254/2013. executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate Flashcards
Condițiile de acordare a liberării condiționate
Persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 99 sau, după caz, la art. 100 din Codul penal.
Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate și/sau a instruirii școlare și formării profesionale
(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor științifice sau al invențiilor realizate, pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.
Procedura de acordare a liberării condiționate
(1) Liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.
(2) Comisia pentru liberare condiționată este alcătuită din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este și președintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul. Secretariatul comisiei se asigură de către șeful serviciului evidență din penitenciarul respectiv.
(3) Comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de:
a) fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, conform art. 96;
b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;
c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;
e) antecedentele sale penale.
(4) În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(5) Persoana condamnată este adusă în fața comisiei pentru liberare condiționată, cu excepția situațiilor în care prezintă afecțiuni medicale confirmate de medic, care nu permit prezentarea sa. În acest caz, persoana condamnată poate depune înscrisuri.
(6) Propunerea comisiei pentru liberare condiționată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare.
(7) La procesul-verbal de propunere a liberării condiționate se anexează, prin grija consilierului de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute la art. 101 din Codul penal care pot fi aplicate de către instanța de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare.
(8) Dispozițiile alin. (7) nu se aplică persoanelor condamnate de cetățenie străină, față de care s-a dispus pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
(9) Persoana condamnată poate prezenta, în fața comisiei pentru liberare condiționată, dovezi că și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligații.
(10) Procesul-verbal prevăzut la alin. (6), împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar procesul-verbal se comunică de îndată persoanei condamnate.
(11) În cazul în care comisia pentru liberare condiționată constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi liberată condiționat, în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6) fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. În cazul în care cererea de liberare condiționată este formulată înainte de îndeplinirea condiției privind îndeplinirea fracțiunii prevăzute de Codul penal, iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisie va fi data împlinirii fracțiunii prevăzute de Codul penal. În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăși data împlinirii fracțiunii prevăzute de Codul penal, dar nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei în circumscripția căreia se află penitenciarul.
(12) Metodologia de lucru a comisiei pentru liberare condiționată este stabilită prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(13) În vederea soluționării cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor și documentelor din acesta.
Dispoziții generale privind regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate
(1) Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării acestor măsuri.
(2) Regimul de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ este comun tuturor persoanelor internate, individualizându-se din perspectiva demersurilor recuperative destinate acestora, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare fizică și psihică.
(3) Regimurile de executare a măsurilor educative ale internării într-un centru de detenție sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele internate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Consiliul educativ
(1) În fiecare centru educativ se constituie un consiliu educativ, al cărui scop este individualizarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ, prin stabilirea asistenței educaționale, psihologice și sociale acordate fiecărei persoane internate.
(2) Consiliul educativ este alcătuit din directorul centrului, care este și președintele consiliului, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, educatorul responsabil de caz, învățătorul sau dirigintele, un psiholog, un asistent social și șeful serviciului supraveghere, evidență și acordare drepturi persoane internate.
(3) La lucrările consiliului educativ pot participa, în calitate de invitați, în cazul minorilor, un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul educativ și un reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului din subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București pe teritoriul căruia se află centrul educativ.
(4) Secretariatul consiliului educativ este asigurat de către o persoană din cadrul serviciului educativ, alta decât educatorul responsabil de caz.
Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenție
(1) În fiecare centru de detenție se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii internării, alcătuită din directorul centrului, care este și președintele comisiei, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, directorul adjunct pentru siguranța deținerii, medicul-șef, educatorul responsabil de caz, un psiholog și un asistent social.
(2) La lucrările comisiei prevăzute la alin. (1) pot participa, în calitate de invitați, în cazul minorilor, un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul de detenție și un reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului din subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București pe teritoriul căruia se află centrul de detenție.
(3) Prevederile art. 145 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Condițiile și procedura de înlocuire a măsurii internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice
(1) Înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, persoanelor internate li se poate înlocui măsura internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.
(2) Consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, în prezența acestuia, și formulează propunerea de înlocuire a internării cu măsura educativă a asistării zilnice. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare.
(3) La analiza situației minorului, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea acestuia în muncă.
(4) Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 516 alin. (2) și art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.
(5) Dispozițiile art. 97 alin. (4)-(8) și alin. (10)-(13) se aplică în mod corespunzător. Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplinește condițiile pentru înlocuirea măsurii internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, nu poate fi mai mare de 4 luni.
Condițiile și procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenție
(1) După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele internate pot fi liberate dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.
(2) În prezența persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă aceasta a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul educativ sau de detenție. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare.
(3) La analiza situației persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea în muncă.
(4) Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 516 alin. (2) și art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.
(5) Dispozițiile art. 97 alin. (4)-(8) și (10)-(13) se aplică în mod corespunzător. Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplinește condițiile pentru liberarea din centrul educativ sau de detenție, nu poate fi mai mare de 6 luni.
Condițiile și procedura pentru continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar
(1) Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, administrația centrului poate cere instanței stabilite, potrivit art. 181, continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
(2) Prin comportament care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate se înțelege:
a) inițierea de acțiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său constant, precum și al altor persoane internate de a participa la cursuri de instruire școlară și formare profesională, la programe de educație, asistență psihologică și asistență socială;
b) introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice sau alte obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța centrului, a misiunilor sau a persoanelor;
c) nerespectarea interdicțiilor prevăzute la art. 82 lit. a)-c);
d) nerespectarea, în mod repetat, a interdicțiilor prevăzute la art. 82 lit. f) și h).
(3) Consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a asistentului social, din oficiu sau la sesizarea comisiei de disciplină, analizează situația persoanei internate care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (2), în prezența acesteia, și poate propune continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar.
(4) Propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar este cuprinsă într-un proces-verbal. Procesul-verbal, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 518 din Codul de procedură penală, după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.
(5) Dispozițiile art. 97 alin. (12) și (13) se aplică în mod corespunzător.
(6) Hotărârea instanței este definitivă.