Curs 8 - Protecția consumatorului împotriva practicilor incorecte ale comercianților Flashcards
Prin practici comerciale incorecte se înțelege____?
orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor.
Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esenţial comportamentul economic numai al unui grup de consumatori clar identificabil, cu precădere vulnerabil trebuie evaluat din perspectiva ___?
membrului mediu al acestui grup vulnerabil
Sunt considerate grupuri vulnerabile persoanele care au ___?
-un grad mare de credulitate
-vârstă înaintată
-caracteristici socioprofesionale – şomaj, analfabetism etc.
-infirmitate mentală sau fizică
-copii
-persoanele cu un nivel de educaţie scăzut
practicile publicitare obişnuite şi legitime constau în ___?
- declaraţii exagerate
- declaraţii ce nu sunt destinate a fi luate ca atare.
Practicile comerciale incorecte se împart în special în două, acestea sunt___?
- practicile înşelătoare
- practicile agresive
Consumatorul mediu este o persoană cu „un nivel de informare rezonabil, care este rezonabil de atentă şi circumspectă”, luându-se în considerare factorii______
sociali, culturali şi lingvistici.
evaluarea caracterului incorect al unei practici se va avea în vedere efectul acesteia asupra ___?
consumatorului mediu.
Baza legală în acest domeniu este ____?
Legea 363 din 2007
Când se aplică legea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii?
înainte, în timpul și după o tranzacție comercială referitoare la un produs
Nu intră în domeniul de aplicare al legii 363 situațiile în care își găsesc aplicare:___?
-dispozitiile legale ce reglementează contractele
-dispozitiile comunitare sau nationale privind aspectele de sanatate si securitate a produselor;
-dispozitiile legale ce stabilesc competenta instantelor de judecata
-codurile deontologice
-dispozitiile referitoare la serviciile financiare si dispozitiile referitoare la bunurile imobile
deformarea substantiala a comportamentului economic al consumatorilor este___?
folosirea unei practici comerciale ce afecteaza considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie in cunostinta de cauza, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o;
ce este diligenta profesionala?
competența și grija asteptată, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianților, în conformitate cu practicile corecte de piață
influenta nejustificata este folosirea unei pozitii de forța față de consumator, de manieră să ______?
exercite presiune asupra acestuia într-un mod care limiteaza semnificativ capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunostință de cauză;
O practica comerciala este incorecta daca:___?
- este contrara cerintelor diligentei profesionale;
- deformeaza sau este susceptibila sa deformeze in mod esential comportamentul economic al consumatorului mediu
Practicile comerciale înșelătoare îmbracă două forme, acestea sunt___?
-Practicile comerciale înșelătoare sub forma acțiunilor
-Practicile comerciale înșelătoare sub forma omisiunilor