Structura oaselor lungi Flashcards
Exemplele tipice de os lung sunt
femurul şi humerusul.
Porțiunea dreaptă, lungă a osului se numeşte
diafiză,
iar capetele se numesc
epifize.
Când osul este în creştere, la nivelul joncţiunii dintre diafiză şi epifiză (numită
metafiză) apare o zonă activă de cartilaj, placa epifizară.
Osul creşte în lungime pe seama
depunerii de cartilaj la nivelul acestei plăci - epifizara,
cresterea osului in lungime (cu depunerea de cartilaj la nivelul placii epifizare) produce
îndepărtarea capetelor osului.
Ulterior, acest cartilaj (cartilaj la nivelul placii epifizare) este înlocuit cu
țesut osos.
La extremitatea fiecărei epifize se află un
strat subţire de cartilaj hialin, numit cartilaj articular.
Cartilajul articular/hialin furnizează o suprafață ce facilitează
deplasarea fără frecare a oaselor adiacente.
Acolo unde nu prezintă cartilaj articular, osul lung este acoperit cu
un ţesut conjunctiv numit periost.
Periostul acoperă, spre exemplu,
diafiza.
Osul compact formează
porțiunea externă a epifizelor.
În interior, epifiza conține
os spongios.
Osul spongios, interiorul epifizei, este alcătuit dintr-o
retea de structuri osoase întretăiate numite trabecule (travee).
Printre travee se găsesc
spații ce conţin măduvă roşie.
