P3: LIBERALISM Flashcards
Când apare liberalismul și care au fost perioadele de glorie?
- Începe să explice teme precum pacea și organizarea internațională după 1919;
- În timpul Războiului Rece se plasează în opoziție cu dominația realismului, explică doar integrarea regională a CEE;
- După 1989 are o dublă victorie ideologică (asupra conservatorismului și comunismului) și teoretică (asupra realismului și marxismului) ca urmare a destrămării URSS. După 1990 concurează cu socio-constructivismul, dar nu mai poate explica evenimentele actuale.
La ce se referă individul și drepturile sale?
Temele majore ale liberalismului
- Individul se află în centru, fiind un actor legitim al RI dincolo de stat, organizații internaționale, corporații multinaționale;
- Respectarea drepturilor omului ca și condiție esențială;
- Nu există o ierarhie între individ și stat (pluralism).
La ce se referă democrația și statul de drept?
Temele majore ale liberalismului
- Sistemul internațional este asimilat sistemului național - un sistem dictatorial va duce inevitabil la războaie și conflicte (intern), un sistem în care există democrații va fi un sistem pacifist pentru că democrațiile nu se atacă între ele (teza păcii democratice).
- Deschidere, expansiune și liberalizare și nu autarhie.
La ce se referă încredere în progres și emancipare?
Temele majore ale liberalismului
- Concepție iluministă împrumutată pentru a explica că baza progresului este rațiunea care permite depășirea naturii umane pentru a coabita cu ceilalți;
- Umanitatea are interese comune și apelează la consens;
- Dezvoltarea este dificilă, dar pe termen lung este inevitabilă.
La ce se referă pacea?
Temele majore ale liberalismului
- Starea naturală a umanității este pacea (și nu războiul cum consideră realiștii);
- Dialog și compromis către construirea păcii pentru a coopera în RI.
Clasificare cronologică și tematică, pe ce se concentrează și care sunt exponenții liberalismului?
A. LIBERALISM CLASIC
1. Liberalism clasic internaționalist (rațiune, tratate, state-pace), Immanuel Kant;
2. Liberalism clasic idealist (organizare internațională pentru impunerea păcii), Woodrow Wilson;
3. Liberalism clasic instituționalist (co-interesarea statelor, pași mărunți), David Mitrany, Ernst Haas.
B. NEO-LIBERALISM (după 1990)
1. Neo-liberalism internaționalist (extindere-condiționalitate), Francis Fukuyama;
2. Neo-liberalism idealist (cosmopolitanism), Școala Engleză;
3. Neo-liberalism instituționalist (instituții internaționale: convenții, regimuri, organizații), Joseph Nye și Robert Keohane.
Exponent și caracteristicile internaționalismului clasic
Immanuel Kant (Proiectul Păcii Perpetue) - observă că conducătorii statelor sunt inspirați de ideile iluministe și reformează planul intern (alfabetizare, centralizare, limitarea violenței), dar există o prăpastie cu planul internațional.
Lucrarea sa propune liderilor vremii interzicerea războiului pentru că este dăunător și nu aduce beneficii. Kant nu susține o organizare supranațională, ci un consens între lideri care să aplice pacea.
Exponent și caracteristicile neo-liberalismului internaționalist
Francis Fukuyama (Sfârșitul Istoriei) - nu mai există adversari, capitalismul și liberalismul economic au prevalat.
* Chiar dacă nu există un adversar mondial, există regimuri nedemocratice (extinderea „păcii separate”) care pot fi transformate prin mecanisme de condiționalitate (sticks and carrots), ex. UE cu statele Est-Europene.
* Nu poate explica dilema australiană. Australia investește masiv în Indonezia, dar aceasta nu respectă drepturile omului:
A. fie insistă asupra respectării drepturilor omului, dar pierde poziția privilegiată în afaceri;
B. fie nu insistă asupra democrației liberale, dar pierde sprijinul Vestului și a societății civile.
Exponent și caracteristicile idealismului clasic
Woodrow Wilson - impunerea păcii prin organizații internaționale și nu ca urmare a spontaneității, ex. Liga Națiunilor.
Exponent și caracteristicile idealismului neo-liberal
Exponenții principali sunt Școala Engleză, prin Daniele Archibugi care critică ONU pentru că sunt reprezentate guvernele conduse de grupuri care au confiscat puterea, ONU este lipsită de legitimitate și reprezentativitate.
Cunoscut și drept cosmopolitanism, este cel mai radical tip de liberalism:
1. Statele sunt obstacole în calea păcii, trebuie marginalizate printr-o reorganizare internațională;
2. Cetățean al lumii, proiectarea viziunii la nivel global și apoi la nivel național și local;
3. Denunță dubla ipocrizie Nord-Sud și propune o reorganizare în forma parlamentelor regionale trans-naționale și participarea societății civile la guvernanța globală.
Explicați dubla ipocrizie Nord-Sud
- Statele Nordului critică absența democrației, liberalismului, drepturilor omului, statului de drept și protecționismul practicat de statele Sudului, dar refuză extinderea reală a democrației la nivel internațional;
- În timp ce statele Sudului critică absența democrației reale internaționale, a tratamentului egal, a nediscriminării între state, critică egoismul și intervenționismul practicat de statele Nordului, dar refuză implementarea democrației reale la nivel intern.
- Liderii Nordului nu pot exista fără liderii Sudului, pentru că liderii Nordului nu ar putea justifica intervenționismul în Sudul dominat de regimuri dictatoriale;
- În timp ce Sudul nu ar putea justifica protecționismul fără existența intervenționismului de tip colonialism al statelor Nordului.
Exponenți și caracteristicile instituționalismului clasic
David Mitrany și Ernst Haas care analizează modelul CECO prin conceptele de spill-over, principiul petei de ulei și posibilitatea de un-do.
1. Prin intermediul statului se poate ajunge la cooperare și pace;
2. Actorii sunt raționali, judecă acțiunile prin analiza cost-beneficiu, avantaje-dezavantaje
A fost criticat de realism că păcălește statele într-o capcană a alianțelor („realism cu față umană”).
Exponenții și caracteristicile instituționalismul neo-liberal
Robert Keohane și Joseph Nye propun imitarea instituționalismului clasic (axat pe integrare regională), dar rearticulându-l la o formă globală prin faptul că statele secolului al XX-lea sunt motivate mai degrabă de costuri de tranzacție mici în cooperarea prin intermediul organizațiilor internaționale.
Organizațiile internaționale oferă un „kit ce facilitează” viața statelor, ajutându-le să gonească după stabilitate și coerență internațională.
Dezbaterea neo-neo
Dezbaterea neo-realism (R) vs. neo-liberalism (L/ instituționalismul neo-liberal) este centrată în jurul umătoarelor teme:
1. ANARHIE
R: Anarhia pune constrângeri asupra politicii externe;
L: Importanța interdependenței internaționale, globalizare, regimuri.
2. COOPERARE
R: Doar dacă statele sunt dispuse;
L: Statele au interese comune.
3. CÂȘTIGURI R vs. A
R: câștiguri relative;
L: câștiguri absolute.
4. PREOCUPĂRI
R: putere relativă, securitate, supraviețuire;
L: bunăstare economică și preocupări internaționale de mediu.
5. ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE
R: facilitează cooperarea, dar nu o susțin;
L: forță de schimbare internațională.
Care este perspectiva liberalismului în TRI?
Liberalismul se află într-o criză profundă:
1. Neo-internaționalismul este invalidat de faptul că în continuare există regimuri ne-democratice și lovituri de stat (ex. Africa Centrală, America Latină);
2. Neo-idealismul a încercat să îngroape statele, fiind denunțat ca „gropar” al statelor-națiune, statele supraviețuiesc, după cum dovedtește realismul;
3. Neo-instituționalismul este invalidat de griparea construcției europene, a dezintegrărilor regionale (ex. eșecul TAFTA dintre UE-SUA)
Se grupează în jurul a doi poli:
- neo-instituționalismul confederativ - UE are doar două direcții: adoptarea modelului confederal al Elveției sau dezintegrare;
- cosmopolitanismul contestatar-radical - contestă ordinea mondială și mecanismele prin care este instituită și alimentată și susține experimentele egalitare de jos în sus.
