test Flashcards
(41 cards)
Raportul ordinar LOGIKE-LOGOS
Logos inseamna rostire, cuvant, justificare rationala, ratiune, iar logike inseamna “ceea ce este rostit, gand”. Asadar, logike apare ca derivat al grecescului “logos”
Aflarea lui logike in imediata proximitate a lui logos fuzioneaza fluxurile semantice ale celor 2 cuvinte, care isi iriga reciproc intelesul. Cuplul logike-logos sugereaza plasarea lui logos in postura de obiect privilegiat al lui logike.
LOGIKE consta in intregul relief format de toate adancirile survenite in gandire pana in prezent sub cupola logos-ului. Logike este discursul inteligibil asupra logos-ului
3 conceptii asupra logicii din istoria logicii formale
In traditia aristotelica, logica este un instrument al stiintei, un organon, o “gandire ce se gandeste singura”
Pentru Descartes, logica este arta de a conduce bine intelectul in cautarea adevarului
Pentru Immanuel Kant, logica este o teorie a cunoasterii
Pentru Hegel logica este dialectica idealista
Raportul LOGICA - PSIHOLOGIE
Logica formala se preocupa cu gandirea in desfasurare sa ideala, fara interventii interne. Psihologia este studiul gandirii, integrate in subiectul care gandeste.
Psihologia analizeaza gandirea ca proces, iar logica studiaza gandirea ca operatie, urmarinf desfasurarea sa detasata de subiect
Psihologia este structurata de opizita normal/patologic, iar logica este structura de opozitia valid/nevalid
Raportul LOGICA - SEMIOTICA
Logica este interesata de gandire ca fiind o serie de operatii logice efectuate cu forme logice. Formele logice constau in notiuni, termeni sau concepte si propozitii logice.
Faptul ca propozitiile logice sunt exprimate prin propozitii verbale si fraze, alcatuite din cuvinte, exprima corespondenta dintre logica formala si limbaj, ce trimite spre filosofia limbajului. Semiotica isi propune o teorie generala a semnelor. Din perspectiva semiotica, propozitia logica exprimata in limbaj prin propozitii verbale apare ca un sistem de semn, limbajul insusi fiind un astfel de sistem de semne.
In cadrul semioticii, logica formala se ocupa doar cu analiza propozitiei in sensul propozitiei. Logica formala selecteaza doar acele propozitii susceptibile de valoare de adevar
Totodata, semiotica este interesata de totalitatea propozitiilor formulate de subiect (interogative, imperative,exclamative), in timp ce logica formala se rezuma la cele enuntiative
Raportul LOGICA - EPISTEMOLOGIE
Epistemologie = teoria cunoasterii stiintifice, ramura a filozofiei care se ocupa cu originile, natura, scopurile, metodele si mijoacele cunoasterii
Din perspectiva epistemologiei, validitatea gandirii verificata de logica formala este doar una dintre conditiile cunoasterii si adevarului
Logica intervine abia in pas secund, pasul prim constand in presupunerea ca acele cunostinte de la care se deriva altele printr-o gandire corecta sunt, de la bun inceput, adevarate
Raportul dintre logica formala si logica juridica
În ceea ce privește raportul dintre logica formală și logica juridică, se poate argumenta deopotrivă că:
(1) există o singură logică și că ea conține atât elemente formale cât și elemente
informale, și din acest punct de vedere, logica juridică mobilizează într-o manieră
particulară ceea ce este deja formal și informal în logică
(2) există logică formală și logică juridică, iar cele două nu se contrazic, ci logica
formală completează ceea ce este informal în logica juridică
Dintr-o perspectivă contemporană, logica formală se află în centrul tuturor astfel de domenii juridice, fiind preocupată cu studiul inferențelor deductive, corecte sau demonstrative, și le investighează în relație cu forma gândirii și nu cu conținutul. Cu toate acestea, în drept este clar că sunt utilizate și alte mijloace în afara inferenței deductive pentru a se deriva concluzii, precum inducția, analogia, statistica, persuadarea, retorica, etc. Toate aceste moduri, spre deosebire de inferența deductivă, sunt moduri failibile, care ridică în mod stringent problema corectitudinii lor și a contextului în care sunt adevărate.
Cele 2 perspective opuse in definirea logicii juridice
George Kalinowski definește logica juridică drept studiul gândirii juridice discursive în toată întinderea acesteia, adică în toate operațiile ei intelectuale pe care le efectuează în elaborarea, interpretarea și aplicarea dreptului.
Dacă pentru George Kalinowski logica formală este integral exclusă, logica juridică ținân exclusiv de informal, Charles Perelman susține contrariul, că logica în drept este logică formală și nu logică juridică. În cadrul unui proces se dezbate probabilitatea aplicării concrete a normelor juridice în raport cu situațiile de facto și de jure în care se află diferiți agenți ai acțiunilor. Dezbaterile angajează participanții la proces, însă aceștia nu se angajează în elaborarea de inferențe, ci într-un proces de întrebare-răspuns, fiecare răspuns constitutind un argument pro sau contra unei teze. Scopul argumentului fiind acela de a convinge judecătorul să adere la teza susținustă sau să respingă teza adversă, formalul și informalul nu sunt separate de subiectul care gândește.
Caracterele fundamentale care diferentiaza logica juridica de logica formala
(1) Se vorbește în drept despre un principiu al tăcerii (epistemology of tacitness), în sensul în care, de cele mai multe ori în drept, articularea exactă a unui concept riscă să îl distorsioneze sau să îi reducă din flexibilitate, deși există și excepții. Doctrina semnalează că dreptul presupune, de regulă, concepte care nu sunt și nici nu ar trebui să fie foarte clar definite, pentru a nu le transforma în concepte rigide. În logică, în schimb, regula este că explicitarea și precizia sunt esențiale.
(2) O altă diferență constă în faptul că în drept, în procesul obținerii cunoașterii eroarea este inevitabilă, pe când în logică se vorbește despre certitudine.
În drept se consideră că având în vedere natura umană și circumstanțele, eroarea este inevitabilă, dar atunci când se produce poate fi recunoscută ca atare și ulterior poate fi supusă îndreptării. Însă chiar și în această situație, însăși procedura de îndreptare a erorii poate fi supusă erorii. Chiar dacă o astfel de cunoaștere este obținută prin proceduri imperfecte, pentru ființele omenești cunoașterea este un obiectiv care poate fi atins. În logica formală, în schimb, se operează cu o epistemologie infailibilistă care presupune că în procesul obținerii cunoașterii trebuie să se apeleze la proceduri care să elimine, nu să minimizeze posibilitatea erorii.
Consecintele care pot fi deduse din conceptia lui John Austin asupra dreptului pozitiv
Ipoteza fundamentala formulata explicit de John Austin: Existenta dreptului este una; continutul sau este altceva; daca dreptul corespunde sau nu anumitor standarde asumate implica o cu totul alta preocupare”
Deducem din aceasta ipoteza a scolii dreptului pozitiv ca ceea ce tine de substanta dreptului, maniera in care corespunde anumitor reprezentari sociale, nu este, totusi, de natura a afecta insasi existenta dreptului. Dreptul exista si se poate afirma ca vorbim de un sistem de drept, ori de cate ori intr-o anumita societate sunt întrunite anumite criterii logice, formale, de ordin structural. Exista drept ori de cate ori exista jus positum. Se poate identifica in orice cultura si in orice timp
Premisele care configureaza raportul dintre drept si morala din perspectiva scolii dreptului pozitiv
Scoala dreptului pozitiv opereaza cu 3 criterii care determina si raportul dintre drept si morala: falibilismul dreptului + separatia dintre drept si morala + neutralitatea dreptului
Separarea fundamentala in scoala dreptului pozitiv dintre drept si morala implica respingerea premiselor dreptului natural si ideii de justitie transcendentala. Scoala dreptului pozitiv propune o maniera de a intelege dreptul prin raportare la fapte sociale concrete, punand intr-o anumita relatie dreptul, starile de fapt din realitate si considerente de alta natura - morala, psihologica, sociala, economica, istorica, politica etc
Ce presupune failibilismul dreptului
Falibilismul dreptului presupune ca nu este necesar ca dreptul sa indeplineasca standarde exterioare dupa care, insa, dreptul poate si trebuie sa fie evaluat.
Dreptul poate, in concret, sa eșueze intr-o masura variabila prin raportare la standarde exterioare. Chiar atunci cand dreptul are, in esenta sa, un caracter moral, poate ramane deficitar in ceea ce privește atingerea finalitatilor morale si, prin urmare, poate eșua din punct de vedere moral.
Scoala dreptului pozitiv recunoaste in drept o creatie omeneasca failibila, supusa esecului ca orice alt demers uman, o constructie sociala ce lasa deschisa posibilitatea evaluarilor exterioare.
Ce presupune separatia dintre drept si morala
Separatia dintre drept si morala porneste de la observatia ca desi dreptul are de cele mai multe ori un continut moral, respectand anumite standarde morale, de aici nu rezulta ca este si necesar ca dreptul sa respecte anumite standarde morale sub aspectul continutului.
Chiar daca, in fapt, dreptul si morala nu apar ca separate de cele mai multe ori, ele nu trebuie sa se suprapuna in mod necesar. Scoala dreptului pozitiv nu contrazice influentele morale asupra dreptului, ci, prin separatia dintre drept si morala, afirma ca toate legaturile dintre drept si morala nu sunt de natura a afecta insasi existenta dreptului.
Ce presupune neutralitatea dreptului
Neutralitatea dreptului porneste de la faptul ca desi dreptul pozitiv nu este neutru din punctul de vedere al valorilor, selectand din campul social anumite valori pe care le recunoasteste si alegand sa le suprime pe altele, existenta dreptului nu este conditionata de evaluarile asupra acestui proces de selectie care opereaza prin drept.
Scoala dreptului pozitiv se rezuma la a constata si formaliza procesul social prin care dreptul opereaza astfel de selectii valorice, fara a emite evaluari cu privire la valorile sau procesele insele.
Desi, sub aspectul continutului, norma juridica implica intotdeauna o selectie de ordin valoric sau morala, structura logica a dreptului este neutra sub aspect valoric sau moral
Explicati ghilotina lui Hume + dati exemple de enunturi care pot fi supuse ghilotinei lui Hume
David Hume a constatat ca in fiecare sistem de moralitate, autorul procedeaza pentru o vreme in modul obisnuit de argumentare, pana cand, dintr-o data, in loc de succesiunile obisnuite de propozitii “este” si “nu este”, apar propozitii care au legatura cu “ar trebui” sau “nu ar trebui”. Aceasta schimbare este imperceptibila, dar de o importanta majora, deoarece “ar trebui/nu ar trebui” exprima o noua relatie sau afirmatie.
Acest rationament, numit “ghilotina lui Hume”, ilustreaza distinctia dintre fapt si valoare si presupune o imposibilitate logica de a deduce ceea ce ar trebuie sa fie din ceea ce este. Hume ne avertizeaza ca din premise factuale nu putem deduce concluzii de ordin normativ.
Din punct de vedere logic, enunturile supuse ghilotinei lui Hume sunt formulate astfel:
X este, deci X si trebuie sa fie
X nu este, deci X nu trebuie sa fie
EXEMPLE: Majoritatea oamenilor incearca sa ocoleasca legea, deci si tu ar trebui sa faci la fel
Majoritatea oamenilor incearca sa ocoleasca legea, deci cu atat mai mult trebuie sa o respecti
Oamenii sunt omnivori, deci trebuie sa mancam carne
In ce tipuri de rationamente se comite eroarea naturalista a lui Moore
Moore argumentează ca se comite eroarea naturalista in toate rationamentele in care se incearca unul dintre urmatoarele demersuri:
Identificarea lui B (Binele, Bunatatea, pe care Moore il considera conceptul fundamental al eticii) cu un predicat diferit fata de B
Identificarea lui B cu un predicat definibil
Identifiarea lui B cu un predicat natural sau metafizic
Aceste tipuri de rationamente urmaresc definirea a ceea ce este Bun sau Bine prin raportare la ceva exterior sau la anumite proprietati naturale. Eroarea naturalista se comite ori de cate ori se argumenteaza ca o anumita proprietate este asociata invariabil si necesar de ceea ce este bun
Aplicati metoda reducerii la absurs propusa de Moore pentru a identifica eroarea naturalista in urmatoarele enunturi: Tot ce este drept este bun si tot ce este bun este drept
Metoda reductio ad absurdum are in vedere proprietatile “bun” si “drept” ca adjective.Daca bun si drept nu doar au acelasi obiect la care se aplica, ci au si acelasi sens, proprietatea de a fi bun este identica proprietatii de a fi drept. A afirma aceleasi doua enunturi, “tot ce este drept este bun” si “tot ce este bun este drept” inseamna, de fapt, a afirma tautologii, ca “ceea ce este bun este bun”.
Prin reducere la absurd, enunturile care atribuie proprietatea de “bun” acelei proprietati - in acest caz “drept” - ar fi toate tautologii, concluzie falsa care infirma premisa. Binele nu poate fi redus la alte proprietati, ci are o alta natura.
Cele 2 implicatii normative ale ghilotinei lui Hume si erorii naturaliste a lui Moore
Ghilotina lui Hume si eroarea naturalista a lui Moore afecteaza intregul camp normtaiv, fie el moral sau etic, religios sau juridic, intrucat in toate aceste domenii se pune problema derivarii in mod logic a unor enunturi normative, care se refera la cum ar trebui sa fie realitatea, pornind de la observatii factuale, refertioare la felul in care realitatea ESTE.
Dupa aplicarea ghilotinei lui Hume si pentru evitarea erorii naturaliste a lui Moore, singura cale valida din punct de vedere logic justifica posibilitatea existentei mai multor discursuri morale, etice, religioase, juridice, ci nu abandonarea acestora.
Cele doua premise logice normative ne asigura ca plecand de la o aceeasi realitate, de la aceleasi stari de fapt care SUNT, diverse domenii normative pot propune solutii diferite cu privire la ceea ce AR TREBUI SA FIE
Aceasta perspectiva explica 2 situatii din lumea contemporana:
Cea in care anumite stari de fapt din realitate sunt condamnate in anumite domenii normative fara a fi condamnate in toate
Cea care consta in existenta in interiorul aceluiasi domeniu normativ a unor solutii divergente aplicabile aceleiasi situatii de fapt
Felul in care solutii normative contradictorii pot fi aplicate aceleiasi stari de fapt prin recurs la problema vagonului
Faimoasa “problema a vagonului”, conceputa in 1967 de Philippa Foot, presupune un experiment mental caruia ii pot fi oferite solutii divergente in functie de sistemul eitc pentru care se opteaza.
Situatia de fapt presupune un vatman care, conducand un tramvai ce nu poate fi oprit, observa pe sina 5 oameni care nu se pot misca. Vagonul are un levier pe care vatmanul il poate manevra pentru a schimba sina, dar pe aceasta sina se afla imobilizat un singur om. Optiunile vatmanului sunt fie de a lasa vagonul sa isi continue traseul si sa ucida 5 oameni, fie sa actioneze levierul si sa ucida un singur om.
In solutionarea acestei dileme s-a facut apel fie la etica utilitarista, care argumenteaza ca lucrurile ar trebui sa fie astfel incat sa maximizeze binele celor multi in defavoarea celor putini, fie la etica deontica, care argumenteaza ca anumite lucruri, precum viata, sunt un scop in sine si nu trebuie subordonate altor scopuri precum interesul majoritatii
Ambele solutii propuse, desi divergente, pot fi aplicate in mod egal situatiei de fapt, demonstrand ca din situatia in sine nu deriva, in mod logic, o anumita solutie normativa. In plus, desi majoritatea celor confruntați ca o astfel de dilema opteaza pentru manevrarea levierului, aceiasi oameni nu cred ca ar trebui sa actioneze dupa principii utilitariste atunci cand, in acelasi experiment mental al vagonului, nu s-ar afla in postura vatmanului, ci pe un pod, si, observand vagonul, i-ar putea opri parcursul si salva 5 oameni prin impingerea unui singur om de pe pod in calea vagonului.
Exemplu juridic in care 2 teorii etice justifica soluții contradictorii
The Queen v Dudley and Stephens din 1884 este un caz penal care a fost solutionat in Marea Britanie, deosebit de relevant pt familia de drept common law unde precedentul are valoare de izvor de drept, decizia din acest caz stabilind un astfel de precedent in materie penala
La 5 iulie 1884, 4 persoane, dintre care 2 marinari - Thomas Dudley si Edward Stephens, un barbat Brooks si defunctul, Richard Parker (un baiat de 17-18 ani) au naufragiat in urma unei furtuni, fiind fortati sa pluteasca in deriva intr-o barca deschisa. Barca a plutit pe ocean la mai mult de 1000 de mile de Capul Bunei Sperante timp de mai multe zile. Au supravietuit in primele zile cu niste conserve, insa, in cea de 11-a zi, cei 4 au ramas fara mancare, iar in a 13-a zi au ramas si fara apa. In cea de 18-a zi, Dudley si Stephens au inceput o discutie cu Brooks despre ce ar trebui facut in situatia in care salvarea devenea tot mai putin probabila. Dudley si Stephens au propus ca unul dintre ei sa fie sacrificat pentru supravietuirea celorlalti. Brooks s-a opus, iar baiatul la care se refereau implic cei 2 nu a fost consultat. Dudley si Stephens aveau familii in grika si sugerau ca cel mai potrivit sa fie sacrificat ar fi baiatul, care zacea pe fundul barcii fiind extrem de slabit de foame si din cauza ca a baut apa din ocean si, cel mai probabil, ar fi murit curand. Dudley si-a pus in aplicare hotararea, cu ajutorul lui Stephens, in ciuda dezacordului lui Brooks. La momentul savarsirii faptei nu se afla nici o corabie la orizont si nu exisa nici o perspectiva rezonabila de salvare. Cei 3 au supravietuit timp de 4 zile, cand au fost salvati de o corabie.
Utilitarismul justifica uciderea baiatului, intrucat este preferabila supravietuirea a 3 oameni, mai ales daca supravietuitorii aveau familii in grija. Din perspectiva eticii deontice, viata este un scop in sine si nu ar trebui sacrificata indiferent de consecinte. Aceasta perspectiva a fost consacrata juridic prin condamnarea celor 2 supravietuitori pt savarsiarea infractiunii de omor.
Exemplu prin care sa ilustrati felul in care faptele din realitate (natura) doandesc o semnificatie juridica
Kelsen a constatat ca dreptul exista si este generat in mod spontan, natural in cadrul societatilor. Din aceasta perspectiva, dreptul pare sa aiba o existenta naturala, ca produs, de cele mai multe ori gradual, al societatilor care, la randul lor, exista in mod natural.
Desi faptele concrete ale subiectilor de drept au loc intr-o realitate concreta, acestea nu au in mod natural o semnificatie juridica intrinseca. Semnificatia juridica este dobandita ulterior, prin medierea dreptului.
Faptul ca un om ia un lucru de la cineva si ii da in schimb o suma de bani dobandeste semnificatie juridica nu prin simpla desfasurare in realitate, ci fiindca exista norme juridice care stabilesc aceasta semnificatie.
Dreptul imprima faptelor din realitate o anumita semnificatie juridica obiectiva, din exterior. Subiectii insisi pot avea in vedere o semnificatie proprie, subiectiva, a actiunilor sau inactiunilor lor, care poate coincide sau nu cu semnificatia juridica.
EX: o persoana A instraineaza un bun imobil pretinzand ca este proprietarul bunului. Dobanditorul B nu stie ca cel care instraineaza nu este proprietar, dari are intentia de a deveni proprietar. Transferul dreptului de proprietate nu are loc intrucat, dobandind de la un neproprietar, A nu avea dreptul de proprietate pe care sa il instraineze, iar actul translativ de proprietate este nul.
Intelesul enunturilor sub forma “daca x atunci y” prin prisma principiilor cauzalitatii si atribuirii
Kelsen constata ca natura presupune o stare a lucrurilor guvernata de principiul cauzalitatii (cauza-efect), iar cunoasterea naturii se exprima prin propozitii de tipul “daca x, atunci y”, unde X este cauza iar Y este efectul.
Normele juridice presupun si ele o formulare de tipul daca x, atunci y.Desi normele presupun o formulare similara, in cazul lor nu se poate vorbi de cauzalitate. EX: Uciderea unei persoane este o cauza care declanseaza efectul inchisorii de la 10 la 20, dar acest efect nu survine ca urmare a principiului cauzalitatii. Prin urmare, Kelsen opune principiului cauzalitatii, care guverneaza ordinea naturala, principiul atribuirii, care guverneaza ordinea normativa
Chiar daca atat in propozitiile despre natura, cat si in propozitiile despre normele juridice se afirma “daca X atunci Y”, intelesul celor 2 propozitii este diferit. In al doilea caz este vorba despre atribuire, in sensul ca daca X atunci trebuie sa fie Y, chiar daca in realitate Y nu este
X este o ipoteza care trebuie sa produca o anumita consecinta Y.
Cum sunt organizate culturile animiste in jurul reciprocitatii si al principiului atribuirii
In culturile animiste, “primitive”, exista, ca in orice cultura, o reprezentare comuna a ceea ce este bun si rau, corect si incorect, iar indivizii isi pot regla comportamentul reciproc dupa astfel de norme. Cele mai vechi astfel de norme sunt cele care limiteaza instinctul sexual si agresiunea, iar cele mai vechi sanctiuni organizate la nivelul grupului sunt excluderea din grup si vindicta (razbunarea)
Regula in aceste culturi este cea a reciprocitatii, care vizeaza deopotriva rasplata si pedeapsa. Regula reciprocitatii poate fi formulata in felul urmator: daca te porti corect, atunci vei fi rasplatit. Daca te porti incorect, atunci vei fi pedepsit.
Aplicarea acestei reguli nu este restransa doar la sfera normativa aplicabila relatiilor sociale, ci constituie modul de explicare a intregii naturi. Daca un fenomen natural este resimtit ca negativ, este inteles ca pedeapsa pentru incalcarea unei norme si invers. (exemple o recolta bogata, pierderea unui razboi)
Principiul atribuirii care guverneaza deopotriva sfera sociala si cea naturala este articulat pe o anumita conceptie metafizica - cea in care nu doar omul are suflet, ci si obiectele din realitate, acestea interactionand cu oamenii intr-un mod similar cu felul in care oamenii insisi interactioneaza intre eie, dupa regula reciprocitatii. In culturile animiste, intreaga realitate este insufletita si in spatele fiecarui fenomen/obiect/eveniment din realitate stau spiritele sau divinitatea.
Motivele lipsei de sens a expresiei “viata legala”
Expresia “viata legala” inseamna conduite avute in cursul vietii conforme cu normele dreptului
Normele dreptului pozitiv vizeaza relatiile sociale, conduite particulare, stari de fapt carora le atribuie anumite semnificatii juridic. Ele nu vizeaza viata in desfasurarea ei concreta, ci doar anumite manifestari exterioare. Asadar, pare lipsita de sens pretentia ca viata insasi, in totalitatea ei, sa fie conforma normelor juridice. Faptul ca expresia “viata legala” nu are sens sugereaza tocmai lipsa posibilitatii de normare juridica a tot ceea ce presupune viata.
De asemenea, viata are loc intr-un spatiu al non-dreptului, chiar daca acest spatiu nu este unul liber de orice fel de norme. Subiectii nu isi locuiesc lumea in mod fundamental juridic. Existenta unei persoane nu poate fi redusa la o viata traita in conformitate cu legalitatea.
De ce conformarea la norme are seminficatii diferite in morala, religie si drept
Atat dreptul, cat si morala si religia presupun norme pe care le adreseaza subiectului, dar simpla conformare la norma nu este niciodata suficienta pentru a-l califivca pe cel ce respecta norma morala sau religioasa ca “bun” sau “credincios”
A fi un om bun dpdv moral sau un om credincios dpdv religios nu inseamna doar savarsirea de fapte bune, ci implica o raportare permanenta la un standard asumat de la bun inceput ca fiind de neatisns. Morala si religia adreseaza si norme “infinite” sub aspectul continutului, fata de care subiectul se afla permanent in lipsa: intotdeauna putem fi mai buni, perfectiunea morala apartine doar divinitatii. Aceste norme solicita depunerea tuturor diligentelor in devenirea unui anumit fel de om prin raportare la un standard supra-uman: nu trebuie doar sa faci ceea ce iti prescriu normele morale sau religioase, ci trebuie sa devii in permanenta un anumit tip de om
Dreptul pozitiv, in schimb, se adreseaza nu acestei dimensiuni umane in devenire, ci se adreseaza punctual, anumitor conduite ale subiectului care pot oricand dobandi atributul de “legal”, prin simpla adecvare a conduitei la norma juridica. Dreptul pozitiv nu este interesant ca subiectul sa FIE intr-un anumit fel, ci sa FACA anumite lucruri.
