Capitolul II Flashcards
- Enumerați și prezentați funcțiile sistemului fiscal
Finanțarea cheltuielilor publice, urmărindu-se obiectivul de randament bugetar
→ proces esențial pentru funcționarea eficientă a statului, implicând colectarea și gestionarea adecvată a resurselor financiare pentru a asigura furnizarea serviciilor publice necesare și pentru a susține dezvoltarea economică și socială.
Redistribuirea veniturilor conform principiului echității
→pe de o parte, cheltuiala cu impozitul trebuie repartizată cât mai echitabil între contribuabili
→pe de altă parte, impozitul ar avea rolul de a corecta repartiția veniturilor primare, pentru a o face cât mai echitabilă (de aici tehnici precum progresivitatea impunerii)
Stabilizarea activității economice/corectarea dezechilibrelor în scopuri de eficiență economică
→impozitul este un instrument de politică și poate juca un rol în sensul stimulării, descurajării sau stabilizării unor componente
→se poate spune că această funcție se bazează, într-o anumită măsură, pe ipoteza potrivit căreia funcționarea spontană a pieței nu permite realizarea optimului colectiv – fiscalitatea poate astfel să fie utilizată pentru a corecta unele eșecuri ale pieței
- Enumerați și prezentați principiile fiscale
a) Principiul randamentului
b) Principiul simplicității (al lipsei de arbitrariu)
c) Principiul flexibilității
d) Principiul stabilității
e) Principiul echivalenței
f) Principiul neutralității
g) Principiul echității
h) Principiul legalității
a) Principiul randamentului
→impozitul este apreciat în funcție de randamentul său bugetar
→obiectivul ar fi maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului gestiunii sale pentru un randament dat
b) Principiul simplicității (al lipsei de arbitrariu)
→impozitul trebuie să fie ușor de administrat, ușor de înțeleg de către contribuabili, să fie prelevat potrivit unor reguli simple, clare și care să nu dea naștere la niciun arbitrariu
c) Principiul flexibilității
→impozitul flexibil se adaptează rapid la necesitățile politicii conjuncturale
→flexibilitatea poate fi apreciată ca sensibilitatea bazei de impozitare la evoluția activității economice și se apreciază că, de exemplu, tehnica stopajului la sursă permite o adaptare mai rapidă a veniturilor fiscale ale statului la conjunctură
d) Principiul stabilității
→modificările frecvente ale legislației fiscale sunt sursă de ineficacitate
→un impozit vechi este mai ușor acceptat de către contribuabili
→întotdeauna este de dorit o anumită stabilitate a impozitului pentru a-i asigura pe contribuabili împotriva arbitrariului, a le menține încrederea în sistem și a permite ca deciziile lor să fie luate în condițiile unei cât mai mari certitudini
e) Principiul echivalenței
→sarcina fiscală suportată de contribuabili trebuie să fie corelată cu avantajele pe care i le procură cheltuielile publice, prin accesul la bunurile și serviciile publice
f) Principiul neutralității
→impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări în economie, ci trebuie să incite la o gestiune mai bună la nivelul contribuabilului
→este necesar ca impozitul să se stabilească după reguli unitare pentru toți, fără discriminări directe sau indirecte
→teoria afirmă că neutralitatea impozitului depinde și de elasticitatea ofertei și a cererii pentru bunurile sau factorii de producție care fac obiectul impunerii
→cu cât elasticitatea este mai mică, cu atât impozitul este mai neutru
g) Principiul echității
→contribuția fiecăruia la acoperirea cheltuielilor publice trebuie să se facă în funcție de capacitățile contributive
→indicatorii care se folosesc la determinarea capacității contributive pot conduce la alegerea unei structuri optime între trei categorii predominante de impozit: pe venit, pe capital și pe cheltuieli
h) Principiul legalității
→impozitul trebuie să aibă mereu la bază o reglementare legală
→ asigură faptul că sistemul fiscal funcționează în cadrul legal stabilit, protejând drepturile contribuabililor și promovând o administrație fiscală corectă și transparentă. Respectarea acestui principiu este esențială pentru încrederea publicului în sistemul fiscal și pentru buna funcționare a statului de drept.
Subiectul impozitului =
poate fi o persoană fizică sau juridică obligată prin lege să suporte plata unui impozit sau a unei taxe. În reglementările fiscale subiectul impozabil se mai numește și „contribuabil”
obiectul impunerii
= arată din ce anume se plătește impozitul
→în cazul impozitului pe avere, se plătește din venitul de pe urma averii respective
→în cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sura
baza de calcul
→de regulă coincide cu obiectul impozitului, dar există și excepții: de exemplu la impozitul pe clădiri, obiectul de calcul îl reprezintă clădirea, iar baza de calcul este reprezentată de valoarea sau taxele de succesiune
plătitorul de impozit
= persoana obligată să efectueze calculul și plata obligației față de buget
→de regulă, plătitorul este subiectul impozabil
→există excepții în care plătitorul nu este și subiect al impozitului: ex. la impozitul pe salarii subiectul este salariatul, dar plătitorul este unitatea la care realizează salariul
cota de impunere
= sumă fixă sau un procent care se aplică asupra bazei impozabile și cu ajutorul căreia se determină impozitul datorat
→cota procentuală poate fi proporțională și progresivă
→cota fixă este exprimată sub forma unui cuantum aplicat la baza de calcul sau la o parte din acestea
→cotele procentuale proporționale rămân neschimbate în raport de baza de calcul
→cotele procentuale progresive se modifică în funcție de mărimea bazei de calcul
termenul de plată
= perioada de timp în care se poate plăti impozitul, fiind prevăzut de lege
facilități fiscale acordate
= apar sub forma scutirilor, amânărilor, eșalonărilor, reducerilor
drepturile plătitorului de impozite
= apar atunci când, la scadența unui impozit, s-a plătit o sumă mai mare decât cea care trebuia plătită
→această problemă se poate rezolva prin compensarea sumei plătită în plus cu suma ce trebuie plătită la scadența următoare sau cu o parte din această sumă
→dacă această compensare nu este posibilă, se recurge la restituirea sumei plătită în plus
→dacă plătitorul se consideră nedreptățit, poate recurge la contestare