suboiec Flashcards
Calificarea după lex fori
Regulă: calificarea se face după legea instanței sesizate (lex fori).
Art. 2.558 alin. (1) din Noul Cod Civil: « Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituții de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea româna
* normele conflictuale au caracter național. Ele fac parte din sistemul de drept intern al unui stat, astfel că interpretarea acestora nu poate fi realizată decât în cadrul sistemului de drept din care fac parte;
* calificarea reprezintă o parte a raționamentului juridic, o etapă intermediară în aplicarea normei conflictuale.
* calificarea dupa altă lege decât după lex fori ar conduce la lipsa exercitării unui control privind aplicarea legii străine în țara forului, ceea ce nu poate fi admis.
* argumentul cercului vicios, în sensul că nu se poate face calificarea după o lege străină, cât timp nu se știe dacă această lege este competentă sau nu a se aplica raportului juridic.
În situațiile în care părțile pot decide clauzele contractuale și alegerea legii, calificarea se va face după voința părților, potrivit principiului autonomiei de voință.
Excepția : este consacrată în Codul Civil în art. 2.558 alin. (5) potrivit căruia « […] când părţile au determinat ele însele înțelesul noțiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor noţiuni se face prin voința părților”.
Excepții: Calificara legală, Calificarea părţilor ,Calificarea secundară, Calificarea în caz de retrimitere, Calificarea instituţiilor juridice necunoscute legii forului
Retrimiterea de gradul 1
retrimitere de gradul I (retrimitere simplă) când norma conflictuală străină retrimite la sistemul de drept al forului
art.2.559 alin.2 din Codul Civil: « dacă legea străină retrimite la dreptul român […] se aplică se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel ».
Excepții: Retrimiterea de gradul I nu este admisă:
→ când părțile au ales legea aplicabilă contractului potrivit principiului autonomiei lor de vointa (lex voluntatis) – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;
→ în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;
→ în cazul determinării legii străine aplicabile obligaţiilor extracontractuale – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;
→ când se aplică regula locul regit actum – 2.613 alin. (1) Cod Civil;
→ când se determină cetățenia unei persoane.
Retrimiterea poate fi înlăturată şi în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.
Ordinea publica
art. 2564 alin. (1) Cod Civil, prin aplicarea legii străine, s-ar ajunge la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român ori ale dreptului Uniunii Europene şi cu drepturile fundamentale ale omului.
Elemente definitorii ale ordinii publice de drept internaţional privat:
ü apare ca un corectiv excepţional în aplicarea legii străine normal competente;
ü are un caracter diferenţiat, în sensul că ordinea publică diferă de la o ţară la alta, în funcţie de valorile protejate prin principiile fundamentale de drept ale statului instanţei sesizate.
ü pe plan procedural se concretizează în excepţia de ordine publică de drept internaţional privat, excepţie de fond ce poate fi invocată de orice parte interesată sau de instanţă din oficiu.
ü relevă vocaţia subsidiară de aplicare a legii forului.
ü este variabilă atât în timp, în cadrul aceleiaşi ţări, cât şi în spaţiu, de la o ţară la alta.
Caracterele juridice ale ordinii publice de drept international privat:
-caracter national : se interpretează in conformitate cu legea forului
-caracter actual : se ia in considerare conținutul ordinii publice din momentul litigiului și nu cel din momentul nașterii raportului juridic
-caracter de excepție :este o excepție de la regulă potrivit căreia dreptul străin, normal competent, trebuie să se aplice raportului juridic cu element de extraneitate (ordinea publică este de strictă interpretare)
Prevederi din acte normative interne
ü a) drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România, afară numai dacă sunt contrare ordinii publice de drept internaţional privat român;
ü b) persoanele juridice străine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, în condiţiile prevăzute de lege, printre care şi cerinţa ca scopurile lor statutare să nu contravină ordinii sociale şi economice din România;
ü Art.2.586 alin. (2) Cod Civil - existenţa în legea străină a unui impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie.
ü Art. 2.639 alin. (3) Codul Civil – forma solemnă cerută sub sancţiunea nulităţii pentru un act juridic în sistemul de drept aplicabil fondului actului.
Frauda la lege
Frauda la lege - operaţiunea prin care părţile unui raport juridic, uzând de mijloacele legale de drept internaţional privat, îşi creează în mod voit condiţii pentru a se sustrage de sub incidenţa legii normal competente, recurgând la dispoziţiile altei legi, convenabile lor.
implică o activitate volitivă, frauduloasă a părţilor, de schimbare a punctului de legătura; schimbarea punctului de legătură trebuie să fie efectivă; intervine doar în acele situaţii în care normele conflictuale au puncte de legătură mobile (schimbarea cetăţeniei sau domiciliului; schimbarea sediului social, schimbarea locului unde se află bunul mobil) poate să apară doar în acele materii în care parţile pot să îşi manifeste voinţa, cum ar fi: forma şi conţinutul actelor juridice, pavilionul navelor comerciale etc
doua elemente: element obiectiv, constând în mijloace aparent legale și element subiectiv, constând în intenția de eludare de la norma legala aplicabila
Normele conflictuale privind starea si capacitatea persoanei
stare civilă - ansamblu de elemente prin care persoana fizică se individualizează în familie şi societate; aceasta stare rezultă din actele şi faptele de stare civilă.
capacitate civilă - aptitudinea unei persoane fizice de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, săvârşind acte juridice. Capacitatea are doua componente, şi anume: capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu.
Regula → starea şi capacitatea persoanei fizice, care împreuna cu relaţiile de familie formeaza statutul persoanei fizice, sunt guvernate de legea naţională, cu excepţia situaţiilor în care, prin dispoziţii speciale, se prevede altfel [art. 2.572 alin. (1) din Codul Civil].
Lege naţională = legea statului a cărui cetăţenie o are persoana respectivă ( lex patriae).
Cetaţenia - punctul de legatură pentru norma conflictuală în al cărei conţinut intră starea şi capacitatea persoanei fizice.
Argumente in favoarea aplicării legii naţionale:
➢ cetăţenia reprezintă legătura politico – juridică dintre individ şi stat;
➢ cetăţenia are caracter de stabilitate, în sensul ca se dobândeşte şi se pierde în condiţii strict reglementate de lege;
➢ cetăţenia este o stare de drept şi se probeaza cu documente oficiale emise de autorităţile statului despre a cărui cetăţenie este vorba;
➢ legea naţională ţine cont de specificul naţiunii respective, de obiceiurile şi tradiţiile acesteia, fiind mai bine adaptata particularităţilor persoanelor fizice aparţinând naţiunii respective;
➢ noţiunea de « cetăţenie » are acelaşi conţinut în toate sistemele de drept fiind mai uşor de probat;
Dezavantaje ale aplicării legii naţionale:
➢ cetăţenia nu este întotdeauna un criteriu adecvat de determinare a legii personale în cazul apatrizilor sau pentru cetăţenii aparţinând unor state cum sunt federaţiile, confederaţiile sau cele cu reglementări regionale diferite, deoarece reglementările statutului personal diferă de la o regiune la alta;
➢ în cazul în care membrii unei familii au cetăţenii diferite, aplicarea legii naţionale presupune că statutul personal al acestora urmează să fie cârmuit de legi diferite, în timp ce domiciliul este comun;
➢ există dificultăţi în determinarea legii naţionale în cazul persoanelor care au dublă cetăţenie.
Excepţii - în cazul apatrizilor se aplică legea reşedinţei obişnuite [art.2.568 alin. (3) Cod Civil]. Legea reşedinţei obişnuite se aplică şi refugiaţilor.
Legea naţionala (lex patriae), legea domiciliului (lex domicilii) sau legea reşedinţei obişnuite compun noţiunea de lege personală (lex personalis) a persoanei fizice.
Proba cetăţeniei - se face potrivit legii statului a cărui cetăţenie se invocă (art.2.569 Cod Civil). Se consacră astfel o excepţie de la regula calificării instituţiilor juridice dupa legea forului [art.2.558 alin. (1) Cod Civil].
Capacitatea civila
Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice – este supusă legii naţionale, care determină începutul, conţinutul şi încetarea personalităţii.
Pentru persoana fizică străină în România, determinarea drepturilor şi obligaţiilor ce intră în conţinutul capacităţii de folosinţă, presupune luarea în considerare a legii naţionale a străinului dar şi a legii materiale române, lege care stabileşte regimul străinului în România.
Declararea morţii, stabilirea decesului şi a datei prezumate a morţii şi prezumţia că cel dispărut este în viaţă, sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată se aplică legea română.
Incapacităţile de folosinţă - sunt supuse unor norme conflictuale diferite:
- incapacităţile cu caracter de sancţiune civilă (ex: decăderea din drepturile parintesti) – sunt supuse legii naţionale a persoanei fizice respective. - incapacităţile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic.
- incapacități absolute: incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune prin donatie si testament; incapacitatea minorului peste 16 ani de a dispune prin testament mai mult de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune dacă ar fi fost major- sunt supuse legii naționale a persoanei ocrotite
- incapacități relative: incapacitatea minorului de a dispune prin testament sau donație in favoarea tutorelui sau; incapacitate medici/farmaciști/preoți de a primi donații sau legate din partea persoanelor pe care le-au ingrijit de boala de care au murit; incapacitatea soților de a incheia intre ei contracte de vanzare cumpărare- sunt supuse legii actului prohibit ( lex contractus)
Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice - este supusă legii naţionale.
Incapacităţile de exercitiu - sunt guvernate de legea naţionala a incapabiliului. Aceasta va determină, în special următoarele:
a) categoria de acte juridice pe care nu le poate face persoana incapabilă;
b) sancţiunea încălcării incapacităţii.
* De reţinut:
- apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii care îi era anterior aplicabilă – 2.575 Cod Civil.
Teoria interesului national
Teoria interesului naţional. Excepţie de la aplicarea legii personale normal competente cu privire la capacitatea persoanei fizice
Persoana care, potrivit legii naţionale sau legii domiciliului său, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care l-a considerat, cu bună credinţă, ca fiind deplin capabil potrivit legii locului unde a fost întocmit actul - art.2.579 alin. (1) Cod Civil.
De asemenea, lipsa calităţii de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună – credinţă s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenţi şi pe teritoriul aceluiaşi stat - art.2.579 alin. (2) Cod Civil.
Pentru aplicarea teoriei interesului naţional trebuie întrunite următoarele condiţii:
➢ persoana fizică străină să fie incapabilă potrivit legii sale personale sau după caz, să existe o lipsă a calităţii de reprezentant;
➢ aceasta persoana sa fie considerată pe deplin capabilă potrivit legii forului sau, după caz, având toate prerogativele calităţii de reprezentant;
➢ actul să fie întocmit în ţara forului, iar în cazul reprezentantului, în prezenţa tuturor părţilor;
➢ cocontractantul să fie de bună credinţă, adică să nu fi cunoscut şi, în mod rezonabil, nici să nu fi putut cunoaşte cauza de nevalabilitate a actului juridic, rezultând din starea de incapacitate a străinului sau din lipsa reprezentantului;
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, legea personală (lex patriae sau lex domicilii) este înlocuită cu legea locului încheierii actului (lex loci actus).
Teoria interesului naţional nu se aplică actelor juridice referitoare la:
a) familie;
b) moştenire;
c) drepturile reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului încheierii actului.
Normele conflictuale privind numele si resedinta obisnuita a persoanei fizice
Regula: Numele persoanei fizice → este guvernat, in principiu, de legea sa personală ( lex personalis).
Legea personală este :
- legea naţională a persoanei fizice [art. 2.576 alin. (1) Cod Civil].
- legea reşedinţei obişnuite, pentru persoana fizică apatrid sau pentru refugiaţi în condiţiile art. 2.568 alin. (4) Cod Civil.
Excepţii:
a) stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere;
b) schimbarea numelui pe cale administrativă este supusă regulii locus regit actum ;
c) stabilirea şi modificarea numelui ca efect al încheierii căsătoriei, filiaţiei, adopţiei, etc, sunt supuse legii care le guvernează efectele.
Pseudonimul este supus legii naţionale a persoanei în cauză.
Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, este asigurată potrivit legii române (art.2.576 alin. 3 Cod Civil).
Legea aplicabila promisiunii de casatorie
Articolul 2.585 Legea aplicabilă promisiunii de căsătorie
(1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la data încheierii promisiunii.
Aceste condiții trebuie îndeplinite la data promisiunii.
Efectele promisiunii de căsătorie, precum şi consecinţele încălcării ei sunt guvernate de una dintre următoarele legi, în ordine:
a) legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi la data promisiunii de căsătorie;
b) legea naţională comună a viitorilor soţi, când aceştia nu au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat;
c) legea română, în lipsa legii naţionale comune.
Art. 2.585 alin. (2) NCC
Ne aflăm în prezenţa unui concurs subsidiar al punctelor de legătură, în funcție de soluţionarea căruia se determină şi legea aplicabilă efectelor promisiuni de căsătorie.
Legea aplicabila conditiilor de fond sau forma ale casatoriei
Articolul 2.586 Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale căsătoriei. - NCC
Legea naţională a fiecăruia dintre viitori soţi pentru condiţiile de fond la încheierea căsătoriei [art.2.586 alin.(1) Cod Civil].
Dacă legea naţională a oricăruia dintre viitorii soţi este o lege străină, iar aceasta prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României. (art. 2.586 alin. (2)
Legea naţională este substituită de legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are persoana fizică şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită – art. 2.568 alin. (2)-(3) NCC.
Sediul materiei - Articolul 2.587 Legea aplicabilă formalităţilor căsătoriei – NCC
Legea statului pe teritoriul căruia se celebrează căsătoria [art. 2.587 Cd Civil].
Se aplică principiul locus regit actum.
Cetăţeanul român aflat în străinătate se poate căsători :
ü în faţa autorităţii locale de stat competente – forma căsătoriei va fi guvernată de legea statului pe teritoriul căruia s-a celebrat căsătoria;
ü în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular fie al României - forma căsătoriei va fi guvernată de legea română (conform regulii auctor regit actum).
ü în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular al statului celuilalt viitor soţ - forma căsătoriei va fi guvernată de legea statului celuilalt viitor soţ.
Proba căsătoriei este supusă legii locului încheierii căsătoriei.
Legea aplicabila efectelor casatoriei
Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei - sediul materiei Art. 2.589. NCC
(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar, în lipsă, legii cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.
(2) Legea determinată potrivit alin.(1) se aplică atât efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care legea le reglementează şi de la care soţii nu pot deroga indiferent de regimul matrimonial ales de ei.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin.(2), drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.
Pot exista următoarele situaţii:
ü * soţii au aceeaşi reşedinţă – caz în care se aplică legea statului în care se află reşedinţa obişnuită comună a acestora;
ü * soţii nu au reşedinţă obişnuită comună – caz în care se aplică legea cetăţeniei comune a soţilor;
ü * soţii nu au cetăţenie comună şi nici reşedinţa în acelaşi stat – caz în care se aplică legea statului cu care soţii întreţin în comun cele mai strânse legături. În această situaţie îşi dispută incidenţa trei legi, şi anume:
v legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa comună;
v legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut reşedinţa comună;
v legea statului cu care soţii întreţin în comun cele mai strânse legături.
Aceste variante se aplică în ordinea prevăzută de lege.
Desfacerea casatoriei
NCC recunoaşte soţilor posibilitatea exercitării lex voluntatis în alegerea legii aplicabile divorţului. Astfel, potrivit art. 2.597 soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:
ü legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
ü legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
ü legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi;
ü legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani;
ü legea română.
Convenţia de alegere a legii aplicabile divorţului trebuie încheiată în formă scrisă, semnată şi datată de soţi.
Ea poate fi încheiată sau modificată cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul.
În cazul în care a fost sesizată instanţa de judecată, aceasta poate lua act de acordul soţilor cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate
Autoritatea parinteasca. Obligatia de intretinere
ü Legea aplicabilă art. 2.611. – Legea aplicabilă se stabileşte potrivit Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007.
Legea aplicabilă obligației legale de întreținere
ü Potrivit art. 2.612 NCC legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se determină potrivit reglementărilor dreptului comunitar.
ü Norma conflictuală privind succesiunea; Dispoziţii în Legea nr. 287/2009, Codul Civil
Domeniul de aplicare al Convenției de la Haga
Convenția de aplică numai copiilor minori, din momentul nașterii acestora și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În înțelesul Convenției ”răspunderea părintească” include autoritatea părintească sau orice relație similară acestei autorități, prin care se determină drepturi, puteri și obligații ale părinților, tutorelui sau altui reprezentant legal în legătură cu persoana sau bunurile copilului.
În cadrul obiectului său de reglementare, conform art. 3, intră:
(a) atribuirea, exercițiul și restrângerea, totală sau parțială, a răspunderii părintești, precum și la delegarea acesteia;
(b) dreptul de încredințare, inclusiv dreptul privind ocrotirea persoanei copilului și, în special, dreptul de a hotărî asupra locului de reședință a copilului, precum și dreptul de vizită, prin care se înțelege inclusiv dreptul de a lua copilul, pentru o perioadă determinată, într-un alt loc decât reședința sa obișnuită;
(c) tutela, curatela și instituții similare;
(d) desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana copilului sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;
(e) plasamentul copilului la familia substitutivă, într-o formă de protecție instituționalizată, protecție prin „kafala” ori o instituție similară;
(f) supravegherea de către autoritățile publice a ocrotirii copilului acordată de către orice persoană căreia acesta i-a fost încredințat;
(g) administrarea, conservarea sau acte de dispoziție privind proprietatea copilului.
Convenția nu se aplică pentru:
(a) stabilirea sau contestarea filiației;
(b) deciziile privind adopția, măsurile pregătitoare pentru adopție, anularea ori revocarea adopției;
(c) numele și prenumele copilului;
(d) obținerea capacității depline de exercițiu;
(e) obligațiile de întreținere;
(f) legate sau succesiuni;
(g) securitatea socială;
(h) măsurile publice de natură generală în domeniul educației și sănătății;
(i) măsurile luate ca urmare a unor infracțiuni săvârșite de copil;
(j) deciziile privind dreptul de azil și privind imigrația.
Legea aplicabila filiatiei copilului din casatorie
Art. 2.603 NCC Potrivit alin. (1) din art. 2.603 din NCC filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care, la data când s-a născut, cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei părinţilor săi.
Sunt posibile următoarele variante:
ü dacă părinții au aceeași cetățenie – se aplică legea națională comună a acestora, în vigoare la data nașterii copilului;
ü dacă părinții au cetățenii diferite: se aplică legea statului de reședință comună (indiferent dacă în acea țară, locuiesc împreună sau separat), în vigoare la data nașterii copilului;
ü dacă părinții nu au aceeași cetățenie și nici reședința comună (adică în aceeași țară) se aplică, în ordine, una dintre următoarele legi, în vigoare la data nașterii copilului;
ü legea statului pe al cărui teritoriu părinții au avut reședința comună;
ü legea statului cu care părinții întrețin în comun cele mai strânse legături.
Dacă, înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat sau a fost
desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele căsătoriei – alin. (2) art. 2.603 NCC.
Adoptia
Potrivit art. 2.607 alin. (1) NCC condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat.
Adoptatorul și adoptatul trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.
Potrivit art. 2.607 alin. (2) condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt.
Prin urmare, în aceste situații, soluțiile sunt următoarele:
ü dacă soții au aceeași cetățenie – se aplică legea națională comună a acestora;
ü dacă soții au cetățenii diferite - se aplică legea statului de reședință comună (indiferent dacă în acea țară, locuiesc împreună sau separat);
ü dacă soții nu au aceeași cetățenie și nici reședința comună (adică în aceeași țară) se aplică, în ordine, una dintre următoarele legi, în vigoare la data nașterii copilului;
ü legea statului pe al cărui teritoriu soții au avut reședința comună;
ü legea statului cu care soții întrețin în comun cele mai strânse legături
Legea aplicabilă formei adopţiei - art. 2.609 NCC forma adopţiei este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie (locus regit actul).
Legea aplicabilă efectelor adopţiei - art. 2.608 din NCC
efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt cârmuite de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi este aplicabilă legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei. Aceeaşi lege cârmuieşte şi desfacerea adopţiei.
În cazul în care soții adoptă un copil legea efectelor va fi, după caz:
ü dacă soții au aceeași cetățenie – se aplică legea națională comună a acestora;
ü dacă soții au cetățenii diferite - se aplică legea statului de reședință comună (indiferent dacă în acea țară, locuiesc împreună sau separat);
ü dacă soții nu au aceeași cetățenie și nici reședința comună (adică în aceeași țară) se aplică, în ordine, una dintre următoarele legi, în vigoare la data nașterii copilului;
– legea statului pe al cărui teritoriu soții au avut reședința comună;
– legea statului cu care soții întrețin în comun cele mai strânse legături.
Legea aplicabilă desfacerii adopției
A doua propoziție din art. 2.608 arată că legea care cârmuiește
efectele adopției este aplicabilă și desfacerii adopției.
Legea desfacerii adopției reglementează îndeosebi:
ü cauzele de desfacere a adopției;
ü efectele acestora, etc.;
Nu intră în domeniul acestei legi, de exemplu:
ü condițiile de fond ale noii adopții;
ü condițiile de formă ale noii adopții, etc.
Legea aplicabilă nulității adopției:
Potrivit art. 2.610 NCC nulitatea adopţiei este supusă, pentru condiţiile de fond, legilor aplicabile condiţiilor de fond, iar pentru nerespectarea condiţiilor de formă, legii aplicabile formei adopţiei.
Legea aplicabilă nulității adopției are în vedere îndeosebi:
ü felurile nulității;
ü cazurile de nulitate;
ü efectele nulității, etc.
Nu intră în domeniul acestei legi aspectele procedurale (competența, p procedura, etc.) care sunt reglementate de legea forului.
