aplicarea legii penales in spatiu Flashcards
teoria ubicuitatii
infractiunea e acolo unde s -a executat, instigat, s-a participat sau s-a produs rezultatul chiar si in parte
ne bis in idem
nu poate fi condamnat de 2 ori pentru aceeasi fapta
nu poate fi cercetat prin procurori de 2 ori
poate fi retinut
pasii de aplicare a legii in spatiu
- identificarea locului
- calificarea faptei ca infractiune potrivit legii ro
- gravitatea faptei
- identificarea persoanei
- verificarea tratatelor incidente
ubi te invero, ubi te iudicato
unde este prins inculpatul acolo este judecat
imunitatea de jurisdictie
imunitatea reprezentantilor statelor, art.13 cp
impotriva acestora, statul gazda poate sa-i declare persona non-grata, sa paraseasca teritoriul sau sa ceara condamnarea in statul de provenienta
principiul teritorialitatii
in art.8 cp
legea penala se aplica pe teritoriul de stat sau pe nave sub pavilion romanesc
persoane exceptate de la teritorialitate
cele cu imunitate de jurisdictie, persoane din armate straine, cele de pe nave straine, cand e incident ne bis in idem
cand se aplica principiul teritorialitatii pe nave straine
cand e vorba de un cetatean roman, cand sunt ompotriva romaniei, la solicitarea capitanului, este de natura sa tulbure linistea si ordinea in tara sau marea teritoriala, pentru combaterea traficului de droguri
principiul personalitatii
in art 9 cp
se aplica cetatenilor romani in strainatate
daca fapta comisa se pedepseste cu mai mult de 10 ani la noi sau apare dubla incriminare
calificarea faptei potrivit principiului personalitatii
calificare ca infractiune potricit legii romane sau dublei incriminari
conditiile raspunderii potrivit legii romane
stabilirea si aplicarea sanctiunilor potrivit legii noastre
subiectul nu poate pretinde sa fie judecat sub legea statului mai favorabila
conditiile de procedura
conditiile de procedura in principil personalitatii
sa fie dispusa urmairea de un procuror de la curtea de apel
autorizarea procurorului sa fie dispusa in 30 de zile de la solicitre cu prelungire pana la 180 de zile
principiul realitatii legii penale
se aplica celor care au savarsit infractiuni impotriva unor cetatenir romani in afara tarii
conditii de aplicare a principiului realitatii
calificarea faptei ca if potrivit RO
conditiile raspunderii penale
stabilirea si aplicarea santiunilor
se interzice aplicarea legii statului mai favorabil
se interzice ingreunarea situatiei inculpatului
conditii de procedura
conditii privind persoanele si procedura pr realitatii
nu se aplica persoanelor juridice
este necesara autorizarea procurorilor iccj, daca fapta nu este supusa cercetarii in statul respectiv
principiul universalitatii
art.11
ro isi indeplineste obligatiile judiciare conform tratatelor internationale la acre este parte
conditiile de aplicare a p.universalitatii
nu exista conditii speciale de procedura
se aplica in situatiile in care ro si-a asumat obligatia judecarii anumitor if savarsite in afara tarii sau cand ro refuza extradarea
extradarea
se face pe baza de reciprocitate
cu urmatoarea exceptii; crime grave, pentru a contribui la situatia inculpatului, pentru a clarifica situatia unui cetatea roman
conditii pentru extradarea cetatenilor romani
sa fie transferat pentru pedeapsa in ro
sa aiba si cetatenia statului solicitant
fapta sa fie comisa pe teritoriul statului solicitant sau ue
motive de refuz pentru extradare
nu exista garantia unui proces echitabil
discriminarea
situatia inculpatului se agraveaza
tribunale extraordinare
infractiuni militare sau politice
cand persoana vatamata se opune extradari sau refuza sa depuna plangere cand este cazul
dubal incriminare, sau tratat international
daca urmeaza a fi condamnat la moarte
daca potrivit legii romane si a statului solicitant se atrage o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin un an sau pentru executarea unei pedepse de cel putin 4 luni
efectul refuzului extradariii
judecarea in ro
mandatul european de arestare
arestarea si predarea inculpatului
conditii de acordarea a mandatului european
infractorul se afla in alt stat ue decat cel unde s-a savrasit
mandatul de arestare este valabi;
nu a intervenit prescriptia
pt judecarea unei fapte cu inchisoare de mai mult de 2 ani
pt executarea unei pedepse> 1 an
masura privativa> 6 luni
exevutarea pedepsei in ro
execptie de la dubal incriminare la mandatul european
pentru pedepse mai mici de 3 ani nu este necesra dubla incriminare
motice de refuz mandatul european
ne bis in idem
incalcarea drepturiklor omului
inculpatul este minor
amnistie in romania