1. GÂNDIREA Flashcards
Ce este gandirea?
Gândirea este modul în care descoperim lucruri importante și rezolvăm probleme. O problemă este ca un obstacol întâlnit când vrem să realizăm un scop.
Caracteristicile gandirii
9
Caracterul informațional-operațional: Gândirea prelucrează, interpretează și evaluează informațiile, izolând elementele esențiale și punându-le în context. Nu este doar un proces de manipulare a informațiilor, ci și de corelare și categorizare.
Caracterul mijlocit: Gândirea nu operează direct asupra realității, ci se bazează pe informațiile furnizate de senzații, percepții și reprezentări mentale. De asemenea, este mediata de limbaj, folosit pentru exteriorizarea și asimilarea informațiilor.
Caracterul mijlocitor: Gândirea influențează și mediatează celelalte procese psihice, contribuind la eficiența lor și la reglarea comportamentului.
Caracterul generalizat și abstractizat: Gândirea se ocupă cu identificarea și evidențierea aspectelor generale și esențiale ale obiectelor și fenomenelor, precum și a relațiilor constante dintre ele, contribuind astfel la crearea cunoștințelor generale.
Caracterul procesual: Gândirea este un proces continuu și dinamic, orientat către atingerea unor obiective și rezolvarea problemelor.
Caracterul pragmatic: Gândirea este activată în special atunci când apare necesitatea de adaptare sau când schemele explicative existente nu sunt suficiente pentru a soluționa problemele noi.
Desfășurarea formal-logică: Gândirea implică utilizarea unor algoritmi, scheme și operații logice care permit raționamentul obiectiv și sistematic.
Caracterul multidirecțional: Gândirea acoperă toate cele trei dimensiuni temporale (trecut, prezent, viitor) și poate opera recursiv, de la momentul actual înapoi la momentul inițial.
Caracterul sistemic: Gândirea conține elemente structurate și ierarhizate, care permit o varietate de combinații și asigură autoreglarea.
Operațiile gândirii
Analiza: Descompunerea unui obiect sau fenomen în părțile sale componente pentru a înțelege relațiile dintre acestea.
Sinteza: Reunirea părților sau a elementelor separate pentru a forma un întreg sau o imagine mai cuprinzătoare.
Comparația: Evaluarea similarităților și diferențelor dintre obiecte sau fenomene pentru a evidenția caracteristicile esențiale.
Abstractizarea: Procesul de extragere a aspectelor esențiale și caracteristice ale unui obiect sau fenomen, ignorând detaliile irelevante.
Generalizarea: Extinderea însușirilor esențiale identificate prin abstractizare la toate cazurile similare, formând astfel clase sau categorii.
Concretizarea: Revenirea de la conceptele abstracte la exemple specifice sau aplicate, pentru a înțelege mai bine realitatea.
Operațiile instrumentale ale gândirii includ:
Procedee algoritmice: Structuri operaționale standardizate și reguli precise care ghidează pas cu pas rezolvarea unei probleme sau sarcini.
Strategii euristice: Modalități flexibile de abordare a unei probleme, care pot să nu conducă întotdeauna direct la soluția optimă, dar care suscită productivitate intelectuală divergentă și creativitate.
Formarea notiunilor
Procesul de formare a noțiunilor este specific gândirii umane și se realizează prin intermediul cuvintelor, care ajută la concentrarea informațiilor despre însușirile esențiale ale obiectelor și fenomenelor într-un concept abstract. Noțiunile exprimă rezultatul generalizării în gândire a însușirilor comune ale unor serii întregi de obiecte sau fenomene de același fel și stabilesc echivalențe între acestea pe baza unor însușiri esențiale și criterii comune.
Există mai multe criterii de clasificare a noțiunilor, dar cea mai frecvent utilizată vizează gradul de abstractizare. Astfel, avem:
Noțiuni concrete: Se pot ilustra printr-o imagine, dar nu se reduc niciodată la un concret singular.
Noțiuni abstracte: Reflectă însușirile generale desprinse din obiectele sau fenomenele concrete și sunt greu reprezentabile (de exemplu, infinit, absolut, libertate).
După calea sau modul de formare, noțiunile pot fi:
Noțiuni empirice: Se formează spontan prin contactul senzorial cu datele realității și nu realizează o separare clară între esențial și secundar, permanent și accidental.
Noțiuni științifice: Exprimă esențialul și generalul din obiectele și fenomenele realității și sunt rezultatul experimentării și investigației științifice. Acestea angajează un limbaj specializat și riguros.
Formarea noțiunilor poate urma trei căi principale:
Calea preponderent inductivă: Pleacă de la cunoașterea mai multor cazuri particulare și ajunge la abstractizare și generalizare.
Calea preponderent deductivă: Pleacă de la definiții, reguli și legi generale și ajunge la analiza și înțelegerea cazurilor particulare.
Formarea în etape succesive: Se bazează pe interiorizarea treptată a acțiunilor concrete cu obiectele și fenomenele și transformarea lor în acțiuni interne mentale. Aceasta îmbină calea inductivă cu cea deductivă și se dezvoltă din acțiuni practice exterioare.
TEORIA LUI JEAN PIAGET PRIVIND DEZVOLTAREA GÂNDIRII
Jean Piaget a descris dezvoltarea gândirii umane în patru etape:
- Stadiul gândirii senzorio-motorii (0-2 ani): Gândirea este legată strâns de acțiunile concrete și de percepție. Copilul învață să manipuleze obiectele și să-și coordoneze mișcările pentru a obține ceea ce dorește.
- Stadiul gândirii simbolice (2-4 ani): Copilul începe să înțeleagă și să folosească simboluri în jocurile sale. De exemplu, poate folosi o jucărie pentru a reprezenta alt obiect sau persoană.
- Stadiul gândirii preoperaționale (4-7 ani): Copilul începe să facă conexiuni între fenomenele pe care le percepe, dar are dificultăți în înțelegerea unor concepte abstracte, cum ar fi conservarea substanței sau noțiunea de număr.
- Stadiul operațiilor concrete (7-11/12 ani): Copilul dobândește capacitatea de a opera mental și de a rezolva probleme în mod concret. Înțelege concepte precum conservarea substanței și poate efectua operații reversibile în gândire.
- Stadiul operațiilor formale (11/12 ani și mai mult): Gândirea devine tot mai abstractă și poate fi realizată exclusiv prin vorbirea interioară. Copilul poate aborda probleme abstracte și poate efectua raționamente complexe bazate pe argumente pertinente.
ÎNŢELEGEREA ŞI REZOLVAREA DE PROBLEME
A) Înțelegerea este procesul complex prin care identificăm esențialul din obiectele și fenomenele realității și relațiile dintre acestea.
Se bazează pe experiența anterioară și utilizarea acesteia în situații noi.
Înțelegerea poate fi spontană sau discursivă. Factorii care influențează înțelegerea includ structurile cognitive ale individului, caracteristicile noului material și intenția subiectului de a raporta noile informații la cele deja învățate.
B) Rezolvarea de probleme este activitatea gândirii în fața unui obstacol sau dificultate. O problemă este un grup de date cunoscute și necunoscute dispuse într-un sistem de relații, care impune o anumită întrebare și soluție. Procesul de rezolvare a unei probleme include sesizarea și formularea precisă a problemei, emiterea de ipoteze și strategii de rezolvare, aplicarea metodei alese și verificarea rezultatului.
Există două tipuri de probleme: bine-definite și slab-definite, care necesită abordări diferite ale gândirii, convergente și divergente.
