Curs 3 - Reluarea Urmăririi Penale. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală Flashcards
Care sunt cazurile de reluare ale urmăririi penale?
- încetare a cauzei de suspendare
- restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară
- restituirea în ipoteze speciale
- redeschidere a urmăririi penal
restituirea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară are loc în următoarele ipostaze___?
- au fost excluse toate probele administrate
- rechizitoriul a fost emis de un procuror necompetent
- rechezitoriul este neregulamentar întocmit și nu se poate stabili obiectul judecății
Adevărat sau fals?
restituirea dispusă de judecător are ca efect direct şi reluarea urmăririi penale
fals, decizia îi aparţine conducătorului parchetului sau procurorului ierarhic superior, care dispune reluarea dacă constată că pentru remedierea neregularităţii care a determinat restituirea este necesară efectuarea unor acte de urmărire penală
Reluarea urmăririi penale este de competenţa ____ şi se dispune prin ____ dată pe baza ____?
- procurorului
- ordonanță
- hotărârii de restituire a judecătorului
Adevărat sau fals?
Procurorul poate solicita restituirea după trimiterea în judecată
Adevărat
Care sunt cazurile directe de redeschidere a urmăririi penale?
- Când procurorul ierarhic superior constată ulterior că împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea nu a existat
-Când au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea
-Când suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite de procuror în cazul dispunerii renunțării la urmărirea penală
Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată ulterior că împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea nu a existat, el va ____?
infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale.
Dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credințp obligațiile stabilite prin renunțare, ce va face procurorul?
va revoca ordonanţa şi va dispune redeschiderea urmăririi penale, după care urmărirea penală va fi reluată
Care sunt cauzele indirecte de redeschidere a umrăririi?
- judecătorul de cp a admis plângerea împotriva ordonanței de clasare și a trimis-o procurorului în vederea completării
- judecătorul de cp respinge cererea de confirmare a soluției
de renunțare la urmărirea penală - procurorul superior constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în procedura verificării temeiniciei şi legalității ordonanței de renunțare
- În cazul în care instanța sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăției, dispune respingerea acestuia
Procedura redeschiderii urmăririi penale se finalizează prin ____?
confirmarea acesteia de către judecătorul de cameră preliminară
Procurorul va sesiza în cel mult ____ judecătorul de cameră preliminară pentru confirmarea redeschiderii.
3 zile de la dispunere
(Încheierea judecătorului de cp este definitivă)
Neîndeplinirea procedurii privind confirmarea atrage ____?
nulitatea redeschiderii urmăririi şi, implicit, a actelor înfăptuite ulterior
(având caracter obligatoriu)
situația-premisă a reluării urmăririi constă în ___?
depăşirea momentului rezolvării cauzei de către procuror
(Alte ipoteze în care cauza revine în stadii procesuale deja parcurse nu constituie o reluare a urmăririi penale)
Adevărat sau fals?
Restituirea cauzei de procuror organului de cercetare penală pentru completarea sau refacerea urmăririi penale în procedura verificării lucrărilor de urmărire penală echivalează cu reluarea urmăririi penale
fals, urmărirea penală încă nu se încheiase în speță
Deosebit de celelalte cazuri, suspendarea urmăririi penale presupune reluarea acesteia, chiar dacă în cauză nu a fost dispusă ____?
o soluţie de către procuror
Adevărat sau fals?
Actul de reluare va fi dispus de procuror, chiar dacă reluarea urmăririi este determinată de un caz constatat de judecătorul de cameră preliminară
Adevărat, deoarece acesta exercită funcţia de urmărire penală
Plângerea este mijlocul care permite ____ (cui?) să conteste un act sau o măsură de urmărire penală, dacă face dovada că _____?
- oricărei persoane
- prin acestea s-a produs o vătămare a intereselor sale legitime.
(admisibilitatea plângerii este condiţionată de existența unei vătămări aduse intereselor legitime ale persoanei care o formulează)
Pentru a formula plângere, vătămarea trebuie să fie efectivă, adică să existe sub forma unui ____, şi să privească ____
- prejudiciu
- un interes (drept) recunoscut şi protejat prin lege
În faza urmăririi penale se poate face plângere împotriva____?
- organelor de cercetare penală
- actelor procurorului
- soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
Plângerea împotriva organelor de cercetare penală se adresează ____ până la momentul ____ și se rezolvă în termen de ____?
- procurorului care supraveghează activitatea
- momentul sesizării instanței
- cel mult 20 de zile de la primire
Adevărat sau fals?
introducerea plângerii împotriva organelor de cercetare penală nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care constituie obiectul acesteia.
Adevărat
în cazul admiteri plângerii împotriva organelor de cercetare penalăi, procurorul poate ___?
- infirma total sau parţial actul ori măsura
- le poate modifica
- poate dispune refacerea acestora
Plângerea împotriva actelor procurorului are ca obiect___?
măsurile luate sau actele de urmărire penală efectuate în mod NEMIJLOCIT de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta și soluţiile dispuse de procuror după terminarea urmăririi penale.
Dacă actul sau măsura aparţine celui care exercită funcţia de procuror, plângerea este rezolvată de ___?
prim‑procurorul parchetului
Când măsurile şi actele sunt ale prim‑procurorului, plângerea se rezolvă de ____?
procurorul ierarhic superior acestuia
Atât măsurile, cât şi soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate de către procurorul ierarhic superior ori de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, atunci când acesta constată că sunt ____?
nelegale sau netemeinice
Adevărat sau fals?
petentul are posibilitatea de a alege cui să se adreseze plângerea împotriva actelor procurorului
Adevărat, fie procurorului ierarhic superior ori procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție,
Adevărat sau fals?
În cazul în care plângerea este soluţionată de procurorul ierarhic superior, ordonanţa acestuia poate fi atacată din nou cu plângere la următorul procuror ierarhic superior
fals, nu mai poate fi atacată
plângerea împotriva soluțiilor de clasare se va introduce în termen de ____ de la comunicarea copiei acestui act, termenul fiind de decădere
20 de zile
măsura reţinerii poate fi contestată până la ___?
expirarea duratei acesteia
Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată poate fi introdusă la ____ împotriva soluției de clasare, dacă în prealabil a fost parcursă ____?
- judecătorul de cameră preliminară
- procedura contestării la procurorul ierarhic superior, care a dispus respingerea acesteia
Dacă plângerea este adresată direct judecătorului, fără ca anterior să fie îndeplinită procedura contestării la procurorul ierarhic care sunt consecințele?
se consideră greşit îndreptată, urmând să fie trimisă pe cale administrativă procurorului competent
Plângerea introdusă la judecătorul de cp împotriva altor acte sau măsuri dispuse de procuror în afară de soluția de netrimitere sau neurmărire în judecată este ___?
inadmisibilă
Cine este titularul plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată?
persoana vătămată de soluția de respingere a procurorului ierarhic superior
Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se introduce în termen de 20 de zile de la ____?
comunicarea deciziei de respingere a procurorului superior a plangerii împotriva soluţiei de clasare
Adevărat sau fals?
dacă procurorul ierarhic nu a soluţionat plângerea inițială în termen dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea
Adevărat
dar nu mai târziu de 20 zile de la data comunicării modului de rezolvare.
La soluționarea plângerii soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată vor fi citaţi ____ iar plângerea se va soluționa în ____?
- autorul plângerii în calitate de petent şi celelalte persoane cu privire la care s‑a dispus soluţia (părţi, subiecţi procesuali principali) în calitate de intimați, termenul fiind comunicat şi procurorului
- camera de consiliu
Rgimul juridic al verificării soluţiilor atacate și a soluției date de judecătorul de cp este diferit după cum în cauza atacată a fost ___?
pusă sau nu în mişcare acţiunea penală
Dacă nu a fost pusă în mişcare acțiune penală, verificarea se face pe baza ____?
analizei lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor NOI prezentate
Adevărat sau fals?
Judecătorul de cp poate să administreze proba cu martori şi poate extinde obiectul judecăţii la alte fapte sau persoane dacă nu a fost pusă în mișcare acțiune penală atunci când s-a formulat plângere
fals, nu poate în acest moment
Dacă a fost pusă în mişcare acțiune penală, verificarea se face pe baza ____?
lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală, cât şi a oricăror alte mijloace de probă
Când acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare, ce soluții poate da judecătorul de cp privitor la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată?
- să respingeă plângerea ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată (se confirmă prin hotărâre definitivă ordonanţa procurorului)
- admite plângerea
Când acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare, dacă judecătorul de cp admite plângerea ce acțiuni ulterioare poate întreprinde acesta?
-Desființarea soluției atacate şi trimiterea cauzei la
procuror pentru a ÎNCEPE sau pentru a COMPLETE urmărirea penală sau pentru a PUNE în mișcare acțiunea penală
- Schimbarea temeiului de drept al clasării (dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea)
Când acțiunea penală a fost pusă în mișcare, ce soluții poate da judecătorul de cp privitor la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată?
- să respingeă plângerea ca tardivă, inadmisibilă, nefondată sau ca fiind rămasă fără obiect (menţinând soluţia de clasare sau netrimitere)
- admite plângerea
Când acțiunea penală a fost pusă în mișcare, dacă judecătorul de cp admite plângerea ce acțiuni ulterioare poate întreprinde acesta?
- desființează soluția atacată şi trimite motivat cauza procurorului pentru COMPLETARE urmăririi penale.
- desființează soluția atacată şi dispune ÎNCEPEREA JUDECĂȚII
- schimbă temeiul de drept al soluției de clasare (dacă nu se creează o situaţie mai grea)
Când se respinge plângerea ca rămasă fără obiect?
când ulterior sesizării judecătorului de cp, procurorul ierarhic superior, deja sesizat, admite plângerea inițială şi dispune infirmarea soluţiei contestate.
Poate fi atacată cu ____ doar încheierea de ____ a plângerii celelalte încheieri fiind definitive.
- contestaţie
- admitere și desfiinţare a soluţiei atacate prin care se dispune începerea judecăţii
Contestaţia împortriva încheierii judecătorului decp poate fi formulată de ____ și se depune la ____, în termen de ____ și va fi soluționată de _____.
- procuror, petent şi intimaţi
- judecătorul care a soluţionat plângerea
- 3 zile de la comunicarea încheierii
- judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară
Ce soluții se pot da în urma contestației la încheierea judecătorului de cp de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
- respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată (menţine dispoziţia de începere a judecăţii)
- admite contestația, desființează încheierea şi rejudecă plângerea
În caz de admitere a contestației, rejudecarea se dispune dacă excepţiile care constituie obiectul contestaţiei au fost ____?
greşit soluționate de judecătorul care a hotărât admiterea plângerii şi începerea judecăţii, cât şi în condiţiile în care în mod greşit s-a dispus începerea judecății.
Adevărat sau fals?
Nu se poate retrage o plângere împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
fals, se poate retrage
În cazul respingerii plângerii, cheltuielile judiciare vor fi suportate de ____?
de persoana căreia i s‑a respins plângerea
Dacă plângerea a fost admisă, indiferent de modul în care a decis judecătorul efectul admiterii, cheltuielile vor rămâne în sarcina ___?
statului