253/2013. Executarea masurilor de supravegere si a obligatiilor dispuse de instanta Flashcards
Informarea serviciului de probațiune
(1) În cazul în care împotriva unei persoane aflate în executarea unor obligații sau măsuri a căror supraveghere este încredințată serviciului de probațiune a fost începută urmărirea penală sau aceasta a fost arestată preventiv, trimisă în judecată ori condamnată pentru o altă infracțiune, organul judiciar care a dispus aceste măsuri va informa, în scris, serviciul de probațiune care exercită supravegherea, în termen de 3 zile.
(2) În cazul în care serviciul de probațiune are cunoștință despre faptul că împotriva unei persoane aflate în supraveghere s-a început urmărirea penală sau a fost trimisă în judecată într-un alt dosar penal, va informa organul judiciar competent despre faptul că persoana se află în executarea unei pedepse, măsuri educative sau a altei măsuri neprivative de libertate.
Acordarea de permisiuni în executarea obligațiilor la majori
(1) În mod excepțional, consilierul de probațiune, prin decizie, poate acorda persoanei supravegheate, la cererea motivată a acesteia, permisiunea în executarea obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e) și f), respectiv art. 101 alin. (2) lit. d) și e) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, în următoarele cazuri:
a) participarea persoanei supravegheate la căsătoria, botezul sau funeraliile unui membru de familie, dintre cei prevăzuți la art. 177 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;
b) participarea la un concurs, în vederea ocupării unui loc de muncă;
c) susținerea unui examen;
d) urmarea unui tratament sau a unei intervenții medicale.
(2) Permisiunea prevăzută la alin. (1) poate fi acordată pe o perioadă de maximum 5 zile, cu excepția situației prevăzute la alin. (1) lit. d) când, în mod excepțional, permisiunea poate fi acordată pentru durata de timp necesară pentru urmarea tratamentului sau a intervenției medicale. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.
(3) Despre acordarea permisiunii prevăzute la alin. (1), consilierul de probațiune încunoștințează persoanele sau instituțiile prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. m) și n), precum și judecătorul delegat cu executarea.
Acordul instanței de părăsire a țării
(1) În cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată dorește să părăsească teritoriul țării, în condițiile în care prin hotărârea judecătorească are impusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. i), respectiv art. 93 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, solicită instanței de executare încuviințarea în acest sens.
(2) Cererea persoanei supravegheate se soluționează în camera de consiliu, după ascultarea acesteia și a consilierului de probațiune. Instanța se pronunță prin încheiere definitivă. Durata părăsirii țării nu poate depăși 30 de zile într-un an. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.
(3) O copie a încheierii definitive se comunică, de îndată, serviciului de probațiune competent, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Direcției Generale de Pașapoarte.
Amânarea aplicării pedepsei. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță
(1) În cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei, judecătorul delegat cu executarea transmite o copie de pe hotărârea instanței serviciului de probațiune, cu mențiunea că toate măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se execută integral, potrivit legii.
(2) În situația în care instanța a stabilit în sarcina persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 85 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii și persoanelor sau instituțiilor prevăzute la art. 29, după caz.
Modificarea sau încetarea obligațiilor, in cazul amanarii aplicarii pedepsei, legear 253/2013
(1) În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sesizarea instanței poate fi făcută și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune.
Îndeplinirea obligațiilor civile
(1) Persoana supravegheată va depune la consilierul de probațiune dovada îndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea instanței, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
(2) În cazul nedepunerii dovezii de îndeplinire a obligațiilor civile în termenul prevăzut la alin. (1), consilierul de probațiune, din oficiu sau la cererea judecătorului delegat, solicită persoanei supravegheate informații cu privire la motivele care au condus la aceasta. În situația în care constată că persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile, în tot sau în parte, consilierul de probațiune sesizează instanța, în vederea aplicării dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Sesizarea instanței de executare se poate face și de către procuror sau de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părții civile, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune.
(4) Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea obligațiilor civile, instanța va solicita date privind situația materială a condamnatului de la autoritatea administrației publice locale de la domiciliul acestuia și, dacă apreciază necesar, angajatorului sau organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și altor autorități sau instituții publice care dețin informații cu privire la situația patrimonială a condamnatului.
(5) Îndeplinirea obligațiilor civile de către persoana supravegheată după sesizarea instanței, potrivit alin. (2) sau (3), nu atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, dacă s-a făcut înainte de împlinirea termenului de supraveghere.
Supravegherea executării obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a), urmarea unui curs de pregatire scolara sau de formare profesionala
(1) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, cursul ce trebuie urmat și instituția din comunitate în care urmează să aibă loc, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
(2) Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
(3) În cazul în care persoana supravegheată va urma un curs de calificare, aceasta va începe cursul în termen de maximum 6 luni de la data primei întrevederi, iar, dacă va urma un curs de pregătire școlară, aceasta se va înscrie în anul școlar următor.
Supravegherea executării obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) MFC
(1) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
(2) În cazul în care executarea muncii nu mai este posibilă în niciuna dintre cele două instituții din comunitate menționate în hotărâre, consilierul de probațiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă instituție din comunitate pentru executarea muncii.
(3) După evaluarea inițială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin. (1), persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de consilierul de probațiune și nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat.
(4) Persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității este obligată să prezinte medicului ce efectuează examinarea, în vederea eliberării certificatului medical prevăzut la alin. (3), toate datele privind starea sa de sănătate relevante pentru această examinare.
(5) Pe parcursul executării, persoana are obligația de a informa consilierul de probațiune cu privire la apariția unor modificări referitoare la starea sa de sănătate.
(6) În cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispozițiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.
(7) În cazul constatării incapacității de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, zilele de muncă neremunerată în folosul comunității rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepția situației în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.
(8) Persoana supravegheată care, în timpul prestării muncii neremunerate în folosul comunității, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate, în condițiile legii.
(9) Îndrumarea și verificarea modalității efective în care persoana supravegheată desfășoară muncă neremunerată în folosul comunității se realizează de către un reprezentant al instituției din comunitate stabilite prin decizia prevăzută la alin. (1).
(10) Supravegherea și controlul respectării obligației de executare a muncii neremunerate în folosul comunității, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
Executarea muncii neremunerate în folosul comunității
(1) Munca neremunerată în folosul comunității se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.
(2) Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă.
(3) În cazul persoanelor supravegheate care desfășoară o activitate remunerată sau urmează cursuri de învățământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate în aceeași zi calendaristică poate fi de maximum două ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către consilierul de probațiune cu până la două ore de muncă.
(4) În zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor care nu desfășoară o activitate remunerată ori nu urmează cursuri de învățământ sau de calificare profesională, durata muncii prestate într-o zi calendaristică nu poate depăși 8 ore.
(5) Munca neremunerată în folosul comunității nu se execută în timpul nopții sau în zilele de duminică și în zilele declarate, potrivit legii, sărbători legale, decât la solicitarea persoanei și în măsura în care acest lucru este posibil.
(6) Dispozițiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au altă zi de repaus decât duminica.
(7) Munca neremunerată în folosul comunității se execută cu respectarea prevederilor legale privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă. Munca neremunerată în folosul comunității nu poate fi executată în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor.
(8) După executarea obligației muncii neremunerate în folosul comunității, instituția din comunitate unde persoana supravegheată a executat munca neremunerată în folosul comunității are obligația de a emite și de a comunica serviciului de probațiune și persoanei supravegheate un document care atestă că munca neremunerată în folosul comunității a fost executată.
Supravegherea executării obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. c), frecventarea unuia sau mai multor programe de reintegrare sociala
(1) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, programul sau programele care trebuie urmate, precum și, dacă este cazul, instituția, respectiv instituțiile din comunitate în care urmează să aibă loc acestea, comunicând acestei instituții copia de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
(2) Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
Supravegherea executării obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. d), de a se supune masurilor de control, tratament si ingrijire medicala
(1) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care trebuie să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, primind copia hotărârii judecătorești, comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii instituției în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, menționate în hotărâre. În cazul în care instituția nu este menționată în hotărâre, consilierul de probațiune decide instituția în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală și comunică acesteia copia de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
(2) Supravegherea și controlul respectării obligației de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
(3) Instituția prevăzută la alin. (1) sesizează serviciul de probațiune atunci când constată că persoana supravegheată nu își respectă îndatoririle stabilite în cadrul controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale. Sesizarea serviciului de probațiune poate fi făcută, după caz, și de persoana vătămată sau de altă persoană interesată.
(4) Costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la bugetul de stat.
Sesizarea în vederea revocării amânării aplicării pedepsei
(1) În cazul în care constată nerespectarea unora dintre măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite de instanță pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probațiune verifică motivele care au determinat această nerespectare. Dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credință, sesizează instanța, în vederea revocării amânării aplicării pedepsei.
(2) Sesizarea instanței poate fi făcută de către procuror, în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune. Raportul de evaluare însoțește sesizarea făcută de judecătorul delegat.
Punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Munca neremunerată în folosul comunității dispusă în cazul persoanei condamnate la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării se execută într-un interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.
Liberarea condiționată. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță
(1) În cazul acordării liberării condiționate, instanța de judecată care a dispus liberarea condiționată transmite serviciului de probațiune o copie de pe hotărârea prin care s-a acordat liberarea, cu mențiunea că toate măsurile de supraveghere prevăzute la art. 101 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se execută integral, potrivit legii, și cu indicarea perioadei de executare a măsurilor de supraveghere, respectiv a obligațiilor prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, atunci când este cazul, calculată potrivit art. 101 alin. (5) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În situația în care instanța a stabilit în sarcina persoanei față de care s-a dispus liberarea condiționată una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. c)-g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată care a dispus liberarea condiționată comunică o copie de pe hotărârea prin care s-a acordat liberarea, după caz, și persoanelor sau instituțiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. h)-j), m) și n), abilitate să supravegheze îndeplinirea acestor obligații.
Supravegherea executării obligației prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. a), urmarea unui curs de pregatire scoalara sau de formare profesionala
(1) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, primind copia hotărârii judecătorești prin care s-a acordat liberarea condiționată, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, cursul ce trebuie urmat și instituția din comunitate în care urmează să aibă loc, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a acordat liberarea, precum și decizia sa.
(2) Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, atât cu privire la persoana liberată, cât și cu privire la instituția stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
(3) În cazul în care persoana supravegheată va urma un curs de calificare, aceasta va începe cursul în termen de maximum 6 luni de la data primei întrevederi, iar dacă va urma un curs de pregătire școlară, aceasta se va înscrie în anul școlar următor.