Domnitori/Conflicte Și Tratate Flashcards
Ce tratate a semnat Mircea cel Bătrân? În ce secol a condus el?
A semnat un tratat de alianță antimaghiar cu Polonia
Și un tratat de alianță otoman în care spunea că avea să participe la o cruciadă organizată de Regatul Ungariei
A condus în a doua jumătate a secolului XIV
În ce conflicte a participat Mircea cel Bătrân?
Lupta de la Rovine împotriva otomanilor, în care îi atrage pe otomani într-un teren mlăștinos
Cruciada de la Nicopole, organizată de Regele Ungariei, care nu-l lasă pe Mircea să conducă armata, rezultă în învingerea de către otomani
Ce tratate a semnat Alexandru cel Bun?
Deși el nu a semnat un tratat, s-a semnat un tratat secret (Tratatul de la Lublau) între Regatul Ungariei și Regatul Poloniei care prevedea împărțirea Moldovei între cele două în cazul în care Alexandru cel Bun nu și-ar fi împlinit obligațiile ca vasal al Regelui Ungariei.
La ce conflicte a participat Alexandru cel Bun? În ce secol a condus acesta?
Acesta a apărat Cetatea Albă și Cetatea Chilia care au fost atacate de către otomani.
A condus în prima jumătate a secolului XV.
Ce tratate a semnat Iancu de Hunedoara? În ce secol a condus el?
Iancu de Hunedoara a semnat Tratatul de la Seghedin care prevedea ca niciuna dintre părțile contractante să se atace între ele pe o durată de 10 ani și a fost semnat între Principatul Transilvaniei, Imperiul Otoman și Regatul Ungariei.Acesta a fost încălcat în Cruciada de la Varna. A condus în prima jumătate a secolului XV
În ce conflicte a participat Iancu de Hunedoara?
A participat în Campania cea Lungă, a cărui câștigători au fost Regatul Ungariei și Principatul Transilvaniei și care s-a finalizat cu semnarea tratatului de pace de la Seghedin.
Un alt conflict la care au participat este Cruciada de la Varna și prin care s-a încălcat Tratatul de pace de la Seghedin. Acesta a fost câștigat de otomani care au primit ajutorul sârbilor cu care tocmai semnaseră un tratat de pace.
Ce tratate a semnat Vlad Țepeș și în ce secol a condus el? Cu cine a semnat acel tratat?
A condus în cea de a doua jumătate a secolului XV și a semnat un tratat cu Regele Ungariei (Matei Corvin) în care era prevăzută participarea lui la organizarea unei cruciade împotriva Imperiului Otoman. De asemenea, urmau să ceară ajutorul financiar al Papei Pius al 2-lea pentru a organiza cruciada.
În ce conflict a participat Vlad Țepeș? În ce an a avut loc?
În Noaptea de la Târgoviște, in anul 1462 care a avut loc pe timp de noapte. Acesta a infiltrat niște soldați loiali vorbitori de turcă cu ajutorul căruia au putut intra în tabăra otomană. Din păcate, scopul lui Vlad de a-l omorâ pe sultan nu a fost îndeplinit deoarece nu l-au găsit în tabere.
Ce tratate a semnat Ștefan cel Mare?
Unul cu Regele Poloniei ( Tratatul de la Overchelăuți) în care și-acordau sprijin militar în cazul unui atac al turcilor.
Un tratat cu Matei Corvin, regele Ungariei, prin care și-acordau sprijin militar în cazul unui atac otoman.
În ce conflicte participa Stefan cel Mare, și în ce secol a condus acesta?
În cea de a doua jumătate a secolului XV, participa in doua conflicte
Lupta de la Baia, prin care Matei Corvin dorea să aducă Moldova sub dominația lui, însă nu reușește, fiind învins de Ștefan cel Mare.
Lupta de la Codrii Cosminului, prin care regele Poloniei (Ioan Albert) și-a dorit să îl înlăture de la tron pe Ștefan cel Mare, dar nu reușește. A avut loc în 1497
Ce tratate a semnat Mihai Viteazul? În ce secol a condus?
A condus în a doua jumătate a secolului XVI, și a semnat un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei prin care acesta îi acordă sprijin militar dar prin care domnitorul iese dezavantajat deoarece îi devenea vasal. Acesta semnează și un tratat de aderare la Liga Sfânta, alianță inițiată de Papa.
La ce conflicte participă Mihai Viteazul?
La lupta de la Călugăreni. În ciuda numărului mare de soldați otomani, Mihai Viteazul reușește să-i rețină. Lupta se dă de o parte și de alta a unui râu, ceea ce face ca otomanii să nu poată să valorifice armata, deoarece nu puteau trece toți deodată pe pod. Acesta face destul timp încât să poată să ceară ajutorul lui Sigismund Bathory cu care avea un tratat de alianță.
Ce tratate semnează Constantin Brâncoveanu? În ce secol?
Tratat de alianță cu Imperiul Rus, semnat de Petru cel Mare. În a doua jumătate a secolului XVII.
La ce lupta participa Constantin Brâncoveanu? În ce secol?
Lupta de la Zărnești împotriva Austriei pe care o câștigă cu ajutorul turcilor. Se desfășoară în a prima jumătate a secolului XVIII
Ce tratat semnează Dimitrie Cantemir? În ce secol?
Semnează un tratat cu Rusia, cu regele Petru cel Mare. Acesta acceptă instaurarea protectoratului rusesc în schimbul sprijinului militar din partea rușilor împotriva otomanilor. În secolul XVIII