Flori de mucigai de Tudor Arghezi Flashcards
Tudor Arghezi
Tudor Arghezi este un poet modernist român, care a scris în perioada interbelică, având o activitate literară foarte bogată. Acesta a scris poezii. Moderniste, dar şi poezii pentru copii.. Dintre volumele sale de poezii amintim: „Cuvinte potrivite“, „Flori de mucigai“, „Cartea cu jucării“. Poemul „Flori de mucigai“ a apărut în 1931, în volumul omonim, care poartă același nume, „Flori de mucigai“, fiind astfel, un poem manifest și o artă poetică.
Modernismul
Modernismul este o mișcare culturală artistică, care a luat naștere în Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, caracterizată prin inovaţiile aduse expresiei artistice. Acesta s-a afirmat printr-o atitudine anticlasică, antiacademică şi împotriva traditiei, promovează sensuri multiple și ambiguitatea.
preferința pentru răsturnarea sensurilor
Modernismul arghezian se remarcă în poemul „Flori de mucigai“ prin preferința pentru răsturnarea sensurilor, prin crearea de ambiguități, datorită inventivității sale lexicale. Arghezi revalorifică sensul cuvintelor, le asociază astfel încât acestea capătă alte sensuri, de exemplu: „unghie îngerească“, „foame de scrum“.
structura compozițională a poemului
Structura compozițională a poemului este una modernă, aceasta fiind formată dintr-o strofă polimorfă și un catren, cu rimă împerecheată. Remarcăm, de asemenea, tehnica ingambamentului: versurile au lungime variabilă, cele lungi alternează cu cele scurte.
Tema
Tema abordată de Arghezi este o temă modernă, aceasta fiind scrisul, creația literară și condițiile în care ia naștere. Ea exprimă și efortul creatorului, necesar pentru a da naştere actului artistic.
Artă poetică
„Flori de mucigai“ este o artă poetică, întrucât viziunea asupra lumii este aceea de spațiu ostil, a căror condiții face ca nașterea de creație să fie aproape imposibilă. Rolul poetului este acela de a scrie indiferent de condiții, de a-și continua existența într-o lume lipsită de inspirație și resurse.
Titlul
Titlul este un oximoron şi o metaforă pentru creația literară, florile fiind reprezentative pentru frumusețe, iar mucigaiul o stare de degradare a materiei.
Estetica urâtului
În poezia lui Arghezi se poate remarca estetica urâtului, un tip de sensibilitate modernă. Aceasta este o mişcare poetică reprezentativă literaturii franceze, un concept teoretizat de Karl Rosencrantz (Aesthetik des Hasslichen). Estetica urâtului se regăseşte în poem prin asocierea de cuvinte din sfere diferite ale vocabularului, cuvinte mai puţin estetice, de exemplu: „flori de mucigai“, „unghia“, „ghiara“. Arghezi se joacă cu cuvintele, transfigurează „urâtul“ într-un nou frumos: „Noua frumusete poate coincide cu urâtul, prin includerea banalului“ (Hugo Friedrich).
La nivel de conținut.
Prima secvență
La nivel de conținut, poezia este structurată în cinci secvențe. Prima secvență începe ex-abrupto. Observăm din primul vers absenţa complementului indirect: „Le-am scris cu unghia pe tencuială“. Unghia este o metaforă prin care se marchează efortul, pe care poetul îl depune pentru a scrie. Secvența prezintă un spațiu, un cadru în care eul liric scrie: „Pe un părete de firidă goală, / Pe întuneric, în singurătate“. Firida goală este un spatiu al claustrării, iar eul liric se simte singur, în condiții ostile, care fac scrisul să devină aproape imposibil.
Cea de-a doua secvență
Cea de-a doua secvență prezintă câteva elemente biblice referitoare la modul în care se realizează acest scris: „Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul“. Se creează o imagine sugestivă care trimite la starea descurajată a poetului, în lipsa de inspirație divină.
A treia secvență
A treia secvență este marcată de repetarea obsesivă a cuvântului „stihuri“, regăsit sub forma unor metafore: „Stihuri fără an“ reprezintă rezistența și puterea creației împotriva trecerii timpului, „Stihurile de acum“ reprezintă actualitatea scrisului, el nu moare niciodată. Versurile „Stihuri de groapă/ De sete de apă / Și de foame de scrum“, accentuează profunzimea creației, nevoia fiziologică de creație, precum nevoia de apă, iar foamea de scrum se referă la procesul purificator al creației literare, scrisul reprezintă un catharsis, eul liric se vindecă, renaşte prin creație.
În a patra secvență
În a patra secvență, „unghia îngerească“ a poetului se toceste, se pierde deci, harul scriitoricesc, eul liric devenind incapabil de a regăsi inspirația divină: „nu o mai am cunoscut“.
În ultima secvență
În ultima secvență se revine la condițiile în care eul liric scrie: „Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară“. Chiar şi în lipsă de resurse, menirea poetului continuă să fie aceea de a crea, de a nu renunţa niciodată, indiferent de „durerea mâinii“ şi „neputința“ ei: „Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă“.
Dpv stilistic
Din punct de vedere stilistic, poemul este predominat de metafore şi un amestec de imagini olfactive, auditive și dinamice. Textul aparţine lirismului subiectiv, fiind o poezie a sentimentului, prezente fiind mărcile lexico-gramaticale la persoana I: „am scris“, „am cunoscut“, „am lăsat“. Registrele stilistice se îmbină, în manieră modernă, de unde reiese originalitatea expresivității și ambiguității.
Concluzie
În concluzie, „Flori de mucigai“ de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă scrisă cu profunzime spirituală, definită de o sete permanentă de comunicare cu lumea şi chinurile de a da nastere unei creații literare, într-o tume lipsită de inspiraţie.
