Albert Camus Flashcards
Caiete
A fi fericit cere timp. Fericirea e
Fericirea e si ca
o indelungata rabdare. A fi fericit inseamna
A fi fericit inseamna
a avea timp pentru fericire atunci cand esti vrednic de ea
Zeii îl osândiseră pe
Sisif să rostogolească o stâncă până în vârful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate.
Socotiseră cu oarecare dreptate că
nu-i pedeapsă mai crâncenă ca munca zadarnică şi fără speranţă. (…)
S-a înţeles, fără îndoială, că
Sisif este eroul absurd, atât prin pasiunile, cât şi prin chinul său.
Dispreţul faţă de
Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi pasiunea pentru viață i-au adus acel supliciu
Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi pasiunea pentru viață i-au adus acel supliciu
de nespus al ființei care se străduieşte în vederea a ceva ce nu va fi niciodată terminat. E preţul care trebuie plătit pentru pasiunile de pe acest pământ. (…)
Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi pasiunea pentru viață i-au adus acel supliciu
de nespus al ființei care se străduieşte în vederea a ceva ce nu va fi niciodată terminat. E preţul care trebuie plătit pentru pasiunile de pe acest pământ. (…)
Într-adevăr, care ar fi chinul lui dacă
la fiecare pas ar fi susţinut de speranța în izbândă?
Muncitorul de azi îndeplineşte
în fiecare zi din viața lui aceeaşi muncă şi destinul său nu-i mai este absurd.
Dar el nu-i tragic, decât în
acele momente când devine conştient. (…)
Fericirea şi absurdul
sunt doi copii ai aceluiaşi părinte. Ei sunt nedespărțiți.
Ar fi greşit să spunem că fericirea
se naşte neapărat din descoperirea absurdului.
Se întâmplă la fel de bine ca
sentimentul absurdului să se nască din fericire
,,Socot că totul e bine”, spune
Oedip, şi aceste cuvinte sunt sacre. Ele răsună în universul sălbatic şi limitat al omului. (…) Ele fac din destin o problemă a omului, care trebuie rezolvată între oameni.
Toată bucuria
tăcută a lui Sisife aici. Destinul său îi aparţine. Stânca lui este munca lui.
Tot astfel, omul absurd
, când îşi contemplă chinul, face să amuțească toți idolii
În universul dintr-o dată
întors la tăcerea sa, se înalță miile de voci uimite ale pământului. (…)
Omul absurd spune da
şi efortul său nu va înceta niciodată.
Dacă există un destin personal,
în schimb nu există destin superior sau, cel puțin, există doar unul singur, pe care el îl socoteşte fatal şi vrednic de dispreţ.
Cât priveşte restul,
el se ştie stăpânul zilelor sale.
În acea clipă subtilă când omul
se apleacă asupra vieţii sale, Sisif, întorcându-se la stâncă,
Sisif, întorcându-se la stâncă,
contemplă acel şir de fapte fără legătură care devine propriul său destin,
destin, creat de el,
unit sub privirea memoriei sale şi, în curând, pecetluit de moarte.
Astfel, încredinţat de originea
pe deplin omenească a tot ce-i omenesc,
