ISTORIA - ROMÂNIA ÎN PERIOADA COMUNISTĂ Flashcards
Când a abdicat regele Mihai I al României?
Regele Mihai I al României a abdicat la 30 decembrie 1947, puterea fiind preluată de către comunişti.
Care au fost partidele politice istorice care s-au opus preluării puterii de către comunişti?
Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc.
Cine a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej?
Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost liderul comunist al României din anul 1948 până la moartea sa, în 1965 și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965. În toată această perioadă, România s-a aflat sub controlul Uniunii Sovietice.
Ce modificări profunde a suferit România în timpul perioadei comuniste?
În perioada comunistă România a suferit profunde modificări din punct de vedere politic, economic, cultural, organizatoric. Au fost naționalizate întreprinderile și băncile, agricultura a fost subordonată statului comunist, iar industrializarea a fost mai degrabă forțată. Colectivizarea s-a realizat prin deposedarea forțată a țăranilor de pământ, unelte agricole sau animale, iar cei care se împotriveau erau condamnați la muncă forțată sau închiși în închisori comuniste. Învățământul a fost reorganizat după modelul sovietic, s-a practicat pe scară largă cenzura iar biserica ortodoxă a fost subordonată statului.
Cine a fost primul Preşedinte al României?
Nicolae Ceaușescu a devenit conducător al ţării în 1965, iar la 28 martie 1974, Marea Adunare Națională a instituit (înființat) funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Nicolae Ceaușescu este ales în unanimitate primul președinte al României.
Care a fost numele oficial al ţării în timpul lui Nicolae Ceauşescu?
În 1965, Ceaușescu a decis schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).
Ce relaţii avea România cu celelalte state ale lumii în timpul lui Nicolae Ceauşescu?
Nicolae Ceaușescu a încheiat acorduri internaționale cu alte state ale lumii şi a dus o politică externă abilă, menţinând relaţii bune atât cu ţările arabe, cât şi cu statele vestice, atrăgând simpatia și aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon. De asemenea, România era singura țară, cu excepția URSS, care întreținea relații diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul și cu Republica Federală Germania. Nicolae Ceauşescu a adoptat un discurs politic independent față de Uniunea Sovietică.
Daţi exemple de construcţii şi proiecte realizate în timpul lui Nicolae Ceauşescu?
În timpul lui Nicolae Ceauşescu s-au realizat construcţii şi proiecte precum Casa Poporului, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul Bucureşti.
Ce măsuri a luat Nicolae Ceauşescu pentru a plăti datoria externă a României?
Pentru a plăti datoria externă a României, care crescuse foarte mult în perioada 1971 – 1982, Nicolae Ceauşescu a hotărât ca o mare parte a producției agricole și industriale a țării să ia calea exportului. De asemenea, începând cu anii 1986-1987 a instituit raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimentele precum pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.
Când a avut loc ultima revoluție în România?
Ultima revoluţia română a avut loc în decembrie 1989. Revoluţia din 1989 a fost determinată de lipsurile grave suportate de populaţie, dar şi de contextul internaţional definit de destrămarea Uniunii Sovietice şi de trecerea statelor din Europa Centrală şi de Est la regimuri democratice.
Ce s-a întâmplat cu sistemul comunist în urma revoluţiei din 1989?
În urma revoluţiei din 1989, sistemul comunist a căzut, iar România a trecut la un sistem democratic.
Ce s-a întâmplat cu Nicolae Ceaușescu?
Nicolae Ceaușescu a fost judecat şi executat la data de 25 decembrie 1989, la Târgovişte, alături de soţia sa, Elena.
Cine a fost Petru Groza?
Petru Groza (1884- 1958) a fost un avocat și om politic român interbelic și de după al doilea război mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste al României, între 1945 și 1952. A fost Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 1952 -1958.
Cine a fost Ana Pauker?
Ana Pauker, (1893 – 1960)a fost o militantă comunistă din România, provenind dintr-o familie de evrei români, care a avut funcţia de vicepremier și ministru de externe al României între 1947-1952. Ea a jucat un rol important în organizarea guvernului controlat de comuniști, prezidat de Petru Groza, în anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe și vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deținut această funcție guvernamentală. În această calitate, a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a comunismului prin crimă și teroare. În plan extern, România a devenit un stat satelit al Uniunii Sovietice și a rupt sau răcit relațiile diplomatice cu statele din vestul Europei. Regimul comunist condus de Ana Pauker a încurajat emigraţia evreilor români spre Israel, guvernul român fiind printre primele din lume care au recunoscut noul stat evreiesc (în 1948). În 1952 Pauker a fost îndepărtată de către Gheorghe Gheorghiu-Dej de la putere și din partid.
Cine a fost Lucreţiu Pătrăşcanu?
Lucrețiu Pătrășcanu (1900 - 1954) a fost un om politic român, fondator şi membru al conducerii Partidului Comunist Român, avocat, ministru al justiţiei. În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist în spațiul românesc. În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului. Spre sfârșitul anilor ‘40, se descoperă opoziția lui Pătrășcanu față de politicile staliniste. În 1948, este acuzat de naţionalism şi arestat. În 1954, după un proces îndelungat, este condamnat la moarte şi executat.