Contractul de transport de marfă pe căile maritime în trafic internaţional Flashcards
Definiţie.
contractul de transport de mărfuri de mărfuri pe mare in trafic internaţional (în sensul Regulilor de
la Hamburg) reprezintă contractul prin care o parte, numită cărăuş, se obligă faţă de cealaltă parte,
numită încărcător, contra plăţii unui navlu, să realizeze o deplasare de mărfuri pe mare, cu vehicule
adecvate, de la portul de încărcare aflat într-un stat, la portul de descărcare aflat într-un alt stat. (art. 1
pct. 6 coroborat cu art. 2 pct. 1)
OBS – caracterul internaţional al contractului este dat de faptul că portul de plecare şi cel de destinaţie
se află pe teritoriul a două state diferite. Regulile de la Hamburg exclud relevanţa altor criterii precum
cele referitoare la naţionalitatea navei, a cărăuşului, a încărcătorului sau a destinatarului în ceea ce
priveşte stabilirea caracterului internaţional al contractului (art. 2 pct. 2
Contractul de transport de mărfuri pe mare în trafic internaţional prezintă următoarele caractere
juridice principale
a) contract consensual
b) contract sinalagmatic
c) contract cu titlu oneros
Cu privire la caracterul consensual
Regulile de la Hamburg nu prevăd expres faptul că un contract
de transport de mărfuri pe mare în trafic internaţional se încheie prin simplul acord de voinţă. Caracterul
consensual al contractului a fost stabilit pe cale de interpretare. Argumente în favoarea caracterului
consensual:
Cu privire la caracterul sinalagmatic
Cu privire la caracterul sinalagmatic, potrivit Regulilor de la Hamburg contractul de transport implică
naşterea de obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi, respectiv cărăuşul şi
încărcătorul. (art. 1 pct. 6)
Cu privire la caracterul oneros
Cu privire la caracterul oneros, potrivit Regulilor de la Hamburg, contractul de transport se
caracterizează prin aceea că fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui folos în schimbul obligaţiei asumate. Astfel, cărăuşul urmăreşte încasarea navlului (contra prestaţiei sale de a deplasa mărfuri), iar
încărcătorul urmăreşte realizarea deplasării mărfurilor (contra prestaţiei sale de achitare a navlului) (art.
1 pct. 6
Încheierea contractului – Întocmirea documentului de transport
Documentul de transport întocmit în baza unui contract de transport de mărfuri în trafic internaţional, în
reglementarea Regulilor de la Hamburg, poate să îmbrace două forme:
a) forma conosamentului
b) forma „altui document de transport” (regulile de la Hamburg nu detaliază sub acest aspect, în
literatura de specialitate fiind reţinută posibilitatea de a emite o scrisoare de transport maritimă)
Alegerea în ceea ce priveşte documentul de transport maritim aparţine încărcătorului (art. 14 pct. 1).
Principala deosebire între emiterea conosamentului şi emiterea altui document de transport s-ar putea
regăsi sub aspectul posibilităţii de a transmite dreptul de a solicita predarea mărfurilor.
In cazul în care se emite o scrisoare de trăsură, dreptul de a solicita predarea mărfii este conferit iniţial
de către expeditor destinatarului menţionat în scrisoarea de trăsură. Acesta nu poate însă transmite mai
departe dreptul de a solicita predarea mărfii decât dacă destinatarul este şi titularul dreptului de a da un
contraordin. În această situaţie, totuşi, destinatrul iniţial poate să transmită dreptul de a solicita predarea
mărfii către un alt destinatar, dar acesta din urmă nu il poate transmite mai departe.
In cazul în care se emite un conosament dreptul de a solicita predarea mărfii este conferit persoanei care
prezintă documentul de transport şi în legătură cu care se poate dovedi dobândirea acestuia prin gir sau
simpla tradiţiune, după cum documentul de transport a fost emis la ordin ori la purtător. Numărul de
transmiteri deja realizate nu influenţează în nici un fel posibilitatea de a mai transmite încă o dată dreptul
de a solicita predarea mărfii către o altă persoană. Această posibilitate a condus la calificarea
conosamentului ca fiind un titlu reprezentativ al mărfi
Încheierea contractului – Întocmirea documentului de transport
Contractul de transport de mărfuri în trafic internaţional pe mare, în reglementarea Regulilor de la
Hamburg, se încheie prin simplul acord de voinţă. Potrivit acestora, dovada existenţei contractului de
transport se poate face cu documentul de transport.
Conosamentu
Conosamentul are un conţinut reglementat prin art. 15. Lipsa unora dintre menţiuni nu afectează natura
sa juridică, dacă din cuprinsul său rezultă:
a) pe de o parte faptul că a fost asumată, de către cărăuş, obligaţia de a livra marfa contra prezentări
documentului
b) pe de altă parte faptul că documentul a fost emis la ordin sau la purtător, permiţând transmiterea sa
nelimitat
functiile conosamentului
Conosamentul are două funcţii principale:
a) funcţia de mijloc de probă
b) funcţia de titlu reprezentativ al mărfurilor
Cu privire la funcţia de mijloc de probă, conosamentul face dovada cu privire la:
a) contractul de transport
b) predarea mărfii către cărăuş în starea descrisă în conosament (sau în stare bună, dacă în conosament
nu este descrisă starea aparentă a mărfurilor)
c) încărcărea mărfii la bordul vasului de către cărăuş în starea descrisă în conosament (sau în stare
bună, dacă în conosament nu este descrisă starea aparentă a mărfurilor
Cu privire la funcţia de titlu reprezentativ al mărfurilor, aceasta rezultă din posibilitatea de transmitere
de un număr nelimitat de ori a dreptului de a solicita predarea mărfii la destinaţie.
obs la functia de mijloc de proba
- contractul de transport poate fi dovedit şi prin alte mijloace de probă, Regulile de la Hamburg
făcând referire la redactarea în formă scrisă a contractului de transport (art. 23) - funcţia de mijloc de probă cu privire la predarea mărfii este scindată de cea de mijloc de probă
cu privire la încărcarea mărfii la bordul vasului pe baza prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2)
coroborate cu art. 14. Potrivit acestora, doar un conosament pe care este trecută menţinea
„îmbarcat” face dovadă şi asupra predării mărfii către cărăuş şi asupra încărcării mărfii pe vas.
Raţiunea scindării este dată de obligaţia de a emite un conosament de la momentul la care
mărfurile sunt luate în primire de către cărăuş coroborată cu posibilitatea ca, în anumite situaţii,
marfa să nu fie predată încărcată pe vas. (Importanţa distincţie s-ar regăsi la FAS, FOB) Pornind
de la această situaţie, conosamentul a fost clasificat în conosament de preluare şi conosament
de îmbarcare
Principalele obligaţii ale încărcătorulu
) obligaţia de a preda marfa (rezultă pe cale de interpretare, din faptul că acest contract este
consensual)
b) obligaţia de a plăti navlul (art. alin. (6))
OBS – potrivit art. 15 lit. k), în conosament este înscris navlul numai în măsura în care acesta
urmează a fi plătit de către destinatar
Principalele obligaţii ale cărăuşului
) obligaţia de luare în primire a mărfii (prin interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a))
OBS – data la care marfa a fost luată în primire trebuie menţionată în conosament întrucât marchează
momentul la care se naşte obligaţia de conservare a mărfii (art. 4 alin. (2) lit. a))
b) obligaţia de încărcare a mărfii
c) obligaţia de a realiza deplasarea de marfă cu respectarea termenului stabilit (prin interpretarea art. 5
alin. (1)
OBS – în măsura în care părţile nu au prevăzut o dată sau o perioadă de timp în care să se realizeze
livrarea mărfurilor, aceasta trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil (potrivit art. 15, termenul
rezonabil este acela care poate fi pretins cărăuşului diligent ţinând cont de împrejurările de fapt)
d) obligaţia de conservare a mărfii (prin interpretarea art. 5 alin. (1))
OBS – obligaţia de conservare a mărfii se naşte din momentul în care marfa a fost preluată de la
încărcător şi până la momentul la care marfa a fost predată destinatarului
e) obligaţia de descărcare a mărfii (prin interpretarea art. 4 alin. (2) şi (3))
f) obligaţia de livrare a mărfii prin predarea acestora către destinatar (prin interpretarea art. 4 alin. (2)
lit. b))
5.3 Principalele obligaţii ale destinatarului
a) obligaţia de a plăti navlul, dacă a fost înscris în conosament
Răspunderea pentru pierderea mărfurilor
Fapta ilicită –
Fapta ilicită – încălcarea obligaţie de conservare. Pentru a se dovedi încălcarea obligaţiei de conservare
trebuie probate două elemente:
a) dispariţia mărfurilor
b) faptul că dispariţie mărfurilor a avut loc în perioada de timp cât cărăuşul avea obligaţia de a le
conserva
Cu privire la dispariţia mărfurilor, aceasta poate fi o pierdere efectiv constatată sau o pierdere prezumată.
Regulile de la Hamburg instituie o prezumţie de pierdere a mărfii – potrivit art. 5 alin. (3) nelivrarea
mărfii în termen de 60 de zile consecutive de la expirarea termenului de livrare permite celui îndreptăţit
să considere mărfurile pierdut
Răspunderea pentru pierderea mărfurilor
Prejudiciul
ca regulă, acoperirea prejudiciului este limitată. Prin excepţie, limitele pot fi depăşite
Cu privire la limitele acoperirii prejudiciului, potrivit art. 6 din Regulile de la Hamburg, acoperirea
daunelor este limitată la o sumă echivalentă cu 835 DST/colet sau altă unitate de transport sau la 2,5
DST/kg de greutate brută a mărfurilor pierdute, oricare dintre acestea ar fi mai mare.
Cu privire la depăşirea limitelor despăgubirilor, potrivit art. 8 şi a art. 6, aceasta este posibilă dacă se
dovedeşte intenţia în ceea ce priveşte producerea prejudiciului sau dacă a fost agravată răspunderea prin
convenţia părţilor.
Răspunderea pentru avarierea mărfurilor
Ca regulă, aceasta este supusă unui regim juridic similar celui incident în caz de pierdere a mărfii.`
