Ochisoorr intro Flashcards
Ochiul este
organul vederii.
El primeşte lumină din mediul înconjurător și formează
o imagine la nivelul receptorilor celulelor nervoase ale retinei.
Imaginea este apoi transformată în
impulsuri nervoase,
impulsurile nervoase sunt interpretate în
encefal, în principal la nivelul lobilor occipitali ai emisferelor cerebrale.
Ochiul este
o structură sferică, parțial mobilă, plină cu lichid, inervată de nervul optic (capătul anterior),
nervul optic
un nerv cranian ce se îndreaptă spre emisferele cerebrale.
Imaginile iniţiate de către receptorii
din retină sunt transmise mai departe de-a lungul nervului optic,
la nivelul chiasmei optice.
fibrele mediale nervului optic se încrucişează ici:))
Apoi (dupa chiasma optica), aceste fibre trec prin
tractul optic,
(dupa tractul optic) ajungând în final la
cortexul vizual din lobii occipitali ai emisferelor cerebrale,
in cortexul vizual din lobii occipitali ai emisferelor cerebrale,
unde imaginile sunt interpretate.
Fiecare lob occipital primeşte
imagini de la ambii ochi, ceea ce asigură vederea în spațiu.