Plumb Flashcards
Nume si an
Poezia apare în 1916 în volumul cu aceelaşi nume.
Autor
Bacovia „îşi compune o mască, îşi face din suferinţă un stil.” (N. Manolescu) şi creează „o atmosferă de plumb în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului şi o descompunere a fiinţei organice.” ( E. Lovinescu). George Bacovia este unul dintre marii poeţi originali după Eminescu care creează la nivel artistic amprenta bacoviana.
George Bacovia este cel mai mare poet simbolist român. Creația lui este reprezentată de volume precum: “Plumb”; “Amurg violet”; “Decor”; “Scântei Galbene”; “Cu voi”; “Comedii în fond”; “Stanțe burgheze”.
1.Încadrare într-un curent/ specie
George Bacovia este unul dintre marii poeţi originali după Eminescu care creează la nivel artistic amprenta bacoviană, atmosferă lăuntrică particulară, specific simbolistă. Astfel Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârşit de lume, al căldurilor toride, al primăverilor nevrotice, iritante. Parcurile sunt solitare, cafenelele sărace ameninţă să se prăbuşească, copii şi fecioarele suferă de boală, există plâns, gol, frig, tristeţe, umezeală, culori tari şi muzică monotonă. Alte elementele simboliste prezente în text sunt: utilizarea sugestiei- stările sufleteşti sunt exprimate prin simboluri ale naturii, utilizarea sinesteziei: sunt amestecate imagini vizuale („flori de plumb”), tactile („era frig”), auditive („scârțâiau coroanele de plumb”) şi crearea muzicalităţii prin folosirea laitmotivului plumb, ce apare de șase ori în text. Ca specie, poezia se constituie într-o elegie, prin atmosfera sumbră creată dar și prin atitudinea tristă și fără speranță a eului liric bacovian.
Principiile poeziei simboliste:
- Folosirea simbolurilor, care exprimă corespondente între diferite elemente ale universului;
- Cultivarea sugestiei;
- Muzicalitatea prin aliterație și asonanță;
- Sinestezia este folosită ca modalitate de a reda imagini artistice diferite în aceeași structură;
- Întrebuințarea versului liber;
- Prezența estetica urâtului.
- Tema ilustrată prin două secvențe lirice și viziunea despre lume
Tema o reprezintă apăsarea sufletească a poetului, într-o lume ostilă, neputincioasă să aprecieze valoarea reală. Un prim motiv care surprinde această stare este cel al plumbului, material toxic ce cuprinde întreaga existență (florile, aripile, veșmintele etc.), și o acaparează, fără posibilitatea evadării. Apoi avem spațiul funerar, ce amplifică starea de degradare sufletească și o împinge înspre decădere și moarte.
Creând astfel o stare deprimantă, un spirit în rătăcire în contextul unei naturi potrivnice, Bacovia se identifică cu viziunea despre lume a simboliștilor, fiind cel mai fidel exponent al acestei lirici în spațiul românesc.
Titlul
Titlul în sens denotativ prezintă un material greu, moale, maleabil, de culoare cenuşie, rău conducător de căldură şi electricitate. În sens conotativ el este un simbol artistic ce sugerează apăsarea, monotonia, dezorientarea, spaţiul închis, moartea.
Marcile eului liric
Eul liric este unul de tip subiectiv, confesiunea realizată fiind la persoana I. Mărcile prezenţei eului liric sunt verbe sau pronume la persoana I: „stam”, „am început”, „să strig”, „meu”.
Structura
Din punct de vedere al structurii cele două strofe ale poeziei pot fi încadrate în două planuri: unul exterior (macrocosmic) şi unul interior (microcosmic).
Spatiul exterior
Prima strofă prezintă spaţiul exterior al trăirii şi manifestării poetului: cavoul, spaţiu închis morbid, amorţit, decor funerar cu sicrie, coroane, vestmânt funerar. Metafora – simbol „cavou” poate avea două accepţiuni: în primul rând oraş închis, târg de provincie care nu cultivă valorile sau propriul trup, temniţă a sufletului poetului, individ dornic de înălţare în vederea depăşirii propriei condiţii. „Florile”, imagine vizuală, simbol al frumuseţii şi gingăşiei sunt alăturate aici contrastant (oximoronic) „plumbului” şi prevestesc durerea şi moartea. Starea sufletească surprinsă este singurătatea într-un mediu ostil fiinţei umane („stam singur”). Apariţia „vântului” în peisajul macabru al cavoului şi al singurătăţii ilustrează o natură simbolistă potrivnică, ce se dezintegrează și afectează omul și denotă o imagine tactilă resimţită la nivel organic (al corpului). Această senzaţie este completată şi de o imagine auditivă: „scârţâiau coroanele”, sunet funebru ce simbolizează solitudinea, teama, sfârşitul inevitabil. Motivul somnului prezent în prima strofă este sugestia morţii iminente.
Spatiul exterior
A doua strofă prezintă spaţiul interior – amorul, care, în simetrie cu imaginea sicrielor din prima parte, doarme. Adverbul „întors” sugerează întoarcerea cu faţa spre apus, adică moartea. „Amorul de plumb” înseamnă pierderea ultimei speranțe de salvare a ființei umane, exprimând încetarea definitivă a senimentelor. Este reluată ideea de solitudine: „stam singur…”. Un alt motiv al naturii: „era frig…” construiește o nouă imagine tactilă care sugerează că fenomenul morţii este ireversibil şi amplifică obsesia sfârşitului. „Strigătul”, imagine auditivă, este şi el o expresie a disperării. „Aripile de plumb” ale amorului ce atârnă prefaţează o cădere o prăbuşire definitivă a sentimentelor în moarte.
Paralelism sintactic
Paralelismul sintactic este un procedeu compozițional cu efect de intensificare sau repetarea unei structuri (expresii sau cuvinte) de cel puțin 2 ori),in aceeași ordine sau din construcția a două sau mai multe propoziții, versuri sau strofe. De asemenea, poate desemna identitatea structurii sintactice din două sau mai multe enunțuri apropiate din text, astfel încât asemănarea lor să fie perceptibilă. Procedeul este specific poeziei populare.
Expresivitatea
Universul creat de Bacovia este perceput vizual („ funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „coroane de plumb”), tactil („era vânt”, „era frig”), auditiv („scârţâiau”, „să-l strig”).
Versificaţie
Poezia este alcătuită din două catrene cu rimă îmbrăţişată, măsură de zece silabe şi ritm variabil.
final
Opera lui G. Bacovia înseamnă ruptura definitivă de stilul eminescian, de iluzia sau de visarea romantică. Poezia „Plumb” are o încărcătură deosebită redând o atmosferă tulburătoare prin simpla evocare a unei realităţi- moartea.
