Plumb Flashcards
George Bacovia
George Bacovia este cel mai important poet simbolist din literatura română, numele lui real fiind Gheorghe Vasiliu. Acesta este autorul unor volume de poezie precum „Plumb“, „Scântei galbene“, „Comedii în font“.
Poemul Plumb.
Simbolismul
Poemul „Plumb“ a apărut în 1916, în volumul cu același nume, fiind un poem manifest și o artă poetică bacoviană simbolistă. Simbolismul este un curent literar-artistic apărut la finalul secolului al XIX-lea, în Franța, ca reacție la sentimentalismul promovat de romantici. În România, primele încercări ale simbolismului aparțin lui Alexandru Macedonski.
prezența simbolurilor și a corespondentelor
În poemul lui Bacovia, simbolismul se remarcă, în primul rând, prin prezența simbolurilor și a corespondentelor. Există în poem, o corespondenţă între lumea exterioară (prima strofă) și cea interioară (a doua strofă). Simbolul central este plumbul, un metal dur, toxic, rece, care sugerează duritatea lumii în care trăiește eul liric şi totodată, cât de dăunătoare, toxică și rece este societatea pentru el. Culoarea gri a metalului face referire la viața sumbră a eului, un cenuşiu existențial.
apare sugestia
O altă trăsătură prin care remarcăm caracterul simbolist al poemului constă în faptul că apare sugestia, denumită și „audiție colorată“, poemul renunţând la figuri de stil, în favoarea sugestiei. Prin decorul funerar se sugerează inadaptarea eului liric la societatea în care se află.
sinestezia
Apare în poem și sinestezia, care se referă la un amestec de simțuri: culoarea predominantă este cenuşiul, care se îmbină cu sunetul deranjant de scârțâială („scârțâiau coroanele de plumb“) și sunetul vântului, iar prin versul „Stam singur lângă mort“ este implicat simțul olfactiv, mortul sugerând un miros neplăcut, de cadavru. Prin urmare, remarcăm şi o prezență a sonorității, lucru care marchează caracterul simbolic al poemului, prin repetarea obsesivă a cuvântului plumb. Versurile au, astfel, o muzicalitate interioară accentuată. Eul liric resimte o stare de angoasă, statutul poetului fiind unul marcat de izolare și excludere.
Tema
Tema poemului este însingurarea eului liric față de societate și față de propriul sine. Două secvențe reprezentative pentru tema simbolistă sunt cele două strofe ale poeziei.
Prima strofă
Prima strofă începe cu verbul imperfect „dormeau“, sugerând o stare de amorţeală și liniște. În primul vers se conturează un univers mortuar, prin intermediul unui câmp lexical al morţii: sicrie, cavou, coroane, vestmânt, flori, funerar. Cadrul este unul exterior, în prima strofă, și corespunde unui univers real. Eul liric își face simțită prezenţa din al treilea vers, prin apariția sa în mod indirect, prin verbul „stam“ la persoana I. Cavoul în care eul liric stătea singur capătă valențe simbolice, fiind o metaforă pentru societate. Societatea este prezentată ca fiind un loc ostil, în care bate vântul, un vânt care amplifică starea de pustietate, iar ceea ce produce vântul este un scârțâit al coroanelor: „si scârțâiau coroanele de plumb“, un zgomot care amplifică starea de dezolare în care se regăsește eul liric. Astfel, prin decorul sumbru al unui cimitirși atmosfera apăsătoare se conturează o însingurare a eului liric față de societate. Acesta simte că nu se poate adapta.
Cea de-a doua strofă
Cea de-a doua strofă începe asemenea primei, cu verbul „a dormi“ la imperfect, perpetuându-se starea de amorțire din text. Dacă prima strofă se focusa pe cadrul exterior, a doua strofă se îndreaptă spre un cadru interior, spre sinele eului liric și propria lui persoană.
Acesta se întoarce către propriul sine, în încercarea de a se regăsi: „Dormea întors amorul meu de plumb“. Acest amor întors sugerează faptul că eul liric nu se mai recunoaște pe sine însuși, se înstrăinează de propria persoană, adâncindu-se în starea de singurătate de la începutul poemului. Apare procedeul modern al dedublării eului liric. Acesta se strigă pe sine, dar fără răspuns: „…am început să-l strig“. Ultimele două versuri ale strofei implică două imagini artistice, imaginea mortului şi a aripilor de plumb, care atârnă. Mortul este o metaforă pentru moartea lui interioară, iar aripile de plumb atârnate sugerează eşecul eului și imposibilitatea de a se ridica din această „moarte“.
Titlul
Titlul este format din substantivul comun „plumb“, al cărui sens denotativ este de metal greu, rece, cenusiu. Sensul conotativ se referă la spațiul claustrant, societatea în care poetul trăiește și nu se poate adapta.
Dpv structural.
Puncte de suspensie și linii de pauză
Din punct de vedere structural, poezia este formată din două catrene, cu rimăîmbrățișată, ritm iambic şi măsură de zece silabe.
Apar în poem mai multe puncte de suspensie și linii de pauză, care accentueazăincapacitatea eului liric de a se exprima, de exemplu: „Stam singur în cavou și orice vânt…“.Punctele de suspensie marchează gravitatea singurătății în care se află poetul, acestuiafiindu-i greu să redea în cuvinte starea cu care se confruntă, iar această “liniște“ de dupăcuvinte reușește să transmită cititorului sentimentele potrivite.
Lirismul subiectiv
Opera lui Bacovia este o poezie a sentimentului și stării interioare. Prin urmare, poeziase încadrează în lirismul subiectiv, prin verbe și pronume la persoana I: „stam“, „meu“.
Concluzie
Concluzionând, „Plumb“ de George Bacovia este o adevărată artă poetică, care reușește să redea starea singuratică a eului liric printr-un cadru exterior, al societății, cât şi printr-un cadru interior, al sinelui.
