea cursurilor / neplata cheltuielilor de pregătire atrage încetarea calității de notar stagiar.
- Structura pregătirii și condițiile aplicării acestei sanctiuni + pcd desfășurării stagiului se stabilesc prin Regulam aprobat de Cons Un
25(2)L
cat dureaza stagiatura si cine o organizeaza?
- dureaza 2 ani, fara posibilitatea reducerii perioadei
- dupa promovarea ex si incheierea ct de preg, stagiarul are obligatia sa urmeze 2 ani stagiul
- organizat de INR
ce obligatie are stagiarul + ce nu poate face pe perioada stagiului
- tb sa suporte cheltuielile care tin de preg stagiului
- stagiarul nu p semna niciun act si nicio pcd not
ce include anul de pregatire teoretica din cadrul INR?
1 an de frecventare a cursurilor INR
ce include anul de pregatire practica din cadrul birourilor not?
- 1 an in birou not, desemnat de Col Dir Cam in care stagiarul a sustinut examenul stg, cu acordul NP coordinator
-prg e de min 6 ore in fiecare zi lucratoare - consta in:
a) prezentarea sub aspect practic de către NP coord a evidenţelor notariale şi financiar-contabile, a arhivei, precum şi a modului de lucru cu publicul;
b) prezentarea şi explicarea de către NP coord a modului de instrumentare a actelor + pcd not;
c) asistarea NP coord de către notarul stagiar la instrumentarea actelor + pcd not.
cand si cum se stabilesc care sunt birourile unde se face preg practica?
- pana la 15 mai a fiecarui an calendaristic, Col Dir al Cam stab birourile in care se va face preg pract
care sunt cond pe care tb sa le indeplin biroul not a fi avizat de Col Dir al Cam pt preg practica din cadrul stagiului?
- NP care va coordona activitatea de pregătire tb să îndeplinească următ condiţii:
a) să aibă, până la data de 15 mai a anului în care este organizat examenul / concursul, cel puţin 6 ani vechime în funcţia de NP;
b) să se bucure de o bună reputaţie profesională, prezumată, în acest caz, prin lipsa sancţiunilor disciplinare aplicate prin hotărâre definitivă, în ultimii 3 ani
8(2)R
ce face NP coord in cadrul stagiului?
cati stagiari poate indruma, ce da la finalul stagiului, primeste bani?
- poate indruma max 2 stagiari in acelasi timp, cu aprobarea Col Dir al Cam
- pt asta INR ii da, de la fiecare stagiar, un % din taxa de scolarizare – % e aprob de Cons Un
- la final face Referat, care include si calificativ dat de el stagiarului – trimite la Departamentul pt formare initiala a stagiarilor, din INR
cand si cum poate fi desemnat un alt NP coord?
- Col Dir al Cam, din oficiu, dispune desemn unui altui NP coord :
a) la sesizarea NP coor cu priv la imposibilitatea desfăşurării stagiului, sau
b) la sesizarea notarului stagiar cu priv la modul necorespunzător de desfăşurare a pregătirii
11(2)R
la ce moment candidatul admis la ex stagiari dobandeste calitatea de notar stagiar?
la momentul semnarii ct de pregatire cu INR
ce include ct de pregatire cu INR?
a) perioada legala de desfasurare a stagiului
b) conditiile de desfasurare a acestuia
c) cuantumul + modalitatea de plata a cheltuielilor de pregatire profesionala; contractele de pregatire se inch in max 20z lucrat de la validarea de catre Cons Un a rezultatelor examenului
9(1)R
care sunt situatiile in care ct pregatire incheiat cu INR poate fi prelungit cu inca 1 an?
- daca se respinge cererea de înscriere la examen, la solicitarea notarului stagiar, Cons Dir al INR aprobă prelungirea ct pregatire încheiat cu stagiarul cu încă 1 an, pe cheltuiala stagiarului
- stagiarul va efectua 6 luni preg teoretică + 6 luni preg practică
10(2)R
cu ce activitati e compatibila calitatea de notar stagiar?
- cu alte activitati profesionale, cu conditia ca acestea sa nu aduca atingere onoarei si bunelor moravuri
11(8)R