curs 1 Flashcards
ce este dreptul comercial
Dreptul comercial este ramura dreptului care reglementeaza viața economica, respectiv relațiile
dintre profesionistii comercianti si consumatori, dintre profesioniștii comercianti si (cu anumite
limitari) dintre profesionstii comercianti si autoritatile publice, atunci cand cele din urma isi procura
bunuri si servicii din economie
ce este comertul
Comerțul ca obiect de reglementare a dreptului comercial este o forma speciala de schimb,
fundamentata pe intermedierea (circulatia) unei marfi sau serviciu de la momentul punerii ei pe piata
prima data (de ex., materia prima care este extrasa din subsol) până când este consumata de catre
consumator, direct sau indirect
ce este consumatorul
Consumatorul este
punctul final al circuitului comercial. Consumatorul cumpara intotdeauna pentru a-si satisface
propriile placeri sau nevoi, nu pentru a utiliza marfa/ serviciul cumparat in scopul de a obtine un
castig prin intermedierea ei/lui in continuare. In afara de consumator, toti ceilalti participanti la
circuitul comercial cumpara sau inchiriaza marfuri/ servicii pentru a le revinde sau utiliza in vederea
producerii altor marfuri/ prestarii altor servicii in scop de vanzare
ce este marfa
Marfa este conceptul economic; din perspectiva juridica, marfa este un bun (notiunea are
acelasi inteles ca in dreptul civil), corporal sau incorporal, de regula mobil dar poate fi si imobil. In
dreptul comercial utilizam mai des termenul de marfa pentru a marca in acest fel modul in care
percepem bunul respectiv: în complexitatea relațiilor juridice care il inconjoara, de la conceperea lui
(prima punere pe piata), trecand prin circulatia lui până la capătul final al lanțului, care este
consumatorul
ce este serviciul
Serviciul nu este un bun niciodată (nici macar bun incorporal). Serviciul consta in prestarea
unei munci, desfasurararea unei activități, iar daca are loc si folosința unui bun in cadrul serviciului,
ea este subsumata unei prestații (serviciu lato sensu), pentru o alta persoana numita beneficiar,
contra unei remunerații. Fiind in comercial, serviciul este prin definitie remunerat. Serviciul are o
natura incorporala.
Sistemul obiectiv – relatia este calificata drept comerciala în funcție de cauza obligației
Când devine o relație intre subiecte de drept privat o relatie comercială? Putem avea doua
situatii: (1) relatia este pentru unul din subiectele participante o relatie de intermediere in circulatia
marfurilor si serviciilor (ipoteza principala) sau (2) unul dintre subiectele relatiei este deja comerciant
(aceasta inseamna ca relația în care este implicat un comerciant este o relație comerciala, indiferent
cine este cealaltă parte – sunt cateva exceptii de la aceasta regula, nerelevante pentru discutia
noastra) (ipoteza secundara). In ipoteza secundara, solutia „comercializarii” raportului juridic
porneste de la prezumtia ca persoana comerciantului a dobandit, anterior incheierii raportului
juridic, aceasta calitate pentru ca intentioneaza sa desfasoare relatii juridice comerciale in mod
repetat, ceea ce explica de ce automat legea considera ca orice raport juridic pe care il incheie este
comercial
Sistemul subiectiv –
relație comercială este calificata ca atare datorita subiectului care
participa la ea, este suficient să participe o persoana avand calitatea de comerciant pentru a fi in
prezenta unei relații juridice comerciale
Izvoarele dreptului comercial:
: Codul Civil, alte izvoare normative (lege, acte administrative cu
caracter normativ), uzanțele, jurisprudența, reglementările comunitare (UE) (pentru ultimele, a se
vedea art. 5 Cod Civil – nu orice normă comunitara, ci cele care au aceasta forță de a se aplica direct
si prioritar, directivele, in principiu, nu se aplică decât prin legile naționale de implementare). Din
perspectiva izvoarelor, nu exista nici o deosebire fata de izvoarele dreptului civi
Ierarhia izvoarelor dreptului comercial (conform art. 1 C.civ.)
- Legea; 2. Uzanțele; 3. Legea
care contine cea mai apropiată reglementare (dispozitiile legale aplicabile situatiilor asemanatoare –
de ex., la contractul de distributie – nenumit – se aplica in completare reglementarile din C.civ.
privind vanzarea); 4. Principiile fundamentale ale dreptulu
- Legea; 2. Uzanțele; 3. Legea
ce sunt uzantele
Uzanțele reprezinta o practică de o anumită repetabilitate care vizează relațiile juridice
încheiate între un număr nedeterminat de persoane și care reflectă înțelesul celor care o aplică cu
privire la un drept sau o obligație în legatura cu acele relații juridice.
Elemente definitorii: ale uzantei
practica (initial, este un comportament uman, nematerializat in scris, intre doua sau mai multe
persoane, comportament care apare fie in legatura cu aplicarea unei anumite prevederi legale, fie
fara a avea legatura cu nici o prevedere legala, insa in ambele cazuri din nevoia de a reglementa un
drept sau obligatie intre parti care altfel ar fi neclar din punct de vedere al existentei sau
continutului),
- repetabilitatea (se apreciaza de la caz la caz, nu exista o perioada minima si un numar minim de
repetari ale aceluiasi comportament),
- apare în cadrul desfasurarii unei categorii de relații intre subiecte de drept (de ex., în legătură cu
stationarea sau operarea navelor în port sau în legătură cu derularea tranzactiilor bursiere); acea
uzanță este potențial aplicabilă unui număr nedeterminat de persoane (dacă este doar o practică
între 2 persoane concrete, aceleasi, si nu se extinde la altele, nu este uzanță, este o practica
contractuală).
Principiul caracterului oneros al operațiunilor comerciale
Orice act și operațiune
comercială trebuie privită, analizata din perspectiva dorinței fiecarei parti de a câștiga, de a obține un
profit
Principii fundamentale ale dreptului comercial:
libertatea de voința,
- egalitatea juridică a părților (a nu se confunda cu egalitatea economica, de regula in comercial
partile sunt inegale dpdv economic),
- ocrotirea proprietatii private,
- buna credinta,
- aparența,
- interesele private ale participantilor la circuitul comercial trebuie sa respecte ordinea publică. In tot
mai multe situații, legiuitorul intervine peste libertatea de voință a partilor contractului comercial,
limitand-o prin norme imperative, pentru că societatea are un interes primordial, prevalent fata de
cel privat (de ex., in cazul contractului de leasing, contractului de franciza)
Principiul securității creditului
în orice operațiune comercială drepturile și obligațiile
trebuie interpretate și aplicate în așa fel încât să nu creeze o distorsiune, un dezechilibru intre parti
peste ceea ce partile au acceptat de buna voie cand au incheiat contractul, pentru ca orice
distorsiune poate conduce la afectarea, mai devreme sau mai tarziu, a intereselor comerciale ale altor
subiecte decat participantii la acea operatiune (datorita interconexiunii stranse intre participantii la
circuitul comercial). Materializarea acestui principiu o vedem mai ales în materia insolvenței (cand un
comerciant este în situația de a nu mai putea plăti datoriile scadente cu sume de bani disponibile);
un comerciant ajunge în această situație prin încheierea unor contracte si savarsirea unor practici
care au contribuit la pierderea de substanță economică si care au dezechilibrat circuitul economic
afectandu-i pe cei care au interactionat cu el, pe creditori celor care au interactionat cu el s.a.m.d..
Procedura insolventei urmareste restabilirea acestui echilibru, adica restabilirea securitatii creditu
- Principiu celerității
– fiecare operațiune comercială trebuie privită în sensul în care ea
favorizează circulația bunurilor/ serviciilor și nu o îngreunează.
