Liste inlantuite (8-13) Flashcards
Definitia listelor inlantuite
Definiţie: O listă înlănţuită este alcătuită din noduri cu structura date şi legături în care:
* câmpul DATE reprezintă informaţia propriu zisă (un element al listei);
* câmpul LEGĂTURĂ reprezintă informaţia de secvenţă, legătura spre elementele adiacente din listă.
(Informaţia de secvenţă se adaugă explicit pentru fiecare element, sub forma adreselor elementelor adiacente, astfel încât ordinea listei devine independentă de ordinea plasării elementelor în memorie.)
Avantajele listelor inlantuite
Avantaje:
* inserarea şi ştergerea unui element se reduc la modificări ale legăturilor elementelor vecine;
* spaţiul de memorare poate fi alocat individual, pentru fiecare element al listei;
Ce este o lista simplu inlantuita?
Conţine noduri în care este specificată legătura (adresa) spre elementul următor.
Definitie: lant
O listă înlănţuită în care legătura ultimului element are valoarea NULL, care marchează sfârşitul listei, se numeşte lanţ.
Ce neajuns remediaza listele dublu inlantuite?
Remediază dificultatea în operațiile precum inserarea sau ștergerea elementului curent, care presupun referirea elementului dinaintea elementului curent.
Ce este o lista dublu inlantuita?
Conţine noduri în care se specifică legături către nodul precedent şi către nodul următor, oferind o mai mare flexibilitate.
Prin legarea între ele a primului şi ultimului element rezultă o listă circulară, la care nu se mai folosesc elemente false (santinele).
Dezavantajele listelor inlantuite
Dezavantaje:
* ocuparea unui spaţiu mai mare de memorie, pentru informaţia de secvenţă;
* căutarea unui element al listei se face tot secvenţial.
Definitie: lista circulara
Dacă legătura elementului final specifică primul element se obţine o listă circulară.