miscarile articulare Flashcards
Membrana plasmatică este
semipermeabilă,
pot aluneca printre moleculele fosfolipidice
moleculele mici (O,, CO, şi apa) şi lipidele,
în timp ce moleculele mari
nu pot trece cu ușurință înspre sau dinspre celulă.
Pentru ca citoplasma să comunice cu mediul extern,
substanțele trebuie să treacă prin membrana plasmatică.
Treceri prin membrana plasmatica
Difuziunea, osmoza, difuziune facilitata, trasnportul activ, endocitoza si exocitoza
Difuziunea reprezintă
(Conform gradientului)
mişcarea moleculelor dintr-o zonă cu o concentrație mare într-una cu concentrație mică, diferență numită gradient de concentrație.
(Difuziunea) Această mişcare apare deoarece
moleculele se află într-o continuă coliziune una cu cealaltă
(Difuziunea) moleculele tind să
se deplaseze din zonele unde sunt foarte concentrate, înspre cele în care concentrația lor e mai scăzută (conform gradientului de concentrație).
(Difuziunea) În plămân, moleculele de oxigen trec prin
difuziune din alveolele pulmonare în globulele roşii.
Osmoza reprezintă
difuziunea moleculelor de apă printr-o membrană semipermeabilă dintr-o regiune cu o concentrație mică a substanței dizolvate (solvit) într-una cu o concentrație mare.
(Osmoza) Membrana semipermeabilă permite
doar trecerea anumitor molecule (cum ar fi moleculele de apă).
(Osmoza) Un solvit este
o substanță chimică dizolvată în lichid (solventul).
Un exemplu de solvit este
clorura de sodiu.
(hipertona) Pentru a înţelege osmoza, imaginați-vă ce se întâmplă când celulele umane
sunt introduse într-o soluție cu concentrație de 5% sare.
(hipertona) Concentrația normală a sării în citoplasmă este de
aproximativ 1%,
(hipertona) concentrația mai mare a solvitului (sare) se află
în afara celulei.
(hipertona) Aşadar, apa se deplasează din
citoplasmă, prin membrana celulară, în direcţia concentrației mai mari de sare.
(hipertona) Rezultatul este
micşorarea (zbârcirea”) celulei.
(hipertona) Deoarece soluția are concentrația de solvit (sare) mai mare, ea se numeşte
soluție hipertona.
(hipotonă) Imaginați-vă ce se întâmplă când celulele umane sunt introduse într-o soluție cu o concentrație de
doar 0,3% sare.
(hipotonă) Concentrația sării în citoplasmă este
tot de aproximativ 1%,
(hipotonă) astfel încât concentrația mai mare a solvitului (sare) se află
în interiorul celulei.
(hipotonă) Aşadar, apa se deplasează
înspre citoplasmă prin membrana celulară, în direcția concentrației mai mari de sare.
(hipotonă) Osmoza face ca celulele să
se umfle sau să se lizeze (să explodeze)
Întrucât soluția de la exterior are concentrația mai scăzută de sare, ea se numeşte
soluție hipotonă.
Dacă concentrațiile de sare ar fi la fel în interiorul şi în exteriorul celulei (aproximativ …
1%), soluția ar fi izotonă.
Osmoza nu se produce când celulele sunt plasate în
soluție izotonă, deoarece concentrația solvitului este aceeaşi de ambele părți ale membranei.
Difuziunea facilitata este asistata de
proteinele prezente în membrană.
(Difuziunea facilitata) Acestea lasă să treacă doar
anumite molecule prin membrană
(Difuziunea facilitata) permit mişcarea dintr-o zonă cu
concentrație mare de molecule într-una cu concentrație mică.
(Difuziunea facilitata)Numărul proteinelor transportoare determină
rata cu care are loc difuziunea facilitată.
Celulele plasate în soluții hipertone
se zbarcesc;
celulele plasate în soluții hipotone
se umflă și se lizează.
Într-un mediu hipoton, concentrația mai mare de solvit se află
în interiorul celulei, apa pătrunde în celulă, producând umflarea şi liza acesteia.
Într-o soluție izotonă, concentrația solvitului este
aceeaşi în ambele părți ale membranei plasmatice, aşadar nu se produc mişcări ale moleculelor de apă.
(transportul activ) În cadrul acestui mecanism,
proteinele transportă compușii chimici prin membrană, dintr-o regiune cu concentrație mică într-una cu concentrație mare.
(transportul activ) Această mişcare se realizează
„împotriva gradientului de concentratie”
(transportul activ) necesită
energie furnizată de adenozin trifosfat (ATP).
De exemplu, transportul activ are loc în
celulele nervoase unde ionii de sodiu sunt transportați în afara celulei, regiune care deja conţine o concentratie mare de ioni de sodiu.
Similar difuziunii facilitate, rata transportului activ este limitată de
numărul proteinelor transportoare.
În timpul endocitozei,
o mică porțiune din membrana plasmatică se pliază şi înglobează particule sau mici volume de lichid de la suprafața celulară.
(endocitoza) Membrana se
închide, delimitând o veziculă ce se va desprinde şi va migra în citoplasmă.
Când endocitoza implică material solid, procesul se numeşte
fagocitoză,
iar când (endocitoza) implică picături de lichid, se numeşte
pinocitoză.
Globulele albe, de exemplu, realizează endocitoză atunci când
îndepărtează microbii din circulația sanguină.
Opusă endocitozei este
exocitoza.
În timpul exocitozei, substanțele se deplasează din
interiorul unei celule spre mediul extern celular.
(exocitoza) Procesul este utilizat pentru
secreția hormonilor de către celulele endocrine,
pentru eliberarea neurotransmiţătorilor la nivelul terminaţiilor celulelor nervoase
şi pentru secreția de mucus de către celule în diferite organe.
În timpul exocitozei, vezicule cu membrană
migrează înspre membrana celulară, cu care fuzionează.
Regiunea fuzionată se
rupe, împrăştiind astfel conținutul veziculei în mediul extern.
Exocitoza este o modalitate importantă de
mişcare a moleculelor în celulele secretoare.
