Criminalistica/Forensics Flashcards
Definiți criminalistica.
Este o stiinta al carei obiect consta in elaborarea metodelor si procedeelor tehnico-stiintifice si tactice de descoperire, ridicare, fixare si examinare a urmelor infractiunii, precum si de descoperire si identificare a autorilor. Ea are, de asemenea, ca obiect si elaborarea unor masuri de prevenire a infractiunilor.
Enumerați și detaliați ramurile criminalisticii.
Criminalistica se subdivide în trei ramuri:
Tehnica criminalistică elaborează metode şi mijloace tehnice necesare căutării, descoperirii, relevării, fixării, ridicării, conservării, examinării şi interpretării urmelor, efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor.
În tehnica criminalistică sunt cuprinse:
* fotografia judiciară;
* dactiloscopia (identificarea persoanelor după amprentele digitale, palmare şi plantare);
* traseologia judiciară (subramură care foloseşte în identificarea persoanelor, animalelor sau obiectelor urmele lăsate de către acestea);
* grafoscopia (grafica) judiciară (având ca obiect identificarea persoanelor după scris);
* examenul tehnic al documentelor sau expertiza tehnică a documentelor (care are ca scop stabilirea autenticităţii acestora, a metodelor folosite pentru falsificare, a conţinutului documentelor deteriorate precum şi examinarea materialelor de scris);
* portretul vorbit (identificarea persoanelor sau a cadavrelor după semnalmente);
* balistica judiciară (elaborează metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de studiere a armelor de foc de mână, a muniţiilor acestora şi a urmelor împuşcăturii, în vederea identificării armei cu care s-a tras;
*
Tactica criminalistică reprezintă un sistem de reguli şi procedee ştiinţifice prin care se asigură efectuarea planificată, organizată, operativă şi oportună a activităţilor de urmărire penală.
Rezultat al generalizării practicii judiciare, tactica criminalistică reprezintă suportul ştiinţific care stă la baza realizării activităţilor de investigare sau procedurale (ascultarea persoanelor, efectuarea cercetării locului faptei, a percheziţiei, prezentării pentru recunoaştere sau reconstituirii, luarea măsurilor asiguratorii etc.).
Metodologia (metodica) criminalistică are ca obiect elaborarea şi aplicarea regulilor de cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni, bazate pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe expertiza pozitivă a organelor de urmărire penală.
În mod practic, metodologia stabileşte care sunt activităţile procedurale care trebuie desfăşurate cu ocazia investigării criminalistice a unei anumite infracţiuni, precum şi ordinea logică în care acestea vor fi întreprinse, constituind un ghid ştiinţific al investigării unei infracţiuni determinate.
Enumerați principiile criminalisticii.
-procesul cercetării infracţiunilor este un caz particular de cunoaştere al realităţii obiective;
-orice activitate infracţională lasă urme şi se consumă în timp şi spaţiu;
-consumarea unui fenomen legat de infracţiune produce, în aceleaşi condiţii, aceleaşi efecte;
-examinarea în criminalistică se realizează, în principal, prin comparaţie;
-orice persoană care a comis o infracţiune sau orice obiect ce a fost utilizat la săvârşirea ei poate fi asemănător cu altele, dar nu poate fi identic decât cu el însuşi;
-există un raport invers proporţional între timpul scurs de la data săvârşirii faptei şi şansele de descoperire a autorului.
La aceste principii, mai trebuie avute în vedere şi cele specifice, în special activităţilor de tactică criminalistică de a căror respectare depinde de multe ori obţinerea rezultatului dorit.
În acest sens, principiul conspirativităţii, care vizează păstrarea secretului referitor la activităţile care vor fi desfăşurate şi a rezultatelor acestora, principiul necesităţii, conform căruia vor fi executate numai activităţile care sunt strict necesare aflării adevărului, şi principiul oportunităţii care se referă la alegerea momentului în care respectivele activităţi vor fi declanşate.
Care sunt metodele generale de cercetare și cele specifice altor domenii ale științei pe care le utilizează criminalistica? Dar cele proprii?
În realizarea obiectivului său, criminalistica utilizează metode generale de cercetare ştiinţifică, metode specifice altor domenii ale ştiinţei adoptate necesităţilor de cercetare ale obiectivului său, precum şi metode proprii.
Metodele generale utilizate de criminalistică sunt: observaţia, analiza şi sinteza, deducţia şi inducţia, comparaţia.
Metode specifice altor ştiinţe sunt cele de: analiză fizico-chimică pentru urme şi microurme, metode biologice de examinare a urmelor caracteristice corpului uman, metode antropologice sau de examinare optică în radiaţii vizibile sau invizibile, etc.
Pe lângă metodele generale de cercetare ştiinţifică şi cele adaptate din alte ştiinţe, specificul obiectivului de cercetare al criminalisticii a impus şi elaborarea unor metode proprii cum sunt:
* cea a examinării comparative utilizată în descoperirea şi examinarea urmelor;
* stabilirea apartenenţei de gen a unei persoane ori a unui obiect şi identificarea;
* metode de cercetare a falsurilor;
* procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală;
* metode de prevenire a săvârşirii infracţiunilor/
Prezentați caracerele criminalisticii.
Criminalisticii, ca ştiinţă, îi sunt specifice următoarele caractere:
-Caracterul judiciar, impus de legătura pe care o are criminalistica cu activitatea de urmărire penală şi cea de judecată.
Este însă de precizat că, deşi activitatea de investigare criminalistică se desfăşoară în strictă conformitate cu respectarea regulilor de drept, acestei ştiinţe nu i se poate atribui un caracter juridic, dat fiind obiectivul său specific care se înscrie în acţiunea tehnico-tactică de investigare a faptelor antisociale.
-Caracterul autonom, subzistă în faptul că nicio altă ştiinţă din cadrul celor juridice sau judiciare nu are acelaşi obiect, adică cel de elaborare de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor infracţiunii sau de identificare a autorilor şi nici cel de a prelua sau adopta procedee sau metode folosite de alte ştiinţe pentru a fi folosite în vederea clarificării împrejurărilor de fapt în care s-a comis actul ilicit ori pentru prevenirea infracţiunilor.
-Caracterul unitar. Deşi complexitatea actului infracţional a determinat structurarea criminalisticii în cele trei ramuri, ele se condiţionează reciproc în realizarea principalului obiectiv de aflare a adevărului urmărit ca finalitate.
-Caracterul pluridisciplinar— criminalistica reprezintă o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu-şi aplicarea în procesul judiciar.
Una dintre problememele esențiale la care trebuie să răspundă criminalistica este aceea a identificării personelor și obiectelor. Definiți noțiunea de identificare criminalistică și prezentați elementele specifice identificării criminalistice.
Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar.
Identificarea criminalistică este subordonată scopurilor precise ale cercetării judiciare, de descoperire a unor fapte şi situaţii cu valoare probantă şi trebuie întreprinsă în limitele stricte ale legislaţiei procesuale.
elementele specifice identificării criminalistice:
- identificării criminalistice decurge din împrejurarea că cercetarea are întotdeauna un caracter retrospectiv, fiind ulterioară comiterii faptei, fapt care determină reconstituirea lui prin decodificarea informaţiilor conţinute în reflectările sale.
- îl constituie necesitatea stabilirii concret-individuale a obiectivelor şi persoanelor. Determinarea apartenenţei de gen a acestora, spre deosebire de alte ştiinţe, este considerată în criminalistică doar prima etapă a identificării, insuficientă realizării scopului acesteia.
De asemenea, aria de examinare în criminalistică este mult mai largă decât în alte ştiinţe, cea iniţială putând pleca de la întreaga populaţie sau toate obiectele de un anumit fel existente la un moment dat.
- Tot un element, alături de stabilirea identităţii, îl constituie cel al stabilirii neidentităţii, cu semnificaţie deosebită în eliminarea sau în infirmarea ipotezelor sau variantelor de investigare.
Prezentați felurile identificării criminalistice.
Identificarea criminalistică este de trei feluri: :
a) identificarea după memorie se realizează pe baza caracteristicilor esenţiale ale unui
obiect, sau fiinţe, percepute anterior de către o persoană, în anumite condiţii de loc şi de timp şi reţinute până în momentul reîntâlnirii sale cu acel obiect, fenomen sau fiinţă.
Acest fel al identificării ne este comun tuturor şi îl aplicăm zilnic cu o frecvenţă mai mare sau mai mică, depinzând de numărul de întâlniri pe care îl avem cu aceleaşi persoane sau cu persoane diferite (valabil la obiecte sau fenomene).
Astfel, putem recunoaşte persoane pe care le-am văzut o singură dată sau în mod repetat, în condiţii de timp şi de loc diferite, îmbrăcate sau coafate diferit, la intervale de timp mai scurte sau mai lungi.
b) identificarea după descrierea trăsăturilor esenţiale ale obiectelor, fenomenelor ori
fiinţelor se face de către o persoană care nu a perceput anterior obiectul, fenomenul ori fiinţa subiect al identificării, dar i-au fost descrise trăsăturile acestora.
Deşi este, în sine, tot o formă a identificării după memorie, finalitatea ei va fi dependentă în special de neconcordanţa trăsăturilor subiectului de identificat în raport cu celelalte persoane, obiecte, fenomene de acelaşi fel.
c) identificarea după urmele lăsate se face prin cercetarea ştiinţifică a urmei de către un
specialist sau expert şi se materializează printr-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză.
Pentru a avea loc identificarea, urmele descoperite, în general la locul săvârşirii infracţiunii vor trebui să fie comparate cu mostre sau modele de comparaţie care trebuie puse la dispoziţia specialistului sau expertului de către organul de urmărire penală.
Identificarea prin descriere şi recunoaştere se realizează prin activităţi de tactică criminalistică (ascultări, confruntări, reconstituiri, iar rezultatul acesteia se consemnează în declaraţii, procese-verbale, pe suport audio-video, planşe fotografice).
Prezentați elementele identificării criminalistice.
Elementele de fapt în baza cărora se poate face identificare sunt:
* structurale, exterioare care redau morfologia suprafeţei obiectului;
* substanţiale, care exprimă compoziţia materială a obiectului;
* funcţionale, care apar în interacţiunea cu mediul înconjurător (în această categorie incluzânduse şi deprinderile persoanelor).
Dintre aceste caracteristici pentru identificare sunt utile doar cele reflectate în urma produsă de obiectul căutat care constituie caracteristici de identificare şi care sunt diferite în raport cu modul concret în care s-a format urma.
Prezentați caracteristicile de identificare.
Caracteristicile de identificare pot fi:
* caracteristici generale care sunt acele elemente aspecte ale obiectului care exprimă trăsăturile cele mai comune, însuşirile proprii tuturor obiectelor de acelaşi gen;
* caracteristici individuale care sunt cele care deosebesc un obiect de toate celelalte asemănătoare lui.
Identificarea criminalistică nu poate fi concepută pe baza unei singure caracteristici, iar ponderea diverselor caracteristici este diferită unele jucând un rol de seamă, altele minore, iar altele niciunul. Din punct de vedere criminalistic, nu se iau în consideraţie absolut toate caracteristicile constatate la un obiect sau mai multe obiecte comparate, ci doar acelea care sunt esenţiale.
În acest context, esenţialul nu este stabilit a priori, ci variază de la o situaţie la alta.
Valoarea identificatoare a caracteristicilor este determinată şi de frecvenţa lor, în sensul că o caracteristică rară are o valoare de identificare mai mare contribuind mai mult la individualizarea, restrangerea sferei obiectelor posibile creatoare. Şi gradul de independenţă a caracteristicilor unele de celelalte influenţează valoarea lor de identificare, în sensul că, atunci când apariţia uneia este condiţionată de existenţa alteia, valoarea lor de identificare va fi mai mică decât a celor independente.
Care sunt etapele identificării? Prezentați pe scurt fiecare etapă.
Identificarea criminalistică se realizează treptat, de la general la particular.
Procesul de identificare parcurge două mari etape:
-determinarea apartenenţei generice şi identificarea individuală. Ambele etape trebuie privite ca părţi componente ale procesului unic de identificare criminalistică, prima constituind premisa logică a celei de-a doua.
Identificarea apartenenţei generice se realizează prin stabilirea, în procesul examinării a trăsăturilor esenţiale comune mai multor obiecte, fiinţe şi fenomene, excluzându-se acelea care nu îndeplinesc criteriul şi restrângându-se astfel sfera căutărilor.
Atunci când obiectul mijloc prezintă suficiente detalii individuale, se trece la etapa identificării individuale când caracteristicile de detaliu ale obiectului scop sunt comparate cu cele ale obiectului mijloc. Numărul mai mare al caracteristicilor identificate va spori precizia identificării.
În procesul identificării examinarea se face prin aplicarea analizei şi sintezei. Analiza făcută asupra obiectelor mijloc şi obiectelor scop conduce la stabilirea detaliilor acestora, iar cu ajutorul sintezei se stabilesc trăsăturile commune.
Prezentați clasificarea urmelor
Din activitatea practica criminalistica si ca urmare a unor studii efectuate, a rezultat ca urmele pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:
- dupa factorul creator de urme;
- dupa factorul primitor de urme;
- dupa esenta lor;
- dupa marimea lor;
- dupa posibilitatile ce le ofera in procesul identificarii criminalistice.
Cu ce se ocupă dactiloscopia?
Dactiloscopia se ocupa cu identificarea persoanelor după amprentele digitale, palmare şi plantare. Dactiloscopia ajută la identificarea persoanelor înregistrate în cazierul judiciar şi la stabilirea antecedentelor penale ale acestora
Precizaţi conţinutul proprietăţilor desenului papilar
În procesul identificării criminalistice, urmele de mâini ocupă un loc important, având în vedere prezenţa lor relativ frecventă la locul faptei, precum şi posibilitatea de identificare certă şi rapidă a persoanei care le-a creat, având în vedere numeroasele elemente de comparaţie ce le oferă.
Utilizarea desenului papilar în identificarea persoanei care a creat urma a fost posibilă datorită proprietăţii acestuia care-l fac apt pentru atingerea acestui scop.
Deşi în literatura de specialitate nu există un consens al autorilor cu privire la numărul acestor proprietăţi, exemplificăm următoarele:
- fixitatea desenului papilar manifestată prin menţinerea trăsăturilor iniţiale, fără nici un fel de schimbare de-a lungul întregii existenţe. Relieful papilelor se formează înainte de naştere (definitivat în luna a şasea a fătului) şi continuă să existe şi după moartea persoanei, până la descompunerea pielii prin procesul putrefacţiei.
- unicitatea înţeleasă prin faptul că fiecare persoană are relieful papilar propriu, ca ex-istenţă unică, irepetabil la alt om.
Cercetările întreprinse au stabilit, de pildă, că, pornindu-se de la patru caracteristici de identificare, ar exista posibilitatea teoretică de repetare a două desene papilare la un număr de 64 de milioane de amprente. Cu cât numărul detaliilor caracteristice creşte, cu atât devine prac-tic imposibilă apariţia a două persoane cu amprente identice. Astfel, dacă se iau în calcul 20 de puncte caracteristice tuturor celor 10 degete ale mâinilor, o atare posibilitate de apariţie a două persoane cu amprente identice ar putea apărea la circa 400 milioane de secole. - inalterabilitatea desenului papilar, proprietate ce constă în faptul că relieful nu poate fi modificat sau înlăturat. În cazul unor intervenţii de natură fizică sau chimică asupra epider-mei, relieful papilar se reface, cu aceleaşi caracteristici, în măsura refacerii epidermei.
În situaţia lezării dermei, relieful papilar este distrus pentru totdeauna, fiind înlocuit cu un ţesut scleros inform.
Care sunt procedeele de relevare a urmelor de mâini?
Relevarea urmelor este operaţiunea tehnico-criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor substanţe sau procedee fizice ori chimice.
Pentru relevarea urmelor digitale invizibile (latente), în practica criminalistică se folo-sesc frecvent următoarele metode fizice:
a)prăfuirea (pudrarea) care se aplică pentru colorarea urmelor digitale invizibile folo-sindu-se, în acest scop, diferite substanţe (carbonat bazic de plumb roşu de sudan, pulbere de carbon).
Înainte de a se trece la aplicarea colorantului, urma şi obiectul purtător sunt studiate pentru că prima să fie uscată sau supusă unor operaţiuni de pregătire, iar obiectul purtător va trebui să contrasteze cu culoarea substanţei alese pentru relevarea urmei.
Pudra va fi întinsă de urmă cu ajutorul unei pensule foarte bine, confecţionată din păr de coadă de veveriţă, din puf de struţ ori din fire de carbon, fiind luate precauţiuni pentru a nu odistruge.
În afara pensulei arătate, pentru relevarea urmelor de mâini se mai utilizează şi pensula magnetică, formată dintr-un magnet fixat într-un mâner. Substanţa de relevare este o pulbere fină de fier redus cu hidrogen care aderă la grăsimea din urmă când este plimbată cu ajutorul pensulei.
Pentru suprafeţele multicolore, relevarea urmelor papilare se face cu ajutorul sub-stanţelor fluorescente (praf galben fluorescent), care pot fi activate sub acţiunea razelor ultra-violete.
b)pulverizarea se aplică suprafeţelor care nu pot fi aduse în poziţie orizontală şi constăîntr-o prăfuire la care, în locul pensulei, se foloseşte un pulverizator care aruncă substanţa pe urmă pe care se lipeşte. Ulterior, urma este corectată.
c)relevarea urmelor digitale latente se face şi prin metode chimice: vaporizarea cu iodşi relevarea cu reactivi chimici propriu-zişi.
Vaporizarea cu iod constă în colorarea urmei cu vapori condensaţi de iod şi este utilizată în special atunci când urma se găseşte pe un suport de hârtie sau perete.
Utilizarea reactivilor chimici propriu-zişi (ninhidrina, nitratul de argint, acidul floric, acidul osmic ş.a.) necesită cunoştinţe de specialitate care exced pregătirii generale a juriştilor
Ce posibilităţi oferă prin identificare expertiza dactiloscopică?
Dactiloscopia ajută la identificarea persoanelor înregistrate în cazierul judiciar şi la stabilirea antecedentelor penale ale acestora
În ce mod se prezintă la faţa locului urmele de picioare?
La locul faptei urmele de picioare ce pot fi descoperite sunt ale piciorului desculţ, ale piciorului semiîncâlţat sau cu ciorap ori ale piciorului încălţat, care sunt şi cele mai frecvente.
Ele pot fi descoperite ca urme singulare sau izolate ori sub forma cărării de urme ca succesiune de urme formate consecutiv în timpul mersului sau în alergare.
Cum se ridică/fixează urmele de picioare formate in adâncime?
Fixarea:
Descoperirea urmelor de picioare acestea vor fi descrise în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Descrierea acestei categorii de urme urmează regula generală a precizării zonei în care se află urma, a naturii suportului pe care s-a creat, a numărului şi poziţiei fiecărei urme în raport cu celelalte obiecte de la locul faptei.
Fiecare urmă va fi măsurată apoi conform regulilor de măsurare a urmei piciorului desculţ, a urmei de încălţăminte sau a elementelor cărării de urme (linia mersului, lungimea pasului, lăţimea pasului, unghiul pasului), iar rezultatul va fi consemnat în cuprinsul procesului verbal.
Un alt procedeu de fixare a urmelor de picioare este fotografierea care se execută în ansamblu, a obiectelor principale, şi în detaliu a fiecărei urme şi la scară.
Urmele de picioare de suprafaţă mai pot fi fixate şi cu ajutorul unei pelicule adezive, iar cele de adâncime cu ajutorul mulajului.
Ridicarea:
Ridicarea urmelor de picioare se face prin fotografiere, transferare pe peliculă adezivă, cu ajutorul mulajelor şi prin ridicarea obiectelor purtătoare de urme (dacă dimensiunile acestora o permit).
Cum se prezintă urmele de dinţi in funcţie de natura obiectului primitiv?
Urmele dinţilor se formează ca urmare a acţiunii persoanelor asupra obiectelor primitoare – acţiuni care pot consta în: muşcarea din diferite produse alimentare, producerea de muşcături pe corpul victimei ca rezultat al agresiunii făptuitorului sau pe corpul acestuia, create de victimă în timpul luptei etc.
În funcţie de natura obiectului primitor şi de forma cu care dinţii acţionează asupra sa, urmele formate pot fi de suprafaţă sau de adâncime. Când dinţii pătrund în masa obiectului primitor, urmele de adâncime sunt, în acelaşi timp, şi dinamice, mai ales când prin muşcare sa desprins o parte din obiectul respectiv, cum se întâmplă în cazul unor produse alimentare (brânză topită, caşcaval, unt, ciocolată, marmeladă, unele fructe sau prăjituri).
Fixarea urmelor de dinţi se face doar prin fotografiere?
Nu, fixarea urmelor de dinţi se realizează prin descrierea lor în procesul-verbal, fotografiere şi pentru cele de adâncime prin mulaje
Ce posibilităţi oferă pentru identificare expertiza odontologică?
În realizarea modelului, este necesară intervenţia odontologului criminalist sau a unui dentist care va examina în prealabil dantura suspectului, comparativ cu materialele ce-i vor fi puse la dispoziţie, procedând la o primă eliminare.
Atunci când excluderea nu poate fi făcută, acesta va proceda la obţinerea de modele pentru comparaţie (mulaje), ţinând cont de poziţia maxilarelor la crearea urmelor, în aşa fel încât modelul pentru comparaţie obţinut după pozitivarea mulajului să fie cât mai asemănător cu dantura persoanei suspecte, în poziţia creării urmei.
După ce criterii se clasifică urmele biologice?
După frecvenţa lor la faţa locului, dar şi după posibilităţile de valorificare criminalistică, urmele biologice, clasificate in urme se sânge, de salivă, despermă, de natură piloasă, osteologice, de miros, sunt exploatate specific în baza unei componente comune, respectiv moleculele de sânge.
