CRIMINOLOGIA ETIOLOGICĂ

Question 1

Despre delicte şi pedepse – conjunctură

Answer 1

„Despre delicte şi pedepse” a aparut la Milano, în anul 1764. Conştient de ,,erezia’’ ideilor sale,
Beccaria s-a temut de reacţia pe care o va declanşa publicarea lucrării. Contrar temerilor
autorului, cartea a avut un succes imediat si spectaculos.
Ideile cuprinse în această lucrare au declanşat transformări rapide si radicale in sistemele penale
ale unor state europene. Principiile umaniste formulate în cuprinsul tratatului au stat la baza
redactării unor articole importante din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului» de la
1789.
În Tratatul său Beccaria demolează un întreg sistem juridico-penal, cu rădăcini adânci, iar pe
locul rămas gol, fixează doar câţiva ,,piloni’’. El a fost conştient că dacă ar fi oferit variante
complete, acestea ar fi fost la rândul lor imperfecte, iar confruntarea ar fi fost deturnată spre
criticarea acestora.

Question 2

Structura lucrării lui Beccaria are la bază doua coordonate :

Answer 2

• desfiinţarea vechilor şabloane ale gândirii juridico-penale, total anacronice ;
• stabilirea principiilor de bază în vederea unei noi construcţii legislative în domeniul penal.
  Pe aceste două coordonate, se dezvoltă principalele idei exprimate în opera lui Beccaria:

Question 3

principalele idei ale operei lu beccaria

Answer 3

1. Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor,
2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv,
3. Necesitatea aplicării unor pedepse moderate
4. Desfiinţarea pedepsei cu moartea.
5. Introducerea sistemului acuzator în procedura penală
6. Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă,
7. Necesitatea prevenirii delictelor.

Question 4

1. Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor,

Answer 4

Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor, necesitatea elaborării unui corp de legi
scrise, clare si accesibile.
- cetăţeanul nu poate fi limitat în drepturile sale individuale decât prin voinţa legiuitorului,
ca reprezentant al voinţei generale ;
- cetăţeanul trebuie sa fie protejat impotriva abuzurilor puterii (executive) ;
- cetăţeanul trebuie să cunoască ceea ce este permis şi ceea ce este interzis.

Question 5

2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv

Answer 5

2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant şi prin urmare util pentru
   conservarea ordinii sociale.
   Beccaria susţine necesitatea unor pedepse proporţionale cu delictul. În acelaşi timp, pedeapsa
   nu trebuie să urmareasca o chinuire a vinovatului.

Question 6

3. Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure şi prompte.

Answer 6

Beccaria atrage atenţia că violenţa pedepselor este contagioasă şi determină creşterea violenţei
în comportamentele individuale. Sălbăticia pedepselor este nu numai inumană, dar şi inutilă,
deoarece nu rigoarea supliciului, ci certitudinea pedepsei poate exercita un rol preventiv.

Question 7

Desfiinţarea pedepsei cu moartea.

Answer 7

Beccaria este primul care, într-o lucrare publicată, pune sub semnul întrebării dreptul de a
recurge la pedeapsa cu moartea, solicitând abolirea acesteia.
Pedeapsa cu moartea nu poate fi întemeiată pe nici un drept.
Pedeapsa cu moartea nu este nici necesară şi nici utilă.

Question 8

5. Introducerea sistemului acuzator în procedura penală

Answer 8

Beccaria critică ierarhia probelor şi sugerează ca la baza aprecierii judecătorului să stea « intima
convingere ». O asemenea convingere nu poate fi formată decât pe baza unui proces public şi
contradictoriu.
Este criticat sistemul prin care se impune inculpatului prestarea unui jurământ.

Question 9

Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă,

Answer 9

Este demascat caracterul inuman al torturii, dar în acelaşi timp este demonstrată inutilitatea,
ineficienţa juridică a acesteia

Question 10

Necesitatea prevenirii delictelor

Answer 10

În finalul cărții sale Beccaria ajunge la concluzia că ,, merită mai mult a preveni crimele, decât
a le pedepsi ”.
Ideea de prevenire apare ca o finalizare firească a tuturor concepțiilor exprimate de Beccaria în
legătură cu natura şi rolul legii penale, cu natura şi rolul pedepsei .

Question 11

Actualitatea ideilor lui Beccaria

Answer 11

Deşi la prima vedere exprimă realităţi juridice incontestabile, ideile lui Beccaria au ramas şi in
prezent, cel putin parţial, simple deziderate, de unde şi caracterul lor mereu actual.
1. Principiul legalităţii este lipsit de finalitate atâta timp cât, din cauza inflaţiei legislative şi a
lipsei de claritate a unor incriminări, destinatarul legii penale nu mai este în măsură să o
cunoască;
2. Caracterul retributiv al pedepselor domină politicile represive, în detrimentul caracterului
resocializant;
3. Cercetări criminologice recente au confirmat ipoteza conform căreia certitudinea pedepsei
are un rol preventiv mai eficient decât severitatea pedepsei;
4. Deşi la nivel european pedeapsa cu moartea a fost abolită, în lume există încă un mare număr
de state unde pedeapsa capitală este încă aplicată, fapt ce face ca dezbaterea pro şi contra
acestei pedepse să fie de mare actualitate;
5. Există în continuare diferenţe marcante între sistemul acuzatorial (anglo-american) şi cel
inchizitorial, sau mixt, specific Europei continentale;
6. Tortura, deşi a fost scoasă din arsenalul legal al mijloacelor de anchetă din ţările civilizate,
continuă să fie utilizată în mod ilegal la proporţii îngrijorătoare;
7. Prevenirea criminalităţii reprezintă componenta esenţială a oricărei politici anticriminale
contemporane.

Question 12

Dimensiunea criminologică in cesare beccaria

Answer 12

Opera lui Beccaria conţine idei filozofico-juridice cu un mare impact socio-legislativ şi de o
mare longevitate. Creaţia lui Beccaria are şi o dimensiune criminologică incontestabilă. În
cursul Tratatului regăsim germeni ai ideilor exprimate ulterior de Ferri, Garofalo, Sutherland.
Beccaria a avut intuiţii corecte din punct de vedere criminologic, cum ar fi :
- rolul certitudinii pedepsei în limitarea criminalităţii;
- caracterul criminogen al unor practici şi institutii juridice.

Question 13

Şcoala geografică (sau cartografică)

Answer 13

Reprezentanţi ai acestei scoli au fost belgianul Quetelet si francezul Guerry.
Cercetările ambilor reprezentanţi ai şcolii geografice s-au bazat pe primele statistici criminale
europene.
Cei doi cercetători au formulat ,,Legea termică a criminalităţii’’, lege potrivit căreia:
„infracţiunile împotriva persoanelor predomină în regiunile sudice şi în timpul sezonului cald,
iar infracţiunile contra patrimoniului predomină în regiunile nordice şi în timpul sezonului
rece.

Question 14

Quetelet

Answer 14

Quetelet (1796-1874), doctor in matematică, a fost directorul Observatorului astronomic din
Bruxelles. Principala sa lucrare a fost ,,Despre om şi dezvoltarea facultăţilor sale sau Eseu de
fizică socială’’, unde sunt cuprinse principalele constatări legate de fenomenul criminal.
Această lucrare completată şi revizuită a fost republicată spre sfârşitul carierei lui Quetelet sub
denumirea „Fizica socială sau Eseu cu privire la dezvoltarea facultăţilor omului”.
Quetelet aplică fenomenelor sociale metode împrumutate din fizică şi realizează o ştiinţă a
omului mediu, fizica socială. Accentuează importanţa educatiei morale, care prevalează asupra
instrucţiei şcolare. Apreciază că nu sărăcia generează criminalitate ci , mai degrabă discrepanţa
între posibilităţile materiale şi nevoile, aspiratiile oamenilor.

Question 15

Guerry

Answer 15

Guerry (1802-1866), jurist de profesie, a fost directorul departamentului de statistică penală
de la Ministerul Justiţiei din Franţa. Principalele sale lucrări au fost: ,,Eseu asupra statisticii
morale in Franţa’’ şi ,, Statistica morală a Angliei comparată cu Statistica morală a Franţei’’.
Guerry repartizează departamentele franceze în cinci regiuni în cadrul cărora observă o
regularitate a criminalităţii. Din această regularitate remarcabilă rezultă ideea potrivit căreia
precum fenomenele naturale, comportamentul uman este şi el supus unor legi. Constată şi el ,
ca şi Quetelet, că nici saracia şi nici instrucţia şcolară nu au o influenţă directă asupra dinamicii
criminalităţii

Question 16

. Şcoala lyoneză

Answer 16

st principalul exponent al acestei şcoli.
Teoria lui Lacassagne se poate rezuma la câteva aforisme care au rămas celebre:
- Orice act dăunător existenţei unei colectivităţi este o crimă ;
- Orice crimă este un obstacol în calea progresului;
- Mediul social este ,,zeama’’ de cultură a criminalităţii; microbul este criminalul, un
element care nu are importanță decât în ziua în care găsește ,,zeama’’ care îl face să
fermenteze;
- Societăţile au criminalii pe care îi merită.
Aceste aserţiuni au reuşit să inducă în eroare pe mulţi istorici ai criminologiei, care au facut din
Lacassagne ,,şeful’’unei şcoli a mediului social practic inexistentă. În realitate Lacassagne a
fost un partizan al frenologiei lui Gall şi un admirator secret al lui Lombroso.
Meritul şcolii lyoneze se rezumă la polemica întreţinută cu reprezentanţii pozitivismului italian,
ceea ce a favorizat circulaţia ideilor criminologice

Question 17

Şcoala socialistă

Answer 17

şi Engels (1820-1895).
Potrivit concepției marxiste, criminalitatea depinde de condițiile economice, în sensul că
inegalitatea economică generează criminalitate.
Din considerente ideologice şcoala socialistă prezintă o variantă extremă, transformând
explicaţii parţiale în explicaţii cu caracter general, valabile pentru fenomenul criminal în
ansamblu. Se comite astfel o eroare de ordin ştiinţific, sesizată chiar în epocă de Garofalo.
Dispariţia sistemului comunist a antrenat pierderea unicului suport al criminologiei marxiste,
cel ideologic.

Question 18

Şcoala interpsihologică

Answer 18

Tarde constată o creştere a criminalitătii în cifră absolută, de proporţii îngrijorătoare. El atrage
atenţia asupra unor capcane ale statisticilor. Astfel, a observat o scădere a numarului de crime,
în timp ce delictele crescuseră de trei ori. Era vorba însa de o deformare a realității ca urmare a
faptului că un număr mare de fapte au trecut din categoria crimelor în cea a delictelor
(fenomenul corecţionalizării).
Teoria lui Tarde se fondează pe constatarea potrivit căreia raporturile interumane sunt
guvernate de un fapt social fundamental: imitaţia. Comportamentul criminal este un
comportament imitat.
Tarde considera că sociologia nu este decat o interpsihologie, atâta timp cât nu avem de a face
decât cu raporturi interindividuale (de aici şi denumirea teoriei).
Privită ca teorie socială cu caracter general, construcţia lui Tarde este criticabilă. Cu toate
acestea, rolul important al imitaţiei în cadrul comportamentului uman este subliniat şi în
psihologia contemporană.

Question 19

. Şcoala interpsihologică reprezentanti

Answer 19

Fondatorul acestei orientări a fost criminologul francez Gabriel Tarde (1843-1904).
Principalele sale lucrări au fost: ,,Criminalitatea comparată’’ şi ,,Legile imitaţiei’’.

Question 20

Şcoala sociologică reprezentant

Answer 20

Reprezentantul acestei şcoli a fost sociologul Emile Durkheim (1858-1917). Principalele
lucrări ale acestuia au fost: ,,Despre diviziunea muncii sociale’’, ,,Regulile metodei
sociologice’’, ,,Suicidul’’, ,,Două legi ale evoluţiei penale’

Question 21

5. Şcoala sociologică

Answer 21

Durkheim reduce faptele morale la fapte sociale, pe care le consideră independente de conştiinţa
individuală. El consideră crima un fenomen de normalitate socială.
Crima este nu numai un element inerent oricărei societăţi sănătoase, ci chiar un ,,factor de
sănătate publică’’, ceea ce duce la urmatoarele concluzii:
1. Din moment ce crima este un fenomen normal, ea nu provine din cauze excepţionale, ci
din structura însăşi a culturii careia îi aparţine;
2. Deoarece criminalitatea este rezultatul marilor curente colective ale societăţii, existenţa
şi raporturile sale cu ansamblul structurii sociale prezintă un caracter de permanenţă;
3. Criminalitatea trebuie înţeleasă şi analizată nu prin ea însăşi, ci totdeauna relativ la o
cultura determinată în timp şi spaţiu.
Durkheim introduce termenul de anomie (cuvântul provine din grecescul anomos : fără lege)
pe care îl înţelege în sensul de slăbire a rolului normelor sociale.

Question 22

Premisele pozitivismului italian

Answer 22

Semieşecul şcolii clasice a dreptului penal
Dezvoltarea cercetării ştiintifice, în general, şi, în particular, aplicarea metodei inducţiei
pozitive, caracteristică pentru secolul al XIX –lea.
Explicaţiile cu privire la fenomenul criminal

Question 23

1. Semieşecul şcolii clasice a dreptului penal

Answer 23

1. Semieşecul şcolii clasice a dreptului penal, respectiv neputinţa acesteia de a propune soluţii
   valabile pentru limitarea fenomenului criminal. Gândirea pozitivistă apare ca o continuare, dar
   şi ca o replică la şcoala clasică .

Question 24

2. Dezvoltarea cercetării ştiintifice, în general, şi, în particular, aplicarea metodei inducţiei
   pozitive, caracteristică pentru secolul al XIX –lea.

Answer 24

O influenţă considerabilă asupra ideilor pozitiviste a fost exercitată de doctrina evoluţionistă.
Studiile realizate de Gall şi Morel au influentat la rândul lor, în mod direct şi decisiv, în primul
rând cercetările lui C. Lombroso dar şi pe cele ale celorlalţi reprezentanţi ai pozitivismului :
a) Franz Joseph Gall (1758-1828) a formulat o teorie a tendinţelor umane potrivit căreia
comportamentul omului este reglat prin ,, jocul’’ unor tendinţe care îşi găsesc
fiecare condiţia materială de posibilitate într-o porţiune a cortexului. Porţiunea este
proeminentă dacă tendinţa este dezvoltată şi, respectiv, atrofică, dacă tendinţa este redusă;
rezultă o adevarată cartografie corticală.
Gall a fost primul susţinător al ideii de ,,localizare’’, idee ce a fost reluată ulterior de
numeroşi savanţi, dând naştere unor polemici aprinse .
b) Benedict August Morel (1809-1873) a efectuat cercetări psihiatrice concretizate într-o
vastă lucrare : ,, Tratat privind degenerescentele fizice, intelectuale şi morale ale speciei
umane’’.
Morel concepe degenerescenţa ca pe o maladie ereditară, maladie ce are drept efect o
deviere a individului de la tipul normal. El trateaza pe larg problema nebuniei morale şi
face o clasificare a maladiilor mentale arătând care sunt cele predispuse la crimă.

Question 25

Explicaţiile cu privire la fenomenul criminal,

Answer 25

Explicaţiile cu privire la fenomenul criminal, anterioare sau contemporane cu şcoala
pozitivistă, explicaţii grupate în principalele şcoli criminologice. Acestea au constituit puncte
de reper importante pentru cercetatorii italieni.

Question 26

Cesare Lombroso – introductiv

Answer 26

Cesare Lombroso (1835-1909) şi-a făcut studiile de medicină la facultăţile din Padova, Viena
şi Pavia, iar din anul 1859 a inceput să lucreze ca medic militar. În anul 1864 i se încredinţează
cursul de psihiatrie la Universitatea din Pavia şi devine, în acelasi timp, director al unui azil de
alienaţi.
În 1876 Lombroso ocupă postul de profesor de medicină legală la Torino. În acelaşi an publică
lucrarea ,, L’Uomo delinquente’’ (Omul criminal), care în scurt timp îl face celebru.
Alte lucrări importante : ,,Antropologia criminală şi recentele ei progrese’’; ,,Omul de geniu’’.

Question 27

Teoria anormalităţii biologice

Answer 27

La originea cercetărilor lombrosiene a stat descoperirea, la craniul unui criminal, în zona
occipitală medie, a unei adâncituri accentuate, trasatură ce se regasea la unele cranii primitive.
Această descoperire i-a sugerat lui Lombroso ipoteza atavismului (adică oprirea în dezvoltare
pe lanţul filogenetic). Pentru verificarea acestei ipoteze Lombroso a efectuat numeroase
cercetări, ajungând la studierea a 383 de cranii.
A reuşit să distingă aşa-zisele stigmate ale omului criminal : sinusurile frontale foarte depărtate,
pomeţii şi fălcile voluminoase, orbitele mari şi depărtate, asimetria feţei şi a deschiderilor
nazale, apendice lemurian al fălcilor.
A studiat anomalii ale creierului, ale scheletului şi ale unor organe interne. A extins cercetările
la criminali în viaţă. Printre altele a constatat faptul că lipsa durerii (analgezia) îl apropie pe
criminal de omul salbatic.
O a doua fază a cercetarilor s-a referit la unele malformaţii morfo-funcţionale de natură
degenerativă. În acest context Lombroso a stabilit existenţa unor analogii între nebunul
moral şi criminalul născut, mai ales sub aspectul simţului moral.
Într-o ultima etapă Lombroso se concentrează asupra studiului epilepsiei. El considera că
epilepsia este, pe de o parte, ,, una dintre psihozele cele mai atavice’’ iar, pe de altă parte,
,,nucleul tuturor degenerescenţelor

Question 28

În concluzie, teoria lombrosiană parcurge trei faze :

Answer 28

• natura atavică a criminalului;
• raportul dintre degenerescentă şi criminalitate;
• criminalitatea ca formă a epilepsiei; impulsurile spre crimă sunt considerate a
  fi echivalentul convulsiilor epileptice.
  Rezultă că în teoria lombrosiană fenomenul criminal este determinat de o anormalitate
  biologică bazată pe atavism organic şi psihic şi pe o patologie epileptică.

Question 29

. Importanţa operei lombrosiene

Answer 29

® Teoria lombrosiană a constituit punctul de plecare al teoriilor psiho-biologice moderne;
® Lombroso a realizat primele studii ştinţifice asupra infractorilor;
® Cercetarile lui Lombroso au declanşat numeroase alte investigaţii ştiinţifice cu privire
la fenomenul criminal ( îndreptate atât spre factorii biologici cât şi spre cei de natură
socio-morală);
® Lombroso este un precursor al biotipologiei;
® Opera lombrosiană conţine constatări utile şi actuale, cum ar fi cele referitoare la
infractorii bolnavi mintal, la alcoolism, la structura organizaţiilor criminale;
® Lombroso neagă ideea de liber arbitru şi, implicit, pe cea de răspundere morală, ca
temei al represiunii.

Question 30

Raffaele Garofalo introducere

Answer 30

Garofalo (1851 – 1934) a fost magistrat de carieră, îndeplinind funcţia de Preşedinte de Cameră
la Curtea de Apel din Napoli. Principala sa lucrare ,,Criminologie’’ a fost publicată prima dată
în 1885. Este primul care a utilizat denumirea de criminologie în sensul contemporan.

Question 31

Teoria anormalităţii morale

Answer 31

Construcţia teoretică a lui Garofalo se întemeiază pe noţiunea de delict natural. Pentru a stabili
noţiunea de crimă trebuie realizată distincţia dintre delicte naturale şi delicte convenţionale.
Noţiunea de crimă, în sens sociologic, ar trebui să includă doar categoria delictelor naturale.
Crima răneşte acele sentimente pe care le numim ,,simţul moral’’ al unei colectivităţi. Singurele
sentimente care au importanţă pentru morala socială sunt sentimentele altruiste. În categoria
sentimentelor altruiste există doua constante: mila şi probitatea. Pe baza celor două sentimente
fundamentale, mila şi probitatea, Garofalo consideră ca se poate realiza identificarea delictelor
naturale, deci, a crimelor : ,,elementul de imoralitate necesar pentru ca un act dăunător să fie
considerat drept criminal de către opinia publică, este vătămarea acelei părţi a simţului moral
care constă în sentimentele altruiste fundamentale, mila şi probitatea’’.
Garofalo îşi propune apoi identificarea tipului criminal, a individului capabil sa comită un delict
natural. Criminalul este un anormal deoarece diferă de majoritatea contemporanilor şi
concetăţenilor săi prin lipsa anumitor sentimente şi a anumitor forme de dezgust. Pentru
Garofalo criminalul tipic este un ,,monstru în plan moral’’, este acela căruia ,,îi lipseşte total
altruismul’’.
Garofalo admite existenţa unei zone intermediare între delincvenţi şi oamenii normali, deoarece
consideră că este imposibil să tragem o linie care să separe în mod distinct lumea criminală de
cea a oamenilor oneşti, pentru că există peste tot in natură grade şi nuanţe.
În cadrul tipului criminal general conceput, Garofalo stabileşte urmatoarele categorii : asasini;
violenţi ; necinstiţi ; cinici.
Rezultă că, în concepţia lui Garofalo, fenomenul criminal este determinat de o
anormalitate morală, bazată pe lipsa sentimentelor altruiste, pe indiferenţă fectivă.

Question 32

Enrico Ferri introducere

Answer 32

Ferri (1856-1929) a urmat studii juridice la Universitatea din Bologna. A fost profesor
universitar, avocat şi om politic. A avut o bogată activitate ştiinţifică. Principala lucrare a lui
Ferri a apărut în 1881 sub denumirea ,,Noile orizonturi ale dreptului penal’’ şi a fost republicată
ulterior cu titlul ,,Sociologie criminală’’. În această lucrare autorul formulează o teorie
multifactorială a delictului

Question 33

. Teoria anormalităţii bio-psiho-sociale

Criminalii sunt clasificaţi în cinci categorii

Answer 33

1. Criminalii nebuni. Intră în această categorie toate cazurile patologice. O varietate
   aparte o reprezintă nebunul moral.
2. Criminalii născuţi. Sunt cei la care se regăsesc, de o manieră evidentă, caracteristicile
   speciale ale omului criminal relevate de antropologia criminală.
3. Criminalii obişnuiţi sau din obişnuinţă dobândită (corespund recidivistului din
   dreptul penal). Se caracterizează prin slăbiciune morală la care se adaugă stimuli ai
   circumstanţelor şi mediului corupt.
4. Criminalii de ocazie. În această categorie se regăsesc cei care sunt împinși să comită
   fapte penale de unele condiţii legate de mediul fizic şi social.
5. Criminalii din pasiune. Sunt o varietate a criminalilor de ocazie. Comit de cele mai
   multe ori infracţiuni contra persoanei.
   Graniţele între cele cinci categorii de criminali nu sunt foarte ferme.

Question 34

Factorii criminogeni sunt grupați în trei categorii :

Answer 34

1. Factorii antropologici, divizaţi la rândul lor în trei subcategorii:
   - constituţia organică ;
   - constituţia psihică ;
   - caracteristicile personale ale criminalului.
2. Factorii fizici sau cosmo-telurici, care cuprind toate cauzele aparţinând mediului fizic.
3. Factorii sociali, care rezultă din mediul social în care trăieşte delincventu

Question 35

În planul prevenirii criminalităţii, Ferri introduce noţiunea

Answer 35

În planul prevenirii criminalităţii, Ferri introduce noţiunea de echivalenţi ai pedepselor;
aceştia constau în anumite modificări în structurile politice, economice, administrative etc.,
prin care individul ar trebui ghidat (indirect) spre o conduită legală.

Question 36

Contribuţia lui Ferri la dezvoltarea gândirii criminologice

Answer 36

® Teoria lui Ferri a stat la baza teoriilor psiho – sociale moderne.
® Ferri formulează teoria pozitivistă a răspunderii penale. Astfel, el neagă ideea de liber
arbitru şi, neagă implicit ideea de răspundere morală, pe care o înlocuieşte cu
răspunderea socială.
® Teoria lui Ferri a dat o nouă orientare cercetării criminologice deoarece teoriile
etiologice moderne nu au mai putut face abstracţie de caracterul multifactorial al
fenomenului criminal.

Question 37

I. Caracteristicile şcolii pozitiviste

Answer 37

1. Studiază fenomenul criminal ca realitate umană şi socială şi, în mod corelativ, contestă
   viziunea abstractă asupra crimei;
2. Formulează ipoteze şi concluzii bazate pe observarea fenomenului criminal, pe metoda
   inducţiei pozitive şi renunţă la deducţia apriorică, speculativă;
3. Neagă existenţa “liberului arbitru” şi propune înlocuirea acestei idei cu cea a
   determinismului bio-psiho-social;
4. Propune înlocuirea conceptului de răspundere morală cu cel de răspundere socială;
5. Justifică activitatea juridico-penală prin raţiuni de apărare socială, ceea ce presupune
   măsuri de protecţie şi măsuri de prevenire.

Question 38

Explicaţiile etiologice moderne prezintă următoarele caracteristici :

Answer 38

• admit ideea că fenomenul criminal reprezintă un fenomen multifactorial;
• diversele teorii etiologice s-au ocupat fiecare în mod prioritar de o anumită categorie de
  factori care au fost consideraţi preponderenţi (biologici, morali, sociali);
• se pleacă de la premisa că şi comportamentul criminal, ca şi celelalte conduite umane,
  au o componentă psihologică; de aceea, teoriile etiologice moderne au un element
  comun, factorul psihologic.

Question 39

teoriile etiologice moderne

Answer 39

I. Teoriile psiho-biologice
II. Teoriile psiho-sociale
III. Teoriile psiho-morale

Question 40

Teoria bio-tipologică

Answer 40

cest tip de explicaţii afirmă că există o corelaţie între activitatea criminală şi biotip. Ernest
Kretschmer (1888-1964), psihiatru german, a observat existenţa unei relaţii între unele tipuri
morfologice şi anumite tulburări psihice. În principala sa lucrare, « Structura corpului si
caracterul», Kretschmer consideră că se pot distinge patru tipuri de indivizi :
tipul picnomorf (sau picnic) – indivizii corpolenti, scunzi, cu extremitatile scurte, fata rotunda, calvitie, adeseori inteligenti si expansivi (ei se caracterizeaza printr-o criminalitate tardiva si vicleana – inselaciune, frauda)
tipul leptomorf (sau astenic) – indivizii inalti, slabi, cu chipul prelung, dotati divers dpdv intelectual, interiorizati (se caracterizeaza printr-o criminalitate precoce si o tendinta spre recidiva – infractiunile comise fiind de obicei patrimoniale – furt, abuz de incredere)
tipul atletomorf (sau altetic) – cu un sistem osteo-muscular puternic, oscileaza intre sentimentalism si brutalitate, se caracterizeaza printr-o criminalitate brutala (omoruri, talharii) si o tendinta spre recidiva indiferent de varsta
tipul displastic – indivizi inapoiati in plan psihic si morfologic, cel mai adesea foarte slabi, cu deficiente ale caracterelor sexuale ori cu malformatii corporale (debili mintali, schizofreni) si comit de regula, delicte sexuale, incepandu-si cariera criminala de obicei dupa 18 ani si fiind expusi recidivei

Question 41

Teoria inadaptării bio-psihice

Answer 41

A fost formulată de criminologul suedez Olof Kinberg în lucrarea ,,Probleme fundamentale
ale criminologiei”. Pentru a stabili cauzele crimei este necesar a se analiza structura bio-psihică
a individului, personalitatea acestuia.
Există două elemente ce trebuie avute in vedere la analiza structurii bio-psihice:

Question 42

Teoria inadaptării bio-psihice

Nucleul constitutional

Answer 42

reprezintă suma tendinţelor reacţionale ale individului. Se pot
distinge patru trăsături psihologice fundamentale ce alcătuiesc nucleul constitutional:
1. capacitatea – nivelul maxim pe care poate să îl atingă inteligenţa unui individ
sub influenţa unor condiţii de mediu optim;
2. validitatea – cantitatea de energie de care dispune individul;
3. stabilitatea – se referă la facultatea subiectului de a dobândi compertamente
ferme, durabile, astfel încât să poată face acelasi lucru în acelasi fel,
economisind forţă ;
4. soliditatea – se referă la coeziunea internă a personalităţii, în opoziţie cu
disociabilitatea.
Aceste trăsături se regăsesc în personalitatea indivizilor în cantităţi variabile: în excedent,
mediu sau deficitar. În cazuri extreme vom avea perechi diametral opuse (ex. supercapabilsubcapabil).

Question 43

Teoria inadaptării bio-psihice

B. Funcţia morală

Answer 43

• este compusă din elemente emoţionale şi elemente cognitive. Dacă se ia
  în considerare calitatea acestor elemente se pot distinge patru categorii de subiecţi:
  1. indivizi a căror funcţie morală se reduce la unele cunoştinţe ale evaluărilor morale,
  general acceptate, dar cărora le lipseşte elementul emoţional aproape complet;
  2. indivizi care nu numai că posedă cunoştinţe despre regulile morale dar sunt capabili să
  reacţioneze emoţional la stimuli adecvaţi ;
  3. indivizi ale caror funcţii morale au suferit modificări în urma unor leziuni patologice
  ale ţesuturilor cerebrale ;
  4. indivizi care cunosc regulile morale, răspund emoţional la stimuli, însă au o percepţie
  deformată a sensului real al actului ; sunt în eroare cu privire la semnificaţia morală a
  acestuia.
  În urma combinaţiei dintre un anumit tip de nucleu constituţional şi o anumită configuraţie a
  funcţiei morale, rezultă indivizi inadaptaţi care, la anumiţi stimuli, vor reacţiona în contradicţie
  cu legea penală

Question 44

Teoria constituţiei criminale reprezentant

Answer 44

Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio, profesor la
Universitatea din Roma, a cărui principală lucrare ,,Tratat de antropologie criminală’’ a fost
publicat în 1945.

Question 45

Teoria constituţiei criminale

Answer 45

Autorul încearcă să determine factorii ce conduc la formarea unei personalităţi criminale
(personalitate predispusă spre crimă).
Un prim factor important este ereditatea; predispoziţia spre crimă poate avea ca sursă şi unele
disfuncţionalităţi cerebrale, hormonale etc.; vârsta şi crizele biologice pe care le antrenează
sunt, de asemenea, importante.
După analizarea minuţioasă a unei multitudini de factori, B. di Tullio conchide: se poate afirma
că predispoziţia spre crimă este expresia unui ansamblu de condiţii organice şi psihice,
ereditare, congenitale sau dobândite care, diminuând rezistenţa individuală la instigări
criminogene, permite individului, cu mai multă probabilitate, să devină un criminal.
Cercetările si concluziile lui di Tullio s-au apropiat cel mai mult de teoria lombrosiană. Autorul
se foloseşte însă de unele descoperiri noi in domeniul bio-psihologiei şi geneticii; în plus, nu
evită să se pronunţe asupra factorilor sociali şi asupra legaturii dintre aceştia şi personalitatea
criminală

Question 46

Teoria genetică

Answer 46

Cariotipul uman presupune 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi, din care 22 reprezinta
,,soma” (partea nereproductivă), iar o pereche reprezintă germenul (partea ce asigura
reproducerea) alcatuită din cromozomi sexuali.
Sexul genetic este conditionat de prezenţa sau absenţa unui cromozom particular notat cu litera
y: astfel formula feminină este 46xx iar formula masculină este 46xy.
Anomaliile cromozomiale frecvente la delincvenţi sunt în legatură cu cromozomii sexuali.
A. O primă anomalie relevantă din punct de vedere criminologic ce a fost descoperită este
reprezentată de formula 47xxy, respectiv existenta suplimentară a unui cromozom de tipul x
(anomalie denumită sindromul Klinefelter). Infracţiunile comise de cei care prezintă această
anomalie sunt diverse, de la furt la agresiune; s-a putut constata totuşi o tendinţă spre fapte cu
tematică sexuală .
B. O a doua aberaţie cromozomială este reprezentată de sindromul xyy, unde apare un
cromozom y in exces. Predispoziţia spre comiterea de infracţiuni este mai accentuată la indivizii
având această anomalie, faţă de cei atinşi de sindromul Klinefelter. Specific pentru subiecţii
purtători ai unui y suplimentar este comiterea unor infracţiuni de violenţă .
Ambele anomalii pot exista şi la indivizi perfect normali. Prin urmare explicaţiile bazate pe
formula cromozomială nu pot fi generalizate. Concluzia poate fi că aceste anomalii constituie
doar o predispozitie şi, chiar dacă indivizi cu astfel de probleme ajung să comită frecvent
infracţiuni, acest deznodământ nu este obligatoriu.

Question 47

Teoria asociaţiilor diferenţiate reprezentant

Answer 47

Aparţine criminologului american Edwin Sutherland. Principala sa lucrare a fost publicată
iniţial cu titlul ,, Criminologie’’ , în anul 1924 şi republicată în 1934 sub denumirea ,, Principii
de criminologie’’. În aceasta lucrare este formulată teoria asociaţiilor diferentiate.

Question 48

Teoria asociaţiilor diferenţiate

Answer 48

Explicaţia actului criminal în viziunea lui Sutherland presupune următoarele coordonate:
1. comportamentul criminal este învăţat;
2. învăţarea se realizează în contact cu alte persoane, printr-un proces complex de
comunicare;
3. învăţarea are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de persoane;
4. procesul de învăţare presupune: asimilarea tehnicilor de comitere a infracţiunilor;
orientarea mobilurilor, a tendinţelor impulsive, a raţionamentelor şi atitudinilor;
5. orientarea mobilurilor şi a tendinţelor impulsive se face în funcţie de interpretarea
favorabilă sau defavorabilă a dispoziţiilor legale;
6. un individ devine criminal daca interpretările defavorabile respectului legii domină
interpretările favorabile;
7. asociaţiile diferenţiate pot varia în privinţa duratei, frecvenţei, intensităţii etc.;
8. formaţia criminală prin asociaţie nu se dobândeşte doar prin imitaţie ;
9. comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi şi valori, dar nu se
explică prin aceasta.
Un grup poate fi organizat fie de manieră a favoriza dezvoltarea fenomenului criminal, fie de
maniera a i se opune. Majoritatea grupurilor sunt ambivalente, iar rata criminalităţii este
expresia unei organizări diferenţiate a grupului.

Question 49

Teoria conflictelor de culturi reprezentant

Answer 49

Aparţine criminologului american Thorsten Sellin. Principala sa lucrare: ,,Conflictul cultural
şi crima’’ a fost publicată prima oară în 1938.

Question 50

Teoria conflictelor de culturi

Answer 50

Sellin considera că o cunoaştere pur ştiinţifică în criminologie este iluzorie. În aceste condiţii,
« ambiţia » criminologiei ar trebui să se limiteze doar la formularea unor ipoteze cu un grad
sporit de probabilitate. În acest sens considera Sellin că trebuie apreciată şi propria lui teorie.
Termenii de cultură şi conflict au, pentru Sellin, o semnificaţie particulară. Se poate vorbi de
un conflict cultural atunci când conduita unei persoane, socialmente aprobată sau chiar cerută
într-o anumită situaţie într-un grup, nu este apreciată de aceeaşi manieră în celelalte grupuri
sociale la care persoana respectivă datorează supunere.
Există în principal trei situaţii generatoare de conflict :
1. conflictul poate să apară între două atitudini perfect morale, dar bazate pe valori
diferite (de exemplu în cazul colonizării);
2. conflictul se poate situa între legi arbitrare ori legi care favorizează corupţia, pe de o
parte, şi indivizi care se supun unor concepţii morale sănătoase, pe de alta parte;
3. conflictul se poate ivi între legi conforme cu valorile socialmente acceptate si indivizi
ce au coduri morale particulare ( cazul imigranţilor ).
Teoria conflictelor de culturi, ca şi celelalte teorii criminologice, nu poate oferi decât o
explicaţie parţială cu privire la etiologia fenomenului criminal

Question 51

Teoria anomiei reprezentant

Answer 51

Această teorie a fost formulată de sociologul american Robert K. Merton în lucrarea ,,Teoria
socială si structura socială’’

Question 52

Teoria anomiei

Answer 52

Pe de o parte, Merton îşi însuşeşte concepţia lui Durkheim potrivit căreia criminalitatea este o
problemă intim legată de structura socială şi variază în funcţie de această structură. Pe de altă
parte, este preluată de la sociologul francez noţiunea de anomie, care este adaptată situaţiei
concrete pe care o prezenta, la aceea dată, societatea americană.
Anomia este concepută ca o stare de absenţă ori de slăbire a normei, ceea ce duce la o lipsă de
coeziune între membrii comunităţii. În explicarea stării de anomie autorul utilizează doua
concepte: cel de cultură şi cel de organizare socială.
Starea de anomie se instalează atunci când există un decalaj prea mare între scopurile propuse
şi mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii sociale. Aceste categorii defavorizate
recurg la mijloace ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea scopurilor propuse de cultura
ambiantă.
Ipotezele sugerate de Merton au trezit un interes deosebit în lumea ştiinţifică şi numeroase
cercetări ulterioare au încercat să testeze valabilitatea acestor ipoteze.

Question 53

. Teoria angajamentului reprezentant

Answer 53

Această teorie aparţine sociologului american Howard S. Becker şi este formulată în cuprinsul
celebrei sale lucrări „Outsiders”, publicată în anul 1963.

Question 54

Teoria angajamentului

Answer 54

Becker este unul din principalii reprezentanţi ai curentului interacţionist, ce se înscrie în sfera
mai largă a criminologiei “reacţiei sociale” care consideră ca devianţa şi implicit delincvenţa
reprezintă o creaţie a structurilor sociale, structuri ce ,,etichetează” individul ca deviant. Cu
toate acestea, găsim în lucrarea lui Becker si un model secvenţial al delincvenţei , model ce
poate fi inclus foarte bine în cadrul explicaţiilor privind « trecerea la act ». Teoria
angajamentului reprezintă însa o explicaţie de tip etiologic.
Motivul pentru care un individ respectă legea penală este acela de a nu pierde avantajele pe care
le presupune viaţa socială în care este ,,angajat’’. Dimpotrivă, un alt individ poate comite o
infracţiune deoarece nu este suficient de angajat în angrenajul social şi practic el nu are ce
pierde .
Becker admite că există şi o a doua cale spre delincvenţă şi explică această cale folosindu-se de
conceptul de ,,tehnici de neutralizare’’. Prin tehnici de neutralizare se au în
vedere justificările pe care delincvenţii le utilizează pentru a aproba propriile acţiuni
infracţionale.

Question 55

,,tehnici de neutralizare’’.

Answer 55

A. primă tehnică de neutralizare apare când delincventul se consideră el însuşi descărcat
de responsabilitatea propriilor acţiuni.
B. a doua tehnică de neutralizare se creează în legătură cu prejudiciul comis prin
infracţiune, prejudiciu care deşi este evident, în viziunea infractorului poate fi socotit
uneori inexistent.
C. A treia tehnică este reprezentată de situaţia în care delincventul consideră că vătămarea
pe care o produce este justă.
D. A patra tehnică implică o ,,condamnare a celor care condamnă’’, adică un dispreţ faţă
de organele de justiţie .
E. ultimă tehnică de neutralizare constă în sacrificarea exigenţelor sociale generale, în
schimbul salvării celor ale unui grup social restrâns.

Question 56

Teoriile psiho-morale de factură psihanalitică

Answer 56

Intră în această subcategorie a teoriilor psiho-morale de natură psihanalitică acele explicaţii ale
fenomenului criminal care poartă amprenta psihanalizei freudiene.

Question 57

A. Contribuţia lui Freud la dezvoltarea gândirii criminologice

Answer 57

Sigmund Freud (1856-1939) este creatorul psihanalizei. Din această perspectivă el a abordat,
direct sau indirect, şi unele aspecte legate de fenomenul criminal. Se pot distinge trei aspecte
ale contribuţiei lui Freud la dezvoltarea criminologiei :

Question 58

a) Explicaţiile privind structura şi funcţionarea aparatului psihic.

Answer 58

Aceste explicaţii parcurg două faze : Iniţial Freud a considerat că cele trei instanţe ale
vieţii psihice sunt : inconştientul, preconştientul si conştientul. Ulterior, sinele, eul şi
supraeul devin elementele structurante ale psihicului. Aceste elemente au fost utilizate
ulterior şi în cercetarea criminologică .

Question 59

Explicaţiile privind etiologia şi tratamentul nevrozelor.

Answer 59

Aceste explicaţii admit că există trei factori a căror acţiune intervine la persoanele
bolnave:
- predispoziţiile ereditare ;
- influenţa unor evenimente din prima copilărie ;
- ,, renunţarea reală’’.
Analiza freudiană se axează pe evenimentele din prima copilărie. Explicaţiile cu privire
la nevroze au fost utilizate de teoria personalităţii antisociale şi de teoria criminalului
nevrotic

Question 60

) Explicațiile privind fenomenul criminal

Answer 60

• o primă categorie de referiri ce merită să fie semnalate le găsim în lucrarea ,,Totem
  şi tabu’’. Din aceste referiri rezultă că actul criminal are o origine instinctuală.
  Crima apare ca o expresie a instinctului sexual greşit canalizat, a complexului lui
  Oedip.
• o altă categorie de referiri la fenomenul criminal o găsim în studiile publicate de
  Freud în perioada de maturitate a creaţiei ştiinţifice : ,, Dincolo de principiul
  plăcerii’’ şi « Eul şi sinele ». Se conturează aici dualismul Eros-Thanatos. Noua
  viziune asupra instinctelor duce la o nouă posibilitate de explicare a crimei. Pe lângă
  varianta sexuală apare şi varianta morbidă potrivit căreia crima ar fi explicabilă prin
  tendinţa umană spre agresiune şi distructivitate, expresii ale instinctului morţii (
  Thanatos ) .
• într-o explicaţie directă cu privire la crimă, Freud vede în aceasta o expresie a unui
  sentiment de culpabilitate tipic nevrozelor, adică rămas în stare de inconştienţă şi
  anterior faptei. Crima explicată ca formă de eliberare de sub presiunea unui
  sentiment de vinovăţie are tot o origine instinctuală, dacă avem în vedere că
  sentimentul culpabil apare datorită unor instincte condamnabile .

Question 61

Teoria criminalului nevrotic reprezentant

Answer 61

Varianta cea mai cunoscută a acestei teorii aparţine criminologilor Fr. Alexander si H. Staub
şi este expusă în lucrarea acestora, ,,Criminalul si judecătorii săi’’.

Question 62

Teoria criminalului nevrotic

Answer 62

Conform acestei teorii criminalitatea poate fi clasificată în următoarele trei categorii:
• Criminalitatea imaginară, care transpare în vise, fantezii sau acte ratate;
• Criminalitatea ocazională, specifică persoanelor şi situaţiilor în care Supraeul îşi
suspendă instanţa sa morală, în urma unei vătămări sau ameninţări iminente pentru Eu;
• Criminalitatea obişnuită, care cuprinde trei tipuri de criminali:
a) criminali organici – personalitatea lor ţine de domeniul psihiatriei;
b) criminali normali – caracterizaţi prin aceea că sunt sănătoşi din punct de vedere
psihic, dar sunt socialmente anormali ;
c) criminalii nevrotici – cei care acţionează în funcţie de mobiluri inconştiente; în
cazul lor, Eul este învins de Sine, care scapă determinării Supraeului;
sentimentul de culpabilitate şi nevoia de pedeapsă explică (la fel ca la Freud)
actul criminal.

Question 63

Teoria personalităţii antisociale reprezentant

Answer 63

Are la bază constatările psihanalizei freudiene cu privire la evenimentele din prima copilărie,
la care se adaugă cercetările obţinute de alţi specialişti. O variantă a acesteia a fost expusă de
Kate Friedlander.
Se consideră, în esenţă, că, la origine, copilul este o fiinţă absolut instinctivă, dominată de
principiul plăcerii. El urmează să se adapteze principiului realităţii printr-un proces lent de
modificare sau sublimare a instinctelor. Procesul de adaptare parcurge trei etape:
- faza primelor relaţii dintre copil şi părinţi - evoluţia instinctului sexual şi rezolvarea
complexului oedipian este aici de mare importanţă ;
- faza formării Supraeului – copilul încearcă să se identifice cu părinţii şi are loc un proces
imitativ ;
- faza formării relaţiilor de grup în cadrul familiei – are rolul de a asigura adaptarea
socială a copilulu

Question 64

Teoriile psiho-morale ,, autonome’’

Answer 64

Intră în această categorie diverse explicaţii criminologice de factură psiho-morală, unele
eliberate total, altele doar parţial, de influenţa psihanalitică.
A. Teoria instinctelor
Aparţine criminologului belgian Etienne de Greeff. Acesta considera că personalitatea
delincventului, ca şi personalitatea umană în general, este determinată de instincte. Ansamblul
de tendinţe instinctive organizate potrivit preocupărilor inteligenţei formează ,,structura
afectivă’’. În cadrul structurii afective se pot distinge două grupe fundamentale de instincte:
instinctele de apărare şi instinctele de simpatie.
Instinctele de apărare contribuie la conservarea Eului şi au la bază agresivitatea. Instinctele de
simpatie contribuie la conservarea speciei şi au la bază subordonarea şi devotamentul faţă de
celălalt. Există o opoziţie permanentă între cele două categorii de instincte.
Din cauza conflictului dintre instinctele de apărare şi cele de simpatie în structura afectivă se
creează un echilibru precar; în aceste condiţii tulburările de caracter şi
insuficienţele inteligenţei vor favoriza trecerea la actul criminal.

Question 65

B. Teoria personalităţii criminale

Answer 65

Aparţine criminologului francez Jean Pinatel. Acesta considera inutilă încercarea de a separa
oamenii în buni şi răi; nu există diferenţă de natură între oameni. Inexistenţa unei diferenţe de
natură între oameni nu exclude însă existenţa unor diferenţe graduale în privinţa pragului lor
delincvenţial.
Unii indivizi au nevoie de instigări exterioare grave, iar alţii de instigări lejere, pentru a prezenta
reacţii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferenţă graduală este dată de anumite
trăsături psihologice care alcătuiesc nucleul central al personalităţii criminale.
Componentele nucleului personalităţii criminale, care comandă condiţiile trecerii la act sunt :
- egocentrismul;
- labilitatea;
- agresivitatea;
- indiferenţa afectivă.